SPORTURI  »  TENIS  »  MASTERS 1000 MADRID

Antrenorul numărului 34 ATP l-a amenințat pe arbitrul partidei din turul 2 de la Madrid: „Ar trebui să-ți fie rușine”

Jeremy Chardy și Terence Atmane Foto: Imago Images
Jeremy Chardy și Terence Atmane Foto: Imago Images

Articol de - Publicat duminica, 26 aprilie 2026 19:16 / Actualizat duminica, 26 aprilie 2026 19:17

Duelul dintre francezii Ugo Humbert (27 de ani, locul 34 ATP) și Terence Atmane (24 de ani, numărul 47 mondial) a fost câștigat de cel din urmă, 7-6 (3), 7-6 (5), deși a suferit spre final de crampe. Antrenorul lui Humbert, Jeremy Chardy, aproape l-a atacat pe arbitrul Alexandre Robein.

Humbert și Atmane s-au înfruntat în turul secund al turneului Masters 1000 de la Madrid, cel de-al doilea conducând cu 7-6 (3), 5-3 și urmând la serviciu pentru a pecetlui o victorie meritată, conformă modului în care cursese meciul.

Terence fusese până atuci jucătorul mai atent și cu mai multă inițiativă, însă totul a luat o turnură diferită în momentul în care a fost brusc cuprins de crampe. La un game de victorie. Întâi în zona fesei drepte, apoi gamba dreaptă și, foarte repede, aproape peste tot.

Ulterior, după meci, el a explicat pentru l’Equipe că „a avut legătură doar cu stresul. M-am simțit bine fizic, însă nu este ușor să joci contra unui compatriot. Am fost stresat înainte de start, nici nu am avut atitudinea corectă la începutul meciului, primul set mi-a luat mult din energie. M-am panicat, nu respiram cum trebuie, așa că s-a răspândit”.

Imediat, Atmane și-a cedat serviciul. El mai experimentase reprize de crampe și cu Daniil Medvedev la Australian Open 2024, apoi contra lui Richard Gaquet la Roland Garros 2025. După ce a băut zeamă de murături, un remediu cunoscut pentru crampe, părea că e mai bine, însă la 5-4 a rămas blocat, țipând de durere.

Terence Atmane, aproape paralizat de crampe

S-a sprijinit de prelata din spatele terenului, între timp a sosit fizioterapeutul, căruia i-a spus: „Am crampe, uită-te la gamba mea, la naiba! Nu o atinge!”. Compatriotul și adversarul său, Humbert, a trecut de partea cealaltă a fileului, aducându-i un scaun. După 3 minute, meciul s-a reluat. La 5-5, Atmane a început să simtă crampe și în brațul drept, dar Humbert nu a reușit să profite.

S-a ajuns la tie-break din nou, după o altă întrerupere de 3 minute. La 4-2 în jocul decisiv pentru Ugo, acesta din urmă a câștigat următorul punct fără ca adversarul să se miște măcar un centimetru. Ceea ce a urmat a uimit însă imens. Blocat, Humbert a greșit în serie, cedând meciul cu 5-7 în tie-break.

La fileu, s-au salutat rece, iar Terence Atmane a fost huiduit la ieșirea de pe teren. „Înțeleg că Ugo s-a supărat. Huiduielile m-au întristat, sunt un om ca oricare altul, am dreptul să trec prin crampe, nu sunt superman. Am încercat să supraviețuiesc”, a spus apoi Atmane pentru aceeași sursă.

Arbitrii Lahyani și Nour au încercat să-l oprească pe Chardy

Humbert și echipa sa au ieșit repede din arenă, frustrați de faptul că arbitrul de scaun nu l-a sancționat pe Terence cu punct de penalizare la fiecare 30 de secunde, pentru depășirea timpului și după cum spune regulamentul. Atmane și antrenorul Guillaume Peyre au părăsit și ei Terenul 5 într-o atmosferă stranie.

Antrenorul numărului 34 ATP l-a amenințat pe arbitrul partidei din turul 2 de la Madrid: „Ar trebui să-ți fie rușine”
Terence Atmane în timpul meciului cu Ugo Humbert de la Madrid Foto: Imago Images

Iar totul a culminat cu ieșirea nervoasă a lui Jeremy Chardy, fost număr 25 mondial, antrenorul lui Humbert, care, la ieșirea din tunelul care duce spre și dinspre terenurile exterioare, a venit spre arbitrul de scaun Alexandre Robein. Privind furios, cu arătătorul îndreptat spre oficial și i-a spus: „Ar trebui să-ți fie rușine”.

Alți arbitri aflați în apropiere, inclusiv Mohamed Lahyani și Adel Nour, au încercat, fără mult succes, să-l calmeze pe Chardy, în timp ce Robein s-a refugiat la câțiva metri distanță.

Ar trebui întrebat arbitrul de ce nu mi-a dat avertisment”, a mai spus apoi Atmane, care primise unul în primul set. „De ce nu a intervenit supervizorul? Nu a fost vina mea. Nu m-am prăbușit intenționat pe teren”, a conchis Terence, care îl va înfrunta în continuare pe Alexander Zverev, favoritul 2.

Citește și:
Incendiar la declarații: „Suntem cea mai slabă echipă! Nu avem lideri. Rușinos!”
Superliga
Incendiar la declarații: „Suntem cea mai slabă echipă! Nu avem lideri. Rușinos!”
Imagini incredibile: Dan Alexa, repriză de box pe gazon!
Liga 3
Imagini incredibile: Dan Alexa, repriză de box pe gazon!
Presa din Italia, la unison, după ce Inter s-a prăbușit cu Torino » Notele lui Cristi Chivu
Stranieri
Presa din Italia, la unison, după ce Inter s-a prăbușit cu Torino » Notele lui Cristi Chivu
Gigi Becali, chemat la Marriott să-l convingă pe antrenor să semneze cu FCSB: „Îl va topi instant”
Superliga
Gigi Becali, chemat la Marriott să-l convingă pe antrenor să semneze cu FCSB: „Îl va topi instant”
România a egalat Polonia la salariu și a depășit Bulgaria, Grecia, Ungaria, Slovacia HARTĂ
Profit.ro
România a egalat Polonia la salariu și a depășit Bulgaria, Grecia, Ungaria, Slovacia HARTĂ
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ion Țiriac s-a întors din China și dezvăluie cadoul exorbitant pe care i-l face Nadiei, la 50 de ani de la Montreal: „Pe 18 iulie îi dau cheile”

Îl recunoști? Fostul număr 1 ATP, nomad în Munții Atlas: „Casa noastră - mama natură”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează