SPORTURI  »  ALTELE  »  LUPTE

UPDATE Două finale pentru aur și două pentru bronz vor disputa luptătoarele din România la Campionatele Europene

Andreea Ana în acțiune Foto: Imago Images
Andreea Ana în acțiune Foto: Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 22 aprilie 2026 21:12 / Actualizat miercuri, 22 aprilie 2026 21:14

Andreea Ana (25 de ani) și Alexandra Anghel (28 de ani) s-au calificat în finala pentru aur, miercuri, la Campionatele Europene de la Tirana (Albania), în timp ce Alina Vuc Grigore (32 de ani) și Kateryna Zelenykh (25 de ani) vor lupta pentru bronz. Toate finalele au loc joi.

UPDATE. 20:47. Andreea Ana și Alexandra Anghel s-au impus în semifinale și vor lupta joi pentru aur la Campionatele Europene, în timp ce Alina Vuc Grigore și Kateryna Zelenykh au fost învinse în penultimul act și vor încerca să cucerească bronzul.

La categoria 55 de kg, Andreea Ana a trecut prin superioritate tehnică de Mihaela Samoil și o va întâlni pe Liliia Malanchuk (Ucraina). Alexandra Anghel a învins-o la categoria 76 kg pe Enrica Rinaldi (Italia) cu 3-1 și în marea finală o va întâlni pe Anastasia Alpyeva (Ucraina).

Alina Vuc Grigore (50 kg) a fost învinsă de Evin Demirhan (Turcia) cu 6-0, iar Kateryna Zelenykh (68 kg) de Alina Shauchuk. Ele vor întâlni sportive venite din recalificări.

ȘTiREA INIȚIALĂ.

Luptele feminine românești au parte de o zi extraordinară la Campionatele Europene de la Tirana (Albania), unde țara noastră participă cu 14 sportivi.

Toate cele patru sportive care au intrat miercuri în concurs s-au calificat în semifinale: Alina Vuc Grigore (50 kg), Andreea Ana (55 kg), Kateryna Zelenykh (68 kg) și Alexandra Anghel (76 kg).

Alina Vuc Grigore, vicecampioană mondială și europeană, a trecut în sferturi de finală la categoria 50 kg de Emanuela Liuzzi (Italia), scor 19-9, și se va duela în semifinale cu Evin Demirhan (Turcia).

Andreea Ana, triplă campioană europeană, a trecut de Anastasia Blayvas (Germania) cu 8-2 în cadrul sferturilor de finală ale categoriei 55 kg, iar în semifinale o va întâlni pe Mihaela Samoil (Rep. Moldova).

Kateryna Zelenykh, vicecampioană mondială și europeană, s-a calificat și ea în semifinale la categoria 68 kg, după ce a învins-o cu 5-2 pe Manola Skobelska (Ucraina). Mai departe, ea o va întâlni pe Alina Shauchuk, o reeditare a finalei europene de anul trecut, pe care reprezentanta României a pierdut-o.

Finaleel se decid miercuri la Campionatele Europene de lupte

Alexandra Anghel, campioană europeană, a învins-o categoric pe Kendra Jocelyne Dacher (Franța), la tuș - 11-1, în cadrul categoriei 76 kg, și va lupta în semifinale împotriva italiencei Enrica Rinaldi.

Toate semifinalele au loc miercuri, începând cu ora 17:45, învingătoarele avansând în finala pentru aur, iar învinsele mergând în cea pentru bronz, unde vor întâlni sportive din recalificări.

Tot miercuri, de la ora 19:00, Mihai Denis va fi prezent în finala pentru bronz a categoriei 60 kg, lupte greco-romane.

România participă la Campionatele Europene de la Tirana cu 14 sportivi: șapte la feminin, patru la lupte libere și trei la greco-romane.

La ediția din 2025, delegația României a cucerit trei medalii, toate la feminin, două de argint și una de bronz. Ultima medalie de aur datează din 2024, de la ediția găzduită de București, ea fiind cucerită de Andreea Ana la categoria 55 kg.

Citește și:
Pus pe liber, Elvir Koljic semnează » Va fi coleg cu un alt fost rapidist
Superliga
Pus pe liber, Elvir Koljic semnează » Va fi coleg cu un alt fost rapidist
Soția lui Andrei Ivan a încins Instagramul din Vietnam. Apariția provocatoare care a atras toate privirile
Stranieri
Soția lui Andrei Ivan a încins Instagramul din Vietnam. Apariția provocatoare care a atras toate privirile
Luat la ochi de Gigi Becali chiar la debutul pentru FCSB, Boutoutaou a reacționat: „Sincer, nu mă așteptam”
Conference League
Luat la ochi de Gigi Becali chiar la debutul pentru FCSB, Boutoutaou a reacționat: „Sincer, nu mă așteptam”
Reacție virulentă după rușinea FCSB - Auda 2-3: „Labonne? Boutoutaou? La banii ăia se putea găsi ceva mai de calitate. Sunt subțiri”
Superliga
Reacție virulentă după rușinea FCSB - Auda 2-3: „Labonne? Boutoutaou? La banii ăia se putea găsi ceva mai de calitate. Sunt subțiri”
FOTO Gară istorică din București este demolată
Profit.ro
FOTO Gară istorică din București este demolată
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

În iulie 2026, un vlogger a petrecut o zi Cernobîl » Șocat de ce a găsit la bazinul de înot al „orașului fantomă”

O minge în cap i-a schimbat destinul! Cum a ajuns Ștefania Uță campioană europeană și speranța României la Jocurile Olimpice


Comentarii (2)
utilizator șters
utilizator șters  •  23 Aprilie 2026, 13:13

Din pacate Denis a ratat medalie, as fi sperat sa avem o medalie si la greco-romane. La fete, cel putin pe plan continental, rezultatele sunt excelente. Ma bucura revenirea Alinei Vuc. Nu pare deocamdata in forma de acum cativa ani buni, dar sper sa revina acolo, devenise printre cele mai bune din lume. Oricum, impresionant cum a trecut de italianca, dovada de ambitie de toata admiratia. Imi doresc cel mai mult pentru ea sa ia medalia, ar fi un imbold psihologic care ar conta foarte mult.

gloriosul19
gloriosul19  •  22 Aprilie 2026, 21:53

Bravo!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează