FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

VIDEO + FOTO Rădoi a părăsit România pe fugă și i-a transmis un mesaj lui Becali

Mirel Rădoi, la plecarea din România // FOTO: Carmen Dumitru (GSP.ro) +14   FOTO
Mirel Rădoi, la plecarea din România // FOTO: Carmen Dumitru (GSP.ro)

Articol de , , - Publicat marti, 21 aprilie 2026 21:28 / Actualizat marti, 21 aprilie 2026 22:03

Mirel Rădoi (45 de ani), fostul antrenor de la FCSB, a părăsit în această seară România, la 24 de ore după ce roș-albaștrii s-au impus pe terenul celor de la Farul Constanța, scor 3-2, în etapa 5 din play-off. Tehnicianul o va prelua pe Gaziantep, locul 10 din Turcia.

Antrenorul a oferit câteva declarații la aeroport, la plecare. N-a avut ce să-i reproșeze fostului club și i-a transmis un mesaj nașului Gigi Becali.

După doar o lună și jumătate, Rădoi a părăsit-o pe FCSB. Oficializarea „divorțului” de roș-albaștri a avut loc marți, atunci când FCSB și Gaziantep au emis câte un comunicat oficial pe rețelele de socializare.

Prima dată a ajuns la aeroport staff-ul lui Mirel Rădoi, iar 40 de minute mai târziu și-a făcut apariția și tehnicianul. „Secunzii” Mihai Ianovschi și Ionuț Stancu, preparatorul fizic Horațiu Baciu și antrenorul de portari Robert Tufiși l-au însoțit pe antrenor.

GALERIE FOTO. Mirel Rădoi, declarații pe aeroport, la plecarea din România: „Rampă de lansare către alte campionate”

Mirel Rădoi, la plecarea din România // FOTO: Carmen Dumitru (GSP.ro)
Mirel Rădoi, la plecarea din România // FOTO: Carmen Dumitru (GSP.ro)
Mirel Rădoi, la plecarea din România // FOTO: Carmen Dumitru (GSP.ro)
Mirel Rădoi, la plecarea din România // FOTO: Carmen Dumitru (GSP.ro)
Mirel Rădoi, la plecarea din România // FOTO: Carmen Dumitru (GSP.ro)
+9 FOTO

„Da, chiar a decurs totul repede. Cumva, situaţia era la nivel de discuţii pentru vară, dar antrenorul de acolo şi-a dat demisia şi lucrurile s-au accelerat.

Înţelegerea era în zona Golfului în vară, însă au înţeles oamenii, pentru că nu se semnase un precontract, că încerc să rămân măcar un sezon în Europa, iar după dacă e... Am ţinut să fiu într-un loc unde să fie o rampă de lansare către alte campionate.

Felul cum s-a desfăşurat activitatea noastră nu a avut niciun impediment pentru a reuşi. Din toate punctele de vedere, de la bucătărie, la toţi oamenii, la teren, patron, nu am ce reproşa.

(n.r. – Dacă Gigi Becali a încercat să-l facă să se răzgândească) Am avut discuţii cu ei, dar le-am spus că nu mereu în sport ies lucrurile aşa cum ne dorim, iar lucrurile astea trebuie să ne întărească. Şi eu am fost în situaţia lor, iar până la urmă trebuie să-ţi găseşti motivaţia să mergi mai departe.

Gigi Becali a primit bine vestea, să zic. I-am spus că poate o să fie dezamăgit de omul Mirel Rădoi pe undeva, dar probabil mai târziu o să se bucure de finul Mirel Rădoi.

I-am zis că îi înţeleg dezamăgirea faţă de mine, că am crezut că mergem până la final, dar în momentul ăsta primul baraj e cam asigurat. Sper să fie inspiraţi, că nu le e uşor să găsească un antrenor atât de repede şi să poată pregăti meciul.

(n.r. - Mai reveniţi la FCSB?) Încă nu am gândurile astea, sunt în febra lucrurilor care se vor întâmpla la Gaziantep, următorul adversar. Vedem ce va fi în timp şi ce apare pe viitor.

E greu de transmis un mesaj pentru suporteri, pentru că pare o situaţie de dezamăgire, dar să înţeleagă că ce fac eu acum e greu. Fiecare le ştie pe ale lui, vreau ca oamenii să nu judece dacă nu mă ştiu. Suporterii să fie alături de echipă”, a declarat Mirel Rădoi, la plecarea din România.

Mirel Rădoi, întâmpinat de fanii celor de la FCSB pe aeroport

Extrem de grăbit, Rădoi a venit cu trei bagaje în jurul orei 21:00, ținând cont de faptul că zborul este programat la 21:45 de pe aeroportul Otopeni spre Istanbul. De acolo, el urmează să meargă tot cu avionul spre Gaziantep.

Câțiva dintre fanii celor de la FCSB l-au oprit să facă poze, iar acesta s-a mișcat destul de repede pentru a nu pierde avionul.

Tehnicianul se desparte astfel de echipa la care revenise în urmă cu aproximativ o lună și jumătate.

În acest scurt mandat, Rădoi a bifat cinci meciuri pe banca FCSB: trei victorii (4-0 cu Oțelul, 1-0 cu UTA și 3-2 cu Farul), un egal (0-0 cu Metaloglobus) și o înfrângere (2-3 cu FC Botoșani).

În momentul plecării sale, FCSB ocupa primul loc în clasamentul play-out-ului, cu două puncte peste următoarea clasată, UTA Arad.

Rădoi va antrena trei jucători români la Gaziantep. Este vorba despre Deian Sorescu, Alexandru Maxim și Denis Drăguș. Va debuta din postura de „principal” la noua echipă pe 25 aprilie, atunci când Gaziantep se deplasează pe terenul celor de la Eyupspor.

Clubul din Turcia se află în acest moment pe locul 10, cu 37 de puncte după 30 de etape.

Citește și:
Ce înseamnă cele două cuvinte strigate de Cristi Chivu, imediat după Inter - Como
Stranieri
Ce înseamnă cele două cuvinte strigate de Cristi Chivu, imediat după Inter - Como
Andreea Bălan s-a căsătorit cu tenismenul Victor Cornea! Imagini cu ținuta spectaculoasă a artistei
Tenis
Andreea Bălan s-a căsătorit cu tenismenul Victor Cornea! Imagini cu ținuta spectaculoasă a artistei
Italienii de la Gazzetta dello Sport au văzut ce a făcut Chivu în minutul 60 și prevăd ceva măreț: „Totul e posibil acum”
Campionate
Italienii de la Gazzetta dello Sport au văzut ce a făcut Chivu în minutul 60 și prevăd ceva măreț: „Totul e posibil acum”
Rădoi a părăsit România pe fugă și i-a transmis un mesaj lui Becali
Superliga
Rădoi a părăsit România pe fugă și i-a transmis un mesaj lui Becali
FOTO Turnuri cu apartamente în buza Deltei Văcărești
Profit.ro
FOTO Turnuri cu apartamente în buza Deltei Văcărești
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Frumusețea naturii” » Soția cu 15 ani mai tânără a fostului fotbalist din Liga 1, imagini provocatoare din vacanța de vis

Ce înseamnă cele două cuvinte strigate de Cristi Chivu, imediat după Inter - Como


Comentarii (10)
bogdangeorge84
bogdangeorge84  •  22 Aprilie 2026, 00:07

Bravo Rădoi. Succes la Gaziantep!

Gspist_de_mic
Gspist_de_mic  •  21 Aprilie 2026, 23:19
Postat de Susu pe 21 Aprilie 2026, 21:46

Imi pare rău ca a plecat, dar este un laș! Mi as dori sa nu l mai vad la Steaua, ci sa fie fericit la arabii lui, ca doar Steaua la propulsat acolo! Este un om care sigur nu si va găsi liniștea!

Care “stea” l-a propulsat!? Si unde anume!?:)))

gheorghe
gheorghe  •  21 Aprilie 2026, 23:07

Așa sunt ăștia care joaca la șapte capete....n are bac ul , dar nu e prost sa ne spună ce știe toată lumea . Secretul lui Polichinelle.....( caută pe google sau cu AI ul, Mirel !) Disperat după bani , ca și mentorul său Olaroiu, își creează / provoacă peste tot alibiuri și situatii pentru a fugi către o soluție personala avantajoasa pecuniar. Sumuduca , un alt antrenor cu ,,norma redusă" a avertizat că și olteanul e luat în vizor cu etape scurte pe bani multi ( gen Iordănescu ). Un egoist mizantrop !

Vezi toate comentariile (10)
Comentează
Selecționerul Gică Hagi: „Am un mesaj pentru cei mai bogați oameni din România!”
Selecționerul Gică Hagi: „Am un mesaj pentru cei mai bogați oameni din România!”