FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

EXCLUSIV // VIDEO Împrumutat de Rapid, Paraschiv explică de ce nu s-a adaptat în Spania: „Asta m-a surprins”

Daniel Paraschiv, atacantul Rapidului // FOTO: Cristi Preda (GSP.ro)
Daniel Paraschiv, atacantul Rapidului // FOTO: Cristi Preda (GSP.ro)

Articol de , - Publicat marti, 28 aprilie 2026, 16:21 / Actualizat marti, 28 aprilie 2026 16:32

Daniel Paraschiv (26 de ani), atacantul celor de la Rapid, a vorbit despre modul în care gestionează concurența în ofensiva giuleștenilor, dar și despre diferențele dintre fotbalul din Spania și cel din Superliga.

Atacantul a ajuns la Rapid sub formă de împrumut de la Real Oviedo, club din Primera Division, până la finalul sezonului, cu opțiune de transfer definitiv.

Paraschiv spune că nu se gândește la statutul de titular în atacul Rapidului. Fotbalistul vede competiția cu Elvir Koljic și Talisson ca un avantaj pentru fiecare jucător.

VIDEO | Daniel Paraschiv: „Nu am venit să fiu titular, ci să ajut echipa”

Paraschiv afirmă că perioada petrecută în Spania i-a schimbat stilul de joc, în special prin ritmul ridicat și nivelul de intensitate cu care s-a confruntat.

- Daniel, cum vezi concurența pe post cu Koljic, cu Talisson?
- Este o concurență care cred că scoate ce este mai bun din fiecare. Sunt niște jucători foarte buni, foarte talentați, fiecare are un set de calități diferite, pot să zic. Și cred că este benefică pentru fiecare dintre noi.

- Tu cum gestionezi momentele când ești rezervă?
- Nu mă gândesc prea mult la acest lucru. Nu am venit aici să fiu titular, să fur postul cuiva, am venit să ajut în momentul în care sunt în teren. Că sunt 5 minute sau 90, pentru mine nu este atât de important. Contează, bineînțeles, la un oarecare nivel, dar pentru mine important este ce fac în minutele când sunt pe teren.

Împrumutat de Rapid, Paraschiv explică de ce nu s-a adaptat în Spania: „Asta m-a surprins”
Daniel Paraschiv, atacantul Rapidului // FOTO: Cristi Preda (GSP.ro)

- Ce simți acum că ai în plus față de dinainte de plecarea din Spania?
- Cu siguranță interpretez mult mai bine anumite momente ale jocului. Cred, poate și un plus de agresivitate... nu știu, poate și la nivel cardio-respirator, să zic, pentru că am avut o perioadă foarte grea în Spania. Adică meciurile erau la o intensitate foarte ridicată și asta m-a ajutat foarte mult.

„În Romania, ne lipsește un plus de răutate și de intensitate”

- Cât de mare e diferența reală între fotbalul din Spania și cel din Superligă?
- La nivel de intensitate este destul de mare. Însă, la nivel, să zic tehnic, avem și noi fotbaliști foarte buni în campionat, avem și aici în echipă. Și cred că poate asta ne lipsește un pic: un plus de răutate și de intensitate, mai mult timp efectiv de joc.

- Pe tine te-a surprins nivelul din Spania sau te așteptai?
- Da, cumva mi-am făcut temele înainte să ajung acolo. Cu siguranță, când te lovești direct de fenomen este un pic greu. Am fost surprins să văd că absolut toți jucătorii din echipă, într-adevăr, au această dorință să câștige fiecare duel și cred că asta m-a învățat destul de mult.

Împrumutat de Rapid, Paraschiv explică de ce nu s-a adaptat în Spania: „Asta m-a surprins”
Daniel Paraschiv (stânga), la Real Oviedo, foto: Imago Images

- Ce a fost cel mai greu de gestionat acolo? Ritmul, fizicul de care spuneai sau concurența?
- Cred că și concurența, pentru că la Oviedo am avut doi atacanți care în prezent joacă la echipele lor în La Liga. Am fost trei atacanți foarte buni, cred că și de aceasta s-a obținut promovarea, pentru că fiecare când a intrat în teren și-a făcut foarte bine treaba. Și, cum am spus, din această experiență am învățat că cel mai mult contează realizările pe care le ai în timpul jocului, nu neapărat timpul efectiv petrecut pe teren.

- Tu ai simțit că n-ai avut șanse acolo?
- Nu, am primit șanse. În ultima mea experiență, de la Leon, am suferit și o accidentare, însă fac parte din joc, din viață, și nu am stat foarte mult să-mi bat capul cu acest lucru. Am primit această ofertă de la Rapid și vreau să profit de ea.

800 de mii de euroe cota de piață a lui Paraschiv, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt

3 goluria marcat Daniel Paraschiv pentru Rapid, cu Dinamo și Unirea Slobozia

Citește și:
Gigi Becali a anunțat primul transfer al verii la FCSB: „Îl aducem”
Superliga
Gigi Becali a anunțat primul transfer al verii la FCSB: „Îl aducem”
Fostul campion cu Dinamo și-a scos casa la vânzare! Cere 547.000 euro pentru imobilul de lux
Stiri extrasport
Fostul campion cu Dinamo și-a scos casa la vânzare! Cere 547.000 euro pentru imobilul de lux
A revenit la CFR Cluj și Ioan Varga l-a dat afară după nici 24 de ore
Superliga
A revenit la CFR Cluj și Ioan Varga l-a dat afară după nici 24 de ore
Diana Munteanu are un fotbalist favorit la CM: „Dacă m-ar da o tură cu trotineta nu mi-ar părea rău”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Diana Munteanu are un fotbalist favorit la CM: „Dacă m-ar da o tură cu trotineta nu mi-ar părea rău”
Șefii Dacia răbufnesc: România - singura piață unde nu creștem, în rest creștem peste tot în Europa!
Profit.ro
Șefii Dacia răbufnesc: România - singura piață unde nu creștem, în rest creștem peste tot în Europa!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Diana Munteanu are un fotbalist favorit la CM: „Dacă m-ar da o tură cu trotineta nu mi-ar părea rău”

Ion Țiriac s-a întors din China și dezvăluie cadoul exorbitant pe care i-l face Nadiei, la 50 de ani de la Montreal: „Pe 18 iulie îi dau cheile”


Comentarii (5)
GigiMarga
GigiMarga  •  28 Aprilie 2026, 19:22

Lasa ca s-a adaptat in RSR :)))

ares2024
ares2024  •  28 Aprilie 2026, 18:41

Mare jucător,țeapă ptr.Rapid !

Ah03
Ah03  •  28 Aprilie 2026, 17:22

Eu nu inteleg ce au cu suporterii de isi ascund talentul și calitățile la meciurile oficiale. Sau pote nu se referă la talent fotbalistic, atunci e de înțeles.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează