INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PREMIER LEAGUE

Bruno Fernandes l-a egalat pe Cristiano Ronaldo

Bruno Fernandes, căpitanul lui Manchester United // FOTO: Imago Images
Bruno Fernandes, căpitanul lui Manchester United // FOTO: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 28 aprilie 2026 18:50 / Actualizat marti, 28 aprilie 2026 18:51

Căpitanul lui Manchester United, Bruno Fernandes (31 de ani), continuă să ofere pase decisive în acest sezon de Premier League, cea mai recentă contribuție venind în victoria de aseară, scor 2-1, împotriva lui Brentford. Cu ultima, l-a egalat pe Cristiano Ronaldo la acest capitol.

Mijlocașul a ajuns la un total de 140 de contribuții la goluri în Premier League, egalându-l pe conaționalul său Cristiano Ronaldo, care a reușit aceeași performanță în cele două perioade petrecute pe Old Trafford, conform sportal.bg. Statistica lui Fernandes în cele 226 de meciuri jucate în Premier League include 70 de goluri și 70 de pase decisive.

Bruno Fernandes, la un pas să bată recordul de assist-uri într-un sezon de Premier League

Între timp, în cele 236 de apariții în campionat, Ronaldo a marcat 103 goluri și a oferit 37 de assist-uri. Dintre toți jucătorii lui United din istorie, doar patru au mai multe contribuții la goluri în Premier League decât cei doi portughezi: Wayne Rooney (276), Ryan Giggs (271), Paul Scholes (162) și David Beckham (142).

Fernandes a devenit, de asemenea, primul jucător al „diavolilor roșii” cu șapte meciuri consecutive în campionat cu gol sau pasă decisivă, după Robin van Persie, a cărui serie a durat zece partide între noiembrie 2012 și ianuarie 2013.

În acest sezon, fotbalistul în vârstă de 31 de ani are 8 goluri și 19 pase decisive în campionat, contribuind decisiv astfel la obținerea a 30 de puncte pentru United, o performanță care s-a întâmplat doar de nouă ori în istoria Premier League.

Bruno Fernandes l-a egalat pe Cristiano Ronaldo
Bruno Fernandes, vedeta celor de la Manchester United, foto: Guliver/gettyimages

Bruno este la doar o pasă decisivă de a egala recordul de assist-uri într-un singur sezon de Premier League. Această performanță este deținută în prezent de Kevin De Bruyne de la Manchester City și Thierry Henry de la Arsenal (20).

După 34 de meciuri, United se clasează pe locul 3 în Premier League, cu 61 de puncte.

Clasamentul din Premier League

Citește și:
S-a montat gazonul pe cea mai nouă arenă din România: se apropie inaugurarea!
Liga 2
S-a montat gazonul pe cea mai nouă arenă din România: se apropie inaugurarea!
Apariție răvășitoare: a defilat la Vogue World, într-o rochie Gucci, sub privirile campionilor lui Chivu » „Regină”
Tenis
Apariție răvășitoare: a defilat la Vogue World, într-o rochie Gucci, sub privirile campionilor lui Chivu » „Regină”
Mihai Pintilii și-a dat demisia: „Acesta e motivul”. Revine la FCSB?!
Campionate
Mihai Pintilii și-a dat demisia: „Acesta e motivul”. Revine la FCSB?!
Am intrat în baza sportivă din România construită cu sprijinul lui Ion Iliescu: „Specialiștii spun că e a treia din lume” » Legătura cu fostul președinte
Special
Am intrat în baza sportivă din România construită cu sprijinul lui Ion Iliescu: „Specialiștii spun că e a treia din lume” » Legătura cu fostul președinte
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Suedezul trecut prin Superliga dezvăluie ce l-a uimit în România și solicită: „UE trebuie să se implice, ceva trebuie făcut la voi”

Am intrat în baza sportivă din România construită cu sprijinul lui Ion Iliescu: „Specialiștii spun că e a treia din lume”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează