FOTBAL  »  Superliga  »  GSP LIVE

EXCLUSIV Alte 3 echipe din Superliga înecate în datorii: „Denunță unilateral contractul și primesc despăgubiri”

Nu doar Oțelul Galați e sufocată de datorii. Mai multe echipe din Superliga au restanțe majore la angajați, a declarat președintele AFAN, Emilian Hulubei, la GSP Live.
Nu doar Oțelul Galați e sufocată de datorii. Mai multe echipe din Superliga au restanțe majore la angajați, a declarat președintele AFAN, Emilian Hulubei, la GSP Live.

Articol de , - Publicat vineri, 17 aprilie 2026, 16:14 / Actualizat vineri, 17 aprilie 2026 16:56

Nu doar Oțelul Galați e sufocată de datorii. Mai multe echipe din Superliga au restanțe majore la angajați, a declarat președintele AFAN, Emilian Hulubei, la GSP Live.

Pe lângă Oțelul, ce alte cluburi din Superliga nu mai au bani să-și plătească angajații?

Întrebat dacă datoriile înregistrate de Oțelul sunt replicate acum și alte cluburi din Superliga, Emilian Hulubei a rostit 3 nume de echipe: Petrolul, Hermannstadt, CFR Cluj. E un fenomen generalizat.

„Sunt probleme financiare la mai multe cluburi, nu doar la Oțelul. În afară de Oțelul, mai sunt Petrolul și Hermannstadt care au probleme financiare. Și acolo vorbim despre întârzieri salariale de 2-3 luni. Hermannstadt așteaptă niște bani acum și probabil își vor rezolva problemele.

Și CFR Cluj are probleme în continuare, dar urmează o tranșă de bani din drepturile TV care îi va salva pe unii, se vor regla probabil problemele financiare.

De văzut însă ce se va întâmpla la cluburile care au fost la coada clasamentului și nu vor primi nimic. Vor trebui să facă rost de finanțare ca să acopere golurile pe care le au”, a declarat Emilian Hulubei, la GSP Live.

„Ce trece de două luni - denunți unilateral contractul și primești despăgubiri”

Ce au de făcut jucătorii în acest caz?

Mai ales la Oțelul, unde sunt mulți fotbaliști străini, ei au posibilitatea să-și denunțe unilateral contractul, dacă n-au fost plătiți mai mult de două luni. Trimit notificare, dau clubului 15 zile, după care au plecat fără niciun fel de problemă. Ca despăgubire, primesc întreaga valoare a contractului.

În cazul în care te duci la altă echipă, dacă ai un salariu mai mic, primești diferența”, răspunde președintele Asociației Fotbaliştilor Amatori si Nonamatori din România.

Alarmă: „Problema începe de-acum”

Hulubei e îngrijorat mai ales de situația ultimelor clasate. Explică de ce:

„Deranjul mare nu va fi la licențierea pentru sezonul viitor, pentru că majoritatea echipelor au reușit, au mai eșalonat din datorii...

Problema începe de-acum: mai sunt niște bani de luat din drepturile TV, bani care se dau în funcție de locul ocupat în sezonul regular. Ultimele 4-5 echipe nu iau niciun ban în sistemul actual! Atunci va fi din ce în ce mai greu pentru echipele cu probleme financiare, pentru că nu vor reuși să acopere deficitul”.

Cum se împart cele peste 30 de milioane de euro din drepturile TV:

  • o treime în mod egal;
  • o treime în funcție de clasarea de la finalul sezonului precedent;
  • o treime raportat la poziția de la finalul celui mai recent sezon regular.

Mai e o discuție. Dacă echipele intră în insolvență după ce își iau licența? Se pierd niște bani, jucătorii pierd bani. E de urmărit...

- Emilian Hulubei, președintele AFAN, la GSP Live

Licența UEFA e mai strictă

În această perioadă, echipele au depus dosarul pentru licența de Liga 1, unele și pentru licența UEFA. Care e diferența?

„Pe 15 aprilie a fost ultima zi de depunere a documentelor pentru licențierea de Liga 1. Ce e de reținut: cele care au depus pentru licența UEFA până pe 31 martie aveau, în plus, să demonstreze că au plătit datoriile atât pe ianuarie, cât și tot ce e scadent până la 28 februarie.

Pentru Liga 1, ești obligat să plătești toate datoriile care sunt până la 31 decembrie anul trecut sau ce s-a eşalonat din anul trecut, 2025, până pe 28 februarie. Față de licența UEFA, nu e inclusă luna ianuarie.

Săptămâna viitoare, probabil, comisia de licențiere va anunța echipele care au dreptul să participe sezonul viitor în Liga 1. Pentru licența UEFA, am înțeles că cine a depus documentele a și luat licența”, detaliază Hulubei.

Citește și:
Kyros Vassaras i-a anulat delegarea de la Craiova - Rapid! Cine va arbitra meciul de duminică din Superligă
Superliga
Kyros Vassaras i-a anulat delegarea de la Craiova - Rapid! Cine va arbitra meciul de duminică din Superligă
Sinner și iubita lui fotomodel au sărbătorit într-un loc de renume al Europei! Au avut alături un milionar controversat
Tenis
Sinner și iubita lui fotomodel au sărbătorit într-un loc de renume al Europei! Au avut alături un milionar controversat
Trofeul Antrenorul Anului, cel mai relevant premiu de profil din presa sportivă, va purta numele Trofeul Mircea Lucescu » Citatul profetic al lui Il Luce, din 2004, care a șocat astăzi redacția
Special
Trofeul Antrenorul Anului, cel mai relevant premiu de profil din presa sportivă, va purta numele Trofeul Mircea Lucescu » Citatul profetic al lui Il Luce, din 2004, care a șocat astăzi redacția
A fost 20 de ani la Real Madrid și a dat de pământ cu Vinicius: „Nu are creier! Ce note avea la școală?”
Campionate
A fost 20 de ani la Real Madrid și a dat de pământ cu Vinicius: „Nu are creier! Ce note avea la școală?”
Mega-tranzacție în România - Premier Energy va achiziționa Grupul Evryo, inclusiv Distribuție Energie Oltenia, pentru 700 de milioane de euro
Profit.ro
Mega-tranzacție în România - Premier Energy va achiziționa Grupul Evryo, inclusiv Distribuție Energie Oltenia, pentru 700 de milioane de euro
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Imagini șocante! Sala Polivalentă cu mare istorie în România a devenit un pericol public: „Risc de tragedie” » În ea încă se joacă meciuri de primă ligă

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”


Comentarii (3)
pernobil
pernobil  •  17 Aprilie 2026, 18:56
Postat de Ninel2 pe 17 Aprilie 2026, 17:27

in timpul asta tv-urile baiatului dastept Orlando-EAD nu pluseaza cu nimic, nimic, nimic, platesc aceiasi bani ca amu-s zece ani si presa deontoloaga tace cu multa gratie pe subiect, doar n-o sa se certe giornallisti intre ei...n-are cum sa critice "ieditorialistu" Scorpie Digisportu, doar el e "comentator" aclo, asa ca merem mai departe la limita subzistentei, fotbal "profesionist" pe banii primariilor, de fapt pe banii fraierilor care platesc taxe bolojanice, amu dublate, sa aiba Boc bani de salarii pt Ceapa, Chipciu si alti pensionari

Tu chiar "simti" ca acest campionat valoreaza 100 de milioane de euro? sa fim seriosi. ii spurc pe unde apuc pe ead, dar la faza asta chiar dau prea mult pentru un nivel mediocru. habar nu am ce combinatii face liga/federatia (poate aici se duc sumele alea fara acoperire din raportul lui burleanu), ca oricati bani ai lua de la casele de pariuri pt publicitate, nu acoperi costul de la licitatie. Practic, fara banii ead, campionatul asta ar fi mort. Sau ar avea maxim 12 echipe. Ceea ce nu ar fi rau, dar burleanului si ginoului ii trebuie multe echipe ca sa produca alti bani. Altfel, s-ar vedea clar impotenta lor. Ca a echipelor noastre se vede clar in cupele europene si a jucatorilor liberi de contract cumparati.

cirus11
cirus11  •  17 Aprilie 2026, 18:01

Sibiul e cu probleme de cand era Coman acolo... asa o sa ramana si Argesul dupa el.

Ninel2
Ninel2  •  17 Aprilie 2026, 17:27

in timpul asta tv-urile baiatului dastept Orlando-EAD nu pluseaza cu nimic, nimic, nimic, platesc aceiasi bani ca amu-s zece ani si presa deontoloaga tace cu multa gratie pe subiect, doar n-o sa se certe giornallisti intre ei...n-are cum sa critice "ieditorialistu" Scorpie Digisportu, doar el e "comentator" aclo, asa ca merem mai departe la limita subzistentei, fotbal "profesionist" pe banii primariilor, de fapt pe banii fraierilor care platesc taxe bolojanice, amu dublate, sa aiba Boc bani de salarii pt Ceapa, Chipciu si alti pensionari

Vezi toate comentariile (3)
Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!