FOTBAL  »  Superliga  »  INTERVIU

EXCLUSIV „Pe ea o vreau campioană” » Florin Răducioiu, mesaj tranșant pentru Dinamo: „Dezastruos! Asta trebuie făcut”

Florin Răducioiu (56 de ani)
Florin Răducioiu (56 de ani)

Articol de - Publicat miercuri, 29 aprilie 2026, 09:16 / Actualizat miercuri, 29 aprilie 2026 11:45

Florin Răducioiu (56 de ani), unul dintre cei mai importanți atacanți din istoria fotbalului românesc, face radiografia momentului din Superligă.

Fostul mare internațional își declară susținerea pentru Universitatea Craiova în lupta pentru titlu, invocându-și originile oltenești, și deplânge ocazia ratată de Dinamo în Cupa României.

De la eșecurile de la 11 metri ale „câinilor”, până la tensiunile dintre Gâlcă și Dobre de la Rapid, Răducioiu dezvăluie pe cine mizează la Campionatul Mondial din vara acestui an, transmis de Antena 1.

VIDEO. Florin Răducioiu: „Cine face mai puține greșeli câștigă titlul”

- Florin, ne pregătim de un final incendiar de Superligă. Craiova pe primul loc, U Cluj pe 2. Cum o să fie finalul ăsta de campionat?
- Un sfârșit de campionat foarte interesant, foarte palpitant aș spune, pentru că sunt angrenate echipe care n-au câștigat de mult campionatul României. Având în vedere originile mele de oltean, aș spune Universitatea Craiova. Mi-aș dori să devină campioană. Mai sunt câteva puncte importante, totul depinde de echipa care va face cât mai puține greșeli, de echipa cea mai concentrată și care va fi cu siguranță cea mai pragmatică.

„Pe ea o vreau campioană” » Florin Răducioiu, mesaj tranșant pentru Dinamo: „Dezastruos! Asta trebuie făcut”
Dinamo - Universitatea Craiova // FOTO: Cristi Preda (GSP)

- Surprins de evoluția lui Dinamo? Eliminată din Cupă dramatic. Era momentul să câștige un trofeu după atâția ani de pauză
- Îmi pare foarte rău! Este echipa mea de suflet, dar s-au executat câteva 11 metri în mod dezastruos. N-a fost momentul! Dinamo este într-un moment bun pentru că sunt stabili din punct de vedere financiar. Dar până la un trofeu mai trebuie să așteptăm, poate doi, trei ani... Echipa trebuie întărită.

- Dinamo îl are pe Zeljko Kopic...
- Avem un antrenor foarte, foarte bun, foarte interesant, cu idei foarte clare. Sper că și cu acest nou stadion Dinamo va deveni și mai puternică. Sunt elemente foarte importante pentru ca Dinamo să devină campioană și să câștige din nou trofee, pentru că lipsește de mult timp un trofeu din vitrina echipei Dinamo.

„Conflictul Dobre - Gâlcă nu face bine echipei”

- Ai fost fotbalist și ai avut unele conflicte pe care le-ai regretat cu antrenorii. Avem un conflict acum, Dobre - Gâlcă la Rapid, iar echipa nu e deloc într-un moment potrivit.
- Am avut și eu foarte multe conflicte și nu este simplu să gestionezi. Îmi pare rău pentru că Rapidul la un moment dat avea mari șanse să câștige titlul. Cu siguranță acest episod nu face bine echipei, nu face bine atmosferei, climatului de la Rapid care știți de deja este incendiar.

- Dar...
- Îl cunosc foarte bine pe Gâlcă, un tip foarte echilibrat și trebuie să încerce cât mai repede să vorbească cu Dobre și să îl facă să înțeleagă că a greșit. Mai presus de orice este clubul. Este istoria acestui club, care trebuie respectată. Lucrurile se pot rezolva în mod inteligent și în mod echilibrat pentru binele echipei.

- Pe final, ne pregătim de Campionatul Mondial în direct pe Antena 1, care e favorita lui Răducioiu?
- Favorita mea este Brazilia. Sunt mare fan al lui Ancelotti! Apoi Franța rămâne o echipă extrem de puternică și Spania. Cred că surpriza de anul acesta va fi Norvegia.

Citește și:
Dinamo pregătește marea lovitură: „Am vorbit cu Andrei Nicolescu. Nu neg, nu am niciun interes”
Superliga
Dinamo pregătește marea lovitură: „Am vorbit cu Andrei Nicolescu. Nu neg, nu am niciun interes”
Marea supărare a lui Ion Țiriac: „Zic că fac fraudă fiscală!” + „Absolut că sunt zgârcit! De ziua mea, mi-am cumpărat două felii de franzelă”
Tenis
Marea supărare a lui Ion Țiriac: „Zic că fac fraudă fiscală!” + „Absolut că sunt zgârcit! De ziua mea, mi-am cumpărat două felii de franzelă”
Alan Shearer arată cu degetul o fază crucială din PSG - Bayern: „E absurd total!” » Wayne Rooney îi dă dreptate: „Așa o fi în Europa”
Liga Campionilor
Alan Shearer arată cu degetul o fază crucială din PSG - Bayern: „E absurd total!” » Wayne Rooney îi dă dreptate: „Așa o fi în Europa”
Noua Dacia a fost văzută pe străzi » Imagini-„spion” cu modelul care se lansează în câteva luni
Noutati auto
Noua Dacia a fost văzută pe străzi » Imagini-„spion” cu modelul care se lansează în câteva luni
ULTIMA ORĂ Furnizor major de componente auto transferă în România producția de la alte fabrici
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Furnizor major de componente auto transferă în România producția de la alte fabrici
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Diana Munteanu are un fotbalist favorit la CM: „Dacă m-ar da o tură cu trotineta nu mi-ar părea rău”

Ion Țiriac s-a întors din China și dezvăluie cadoul exorbitant pe care i-l face Nadiei, la 50 de ani de la Montreal: „Pe 18 iulie îi dau cheile”


Comentarii (3)
Poli4ever
Poli4ever  •  29 Aprilie 2026, 12:27

Raducioiu e singurul care nu stie ca Mogosoaia nu e in Oltenia? Clona *** nu are nimic in comun cu defuncta Universitatea Craiova

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

iuflo
iuflo  •  29 Aprilie 2026, 11:46

daca joaca la fel de prost ca in meciurile cu argesul si u cluj n-o sa ajunga craiova campioana!!! si coelho in afara gesturilor de fair-play ca antrenor nu incanta.....n-a aratat nici o tactica in meciurile amintite, sa schimbe formule de joc nu doar jucatorii....iar atacantii toti in afara lui baiaram par blazati, rar ii vezi in actiune, gen jovic de exemplu, care a plecat prea usor din banie!!! arata craiova parca tot mai rau....

dandana
dandana  •  29 Aprilie 2026, 11:22

Are șansă ei, dar sa vedem jucători care au cam lăsat motoarele jos. Și na! La Dinamo a fost un meci prost, speram ca la Craiova sa nu vedem Dinamo peste noi. Cu toate ca toți îl sprijină pe acest antrenor. Eu nu cred ca merita a antrena Craiova. Are și calități, dar și defecte dezastruoase. Poate a antrenat tineretul Portugaliei, dar aici este altceva. Nu crești jucatoei, și ii faci mai buni. Multe greșeli când face schimbări. Este dezastru

Vezi toate comentariile (3)
Comentează