Articol de Roxana Fleşeru, Maria Olteanu - Publicat miercuri, 22 aprilie 2026, 18:28 / Actualizat miercuri, 22 aprilie 2026 18:31
David Popovici (21 de ani) a câștigat în această după-amiază medalia de aur la Campionatele Naționale de seniori, tineret și juniori I-II de la Otopeni în proba de 50 de metri liber, prima distincție din anul 2026. Campionul olimpic legitimat la Dinamo a terminat proba cu un timp de 22.02.
Campionatele Naționale de la Otopeni (22-26 aprilie) sunt transmise de TVR Sport
UPDATE ora 18:10 » David Popovici, campion național la 50 de metri liber
David Popovici se află la primul concurs al lui din 2026, unde s-a înscris la trei probe. A intrat în concurs miercuri și a terminat cu cel mai bun timp finala de la 50 de metri liber. Acesta a finalizat proba în 22 de secunde și 2 sutimi, primul. Nu a reușit însă record național.
Campionul olimpic, mondial și european a început cu proba de 50 de metri liber, una pe care nu a mai înotat-o de la Campionatele Europene U23 de la Samorin din 2025.
În continuarea lui David Popovici, pe podium s-au mai clasat Patrick Sebastian Dinu (CSM Constanța) cu un timp de 22.33 și Mihai Gergely (Clubul Sportiv Universitatea Cluj) cu un timp de 22.69.
După aurul de miercuri, David va mai concura în probele individuale la 200 m liber (joi) și la 100 m liber (sâmbătă), urmând să facă parte și din ștafetele clubului Dinamo.
Știrea inițială
David Popovici (21 de ani) și-a început drumul la Campionatele Naționale de seniori, tineret și juniori I-II de la Otopeni cu un timp de 22,11 în proba de 50 m liber, cea mai bună performanță din concurs
David Popovici se află la primul concurs al lui în 2026, unde va înota în trei probe individuale. Miercuri dimineață, în bazinul de la Otopeni, a avut loc prima sesiune a Campionatelor Naționale de seniori, tineret și juniori I-II.
David a intrat devreme în concurs, la ora 09:33, el înotând în seria a 29-a și atingând primul peretele după 22,11 secunde. Acesta a fost și cel mai bun timp la finalul celor 29 de serii, dinamovistul fiind urmat de Patrick Dinu, cu 22,29, și de Darius Trenchea, cu 22,92, ei fiind singurii care au coborât sub 23 de secunde în sesiunea de dimineață.
Anul trecut, David a explicat că înoată în proba de 50 de metri pentru a-l ajuta să aibă un prim 50 în proba de 100 de metri mai rapid. În 2025, în luna aprilie, el a stabilit recordul național în această probă, 21,83 s, coborând pentru prima oară în carieră sub 22 de secunde. A mai făcut acest lucru și la Campionatele Europene de la Samorin, unde a cucerit bronzul cu un timp de 21,86 s.
Finala A masculină din proba de 50 m liber:
Alex Szilagyi (23,29) – Clubul Sportiv Universitatea Cluj
Cristian Lepădat (23,21) - As. Cl. Sp „Aqua Sport Citius”
Darius Trenchea (22,92) - CSM Constanța
David Popovici (22,11) – Dinamo București
Patrick Dinu (22,39) – CSM Constanța
Mihai Gergely (23,10) - Clubul Sportiv Universitatea Cluj
Andrei Ungur (23,22) - Clubul Sportiv Universitatea Cluj
Eric Andrieș (23,48) – CSM Constanța
David Popovici va mai concura în probele individuale la 200 m liber (joi) și la 100 m liber (sâmbătă), urmând să facă parte și din ștafetele clubului Dinamo.
După Campionatele Naționale, David Popovici mai are două concursuri în acest sezon: Sette Colli la Roma (26-28 iunie) și Campionatele Europene de la Paris (10-16 august). Anul trecut, el a stabilit două recorduri europene în proba de 100 m liber: 46,71 s la Samorin și 46,51 s la Singapore.
Denis Popescu și Daria Șilișteanu în acțiune în prima zi la Campionatele Naționale
Tot în prima zi a Campionatelor Naționale de la Otopeni, Matei (CSA Steaua) s-a calificat în finala A cu cel mai bun timp în proba de 200 m mixt, 2:01,01, devansându-l pe Robert Badea (CSA Steaua), 2:01,04, și pe Darius Ștefan Coman (CSM Corona Brașov), 2:04,22.
Daria Măriuca Silișteanu (CSM Constanța) a avut cel mai bun timp (1:02,36) la 100 m spate, în timp ce, la masculin, Denis Popescu (Dinamo București) a înregistrat cel mai bun timp din serii, 59,94 s.
Probele din prima zi a Campionatelor Naționale
17:30 – 200 m mixt feminin
17:44 – 200 m mixt masculin
17.57 – 50 m liber feminin
18:03 – 50 m liber masculin
18:09 – 100 m spate feminin
18:17 – 100 m spate masculin
18:25 – 800 m liber feminin (seria rapidă)
18:36 – 800 m liber masculin (seria rapidă)
18:47 – ștafetă combinată 4x100 m liber
Ce înseamnă cele două cuvinte strigate de Cristi Chivu, imediat după Inter - Como