FOTBAL  »  Superliga  »  CRAIOVAMAXIMA.RO

"Putem bate pe oricine"

Articol de - Publicat marti, 19 august 2008 00:00

Fundaşul australian Joshua Rose, autorul golului de un punct la Cluj, avertizează asupra forţei de joc a Ştiinţei

- Joshua, cum a fost contra campioanei?
- Foarte greu, n-avea cum să fie altfel. Mă bucur că am înscris şi că echipa mea a terminat neînvinsă. Dedic golul fanilor, colegilor şi patronului echipei. Am început mai slab, nu ştiu de ce, însă bine că ne-am trezit în a doua repriză, cînd puteam să şi învingem.  

- Chiar, ce v-a spus Napoli la pauză în vestiar?
- Antrenorul ne-a zis să ţinem capul sus, să pasăm mai mult şi să avem încredere în forţele proprii că se poate.

- Rezultatul îl consideri o surpriză?
- Poate fi aşa pentru cei care nu cred în noi sau pentru cei care nu prea se uită la fotbal. Eu cred că am arătat la Cluj că putem bate pe oricine.

- Ai colegi care crezi că ar trebui chemaţi la "naţională"?
- Lui Florin Costea şi lui Prepeliţă consider că ar trebui să li se dea mai mult credit. De asemenea, Dănănae este un fotbalist care a crescut foarte mult şi a făcut un meci mare la Cluj.

- Caracterizează Craiova din acest sezon.
- Sîntem o echipă unită, mai matură faţă de campionatul trecut, care e conştientă că pentru a termina în primele şase trebuie să intre pe teren determinată să învingă şi echipele mari. Sperăm să o ţinem aşa tot sezonul!

"Rezultatul de la Cluj n-are nici o valoare dacă nu reuşim să-i învingem pe gălăţeni în meciul următor"
Joshua Rose, fundaş stînga U Craiova

Ionescu, în Liga a IV-a!

Pus pe lista de transferuri, Andrei Ionescu nu a reuşit să-şi găsească o echipă în Olanda şi a revenit în ţară. "Se antrenează de cîteva zile cu noi. Nu e afectat, se implică la antrenamente, însă nu-l pot folosi în meciuri pentru că nu are drept de joc", a declarat Ştefan Crişan, antrenorul "satelitului" Universităţii din Liga a IV-a. "Ionescu va rămîne să se pregătească la Primăvara", a spus şi Adrian Mititelu . Fotbalistul de 20 de ani a avut o dezlegare care i-ar fi permis să se transfere în schimbul a 2.000.000 de euro, însă aceasta a expirat pe 15 august. (Alexandru Răducanu)

Citește și:
MM Stoica, anunț despre transferuri » Ce mutări țintește campioana: „Jucător U21 nu mai vine pentru că s-a răzgândit Gigi”
Superliga

Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Campionate

Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
Noutati auto

După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
Tenis

VIDEO
Profit.ro
VIDEO "Trenul cu care facem cruce" - imagini dintr-un tren modernizat cu vagon restaurant
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!

Comentarii (3)
 •  19 August 2008, 22:42

cum puteti sa nu dati meciul dintre craiova si galati cand sunt cele mai in forma echipe in acest moment?

 •  19 August 2008, 13:37

Hai Craiova hai baietiii!!! UCV4EVER...

 •  19 August 2008, 07:06

Sa deschis jocul militar multi-player Razboi Mondial,net ---se scrie legat Razboi Mondial,net Razboi Mondial,net Razboi Mondial,net Razboi Mondial,net Razboi Mondial,net Razboi Mondial,net Razboi Mondial,net Razboi Mondial,net Razboi Mondial,net Razboi Mondial,net Razboi Mondial,net Razboi Mondial,net Razboi Mondial,net Razboi Mondial,net Razboi Mondial,net Razboi Mondial,net Razboi Mondial,net Razboi Mondial,net Razboi Mondial,net Razboi Mondial,net Razboi Mondial,net Razb

Vezi toate comentariile (3)
Comentează