FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Cristi Manea a văzut declarațiile colegului de la Rapid și a rămas „mască”: „Asta a zis? Nu cred”

Cristi Manea, fundașul Rapidului // FOTO: Instagram
Cristi Manea, fundașul Rapidului // FOTO: Instagram

Articol de - Publicat marti, 28 aprilie 2026 13:49 / Actualizat marti, 28 aprilie 2026 13:49

Cristi Manea (28 de ani), fundașul dreapta de la Rapid, a comentat declarațiile incendiare pe care le-a făcut Daniel Paraschiv (27 de ani), vârful giuleștenilor, la finalul derby-ului pierdut în deplasare cu Dinamo, scor 1-3, în etapa 6 din play-off.

Paraschiv, autorul unicului gol giuleștean, a susținut că Rapidului îi lipsesc „liderii și jucătorii cu spiritul Giuleștiului”. Ulterior, a precizat că „ca grup, suntem cea mai slabă echipă din play-off!”.

Cristi Manea, surprins neplăcut de afirmațiile colegului de la Rapid: „Adică noi, jucătorii? Eu nu cred!”

Accidentat, Manea n-a evoluat în derby-ul cu Dinamo. Fotbalistul susține că Daniel Paraschiv nu are dreptate, iar Rapid nu are în niciun caz cel mai slab grup din primele 6 echipe.

E de părere că atacantul a oferit acele declarații din cauza frustrării și supărării acumulate ca urmare a rezultatului dezamăgitor.

„A zis că suntem cel mai slab grup din primele 6? Adică noi, jucătorii? Eu nu cred! Mi se pare că suntem toți bine, atât străinii, cât și românii. Am ieșit cu toții împreună la o masă, nu sunt de acord cu ce spune el.

Ok, declarațiile au venit după ce am pierdut un meci, când supărarea e mare, la cald. Eu zic că suntem un grup destul de unit.

Grupul Rapidului este mai bun decât locul 5 din clasament! Suntem niște băieți care nu au creat probleme, așa mi se pare, din experiența mea. Am fost în multe grupuri, mai erau unii jucători cu fițe și figuri, însă aici nu e cazul.

Orice ni s-a cerut să facem, asta am încercat să aplicăm. Că îți iese sau nu, asta e altceva. Se mai ivesc, la o echipă, și nemulțumiri, însă răutăți între colegi nu au existat.

Chiar nu știu de ce s-a ajuns în situația asta. Eu cred că va veni o reacție a echipei în următoarele meciuri”, a declarat Cristi Manea, pentru fanatik.ro.

Cristi Manea a jucat 25 de meciuri în acest sezon pentru Rapid, perioadă în care a marcat 3 goluri și 4 pase decisive.

Daniel Paraschiv, atacant împrumutat de la Oviedo, a marcat 3 goluri în 15 meciuri pentru giuleșteni.

Poate e și lipsă de valoare, deși avem câțiva jucători foarte buni, dar ca echipă suntem jos. Ca grup, suntem cea mai slabă echipă din play-off! E lipsă de inspirație, de asumare a deciziilor, ne e frică de minge, să facem un pas în față,.

Ne-au lipsit liderii cu spiritul Giuleștiului, niște jucători care să fie împinși de ceva din interiorul lor. Noi nu avem asta.

- Daniel Paraschiv, după Dinamo - Rapid 3-1

Clasamentul la zi din play-off » Rapid, în afara locurilor de Europa

Citește și:
I-a luat apa » Imaginile serii în Europa: meci suspendat!
Campionate
I-a luat apa » Imaginile serii în Europa: meci suspendat!
Soții Șucu și-au inaugurat cafeneaua, rapidiștii au venit cu iubitele la eveniment » Ce au pus în meniu
Superliga
Soții Șucu și-au inaugurat cafeneaua, rapidiștii au venit cu iubitele la eveniment » Ce au pus în meniu
Comunicat oficial al lui Marius Șumudică, pe contul lui CFR Cluj: „Prin acest mesaj, doresc să închei”
Superliga
Comunicat oficial al lui Marius Șumudică, pe contul lui CFR Cluj: „Prin acest mesaj, doresc să închei”
Cine-l mai recunoaște pe fostul atacant din Superliga, ajuns la 38 de ani? Apariție-surpriză în Giulești
Europa League
Cine-l mai recunoaște pe fostul atacant din Superliga, ajuns la 38 de ani? Apariție-surpriză în Giulești
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Secretul lui Cristiano Ronaldo, dezvăluit de nutriționist: „Un singur ingredient pe care 90% dintre oameni nu îl folosesc”

Cristian Tudor Popescu, analiză amplă după US Open: „În interiorul ei, Sabalenka este o mârlancă!” » Îl compătimește pe Djokovic și mizează pe Zverev: „Iată un jucător care n-a beneficiat de ajutor de sus”


Comentarii (2)
Daniel1959
Daniel1959  •  28 Aprilie 2026, 18:19

discursul nu e populist este purul adevar daca tu vezi echipa unita si cu determinare te inseli amarnic!!

unurtr
unurtr  •  28 Aprilie 2026, 16:18

Paraschiv are discursuri populiste bune pentru Facebook și Instagram. Acum 2 etape după egalul cu FC Argeș spunea că ”nu contează dacă luăm titlul sau mergem în cupe europene, importantă nu e destinația, importantă este călătoria”, acum spune că e împortantă și destinația că nu e grupul unit :)) Zici că e Tony PopTămaș, așa zic specialiștii independenși, nu eu.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează