FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Nicolae Dică a reacționat în premieră, după „înțepăturile” lui MM Stoica: „Eu am făcut niște lucruri acolo”

Nicolae Dică
Nicolae Dică

Articol de - Publicat miercuri, 29 aprilie 2026 20:27 / Actualizat miercuri, 29 aprilie 2026 20:42

Nicolae Dică (45 de ani) este unul dintre antrenorii vizați de afirmațiile recente ale lui Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB: „Nu există un antrenor român fără contract în care să am încredere”. Astăzi, Dică i-a răspuns fostului colaborator.

Nicolae Dică a antrenat-o pe FCSB în 3 rânduri, cel mai recent în 2022. Roș-albaștrii sunt în prezent în căutare de antrenor, dar varianta Dică a fost exclusă de Mihai Stoica.

Întrebat despre câțiva antrenori români de pe piață, inclusiv Nicolae Dică, oficialul de la FCSB a răspuns că „este exclus, nu există un antrenor român în care să am încredere la momentul ăsta, dintre cei care nu sunt sub contract”.

Confruntat de Radu Naum, moderatorul emisiunii „Fotbal Club” de la Digi Sport, cu afirmațiile lui MM Stoica și întrebat dacă au avut vreun conflict în ultimul mandat la FCSB, Dică a răspuns că „te mai cerți, dacă nu te cerți nu e treaba bună”. Iar la întrebarea „v-ați despărțit în termeni buni?”, a răspuns „așa și așa”.

Nicolae Dică îi răspunde lui Mihai Stoica: „Nu m-a afectat, eu am făcut niște lucruri acolo”

Cât despre ceea ce a afirmat recent Mihai Stoica, susține că „nu m-a afectat. Nu pot să spun eu de ce a zis el asta. Eu am făcut niște lucruri când am fost acolo, am calificat echipa în primăvara europeană, apoi m-am întors și am dus echipa în Conference League”.

Întrebat și despre posibila revenire a lui Elias Charalambous, ofertat de Gigi Becali să revină la cârma echipei, Dică a afirmat că „pe termen scurt, e cea mai bună variantă”.

„El cunoaște lotul, a avut o comunicare foarte bună cu jucătorii. A plecat, a venit Mirel și i-a zdruncinat puțin. Acum au nevoie de unul tot ca el pentru o lună jumătate.

Dacă vor antrenor pe termen mai lung, pot găsi și altă variantă mai bună. Cum a zis MM, un antrenor care a făcut performanță, străin. Nu știu ce înseamnă. Chiar sunt curios și eu să văd cine vine”, a completat fostul mijlocaș.

Dică a antrenat-o ultima dată pe Concordia Chiajna, în liga secundă, înainte de a fi înlăturat în septembrie 2025.

Citește și:
Daniel Pancu lămurește „cazul Andrei Șucu”: „Nu înțelege! Se simte ca Mihai Viteazul și Superman la un loc”
Superliga
Daniel Pancu lămurește „cazul Andrei Șucu”: „Nu înțelege! Se simte ca Mihai Viteazul și Superman la un loc”
Nu e Game of Thrones, e casa unuia dintre cei mai în vogă sportivi din lume » Fermă printre nori, la 2300 de metri: „Oi, cai, cerbi și motociclete!”
Altele
Nu e Game of Thrones, e casa unuia dintre cei mai în vogă sportivi din lume » Fermă printre nori, la 2300 de metri: „Oi, cai, cerbi și motociclete!”
Ionuț Chirilă, replică jignitoare pentru Dănuț Lupu: „Mi-e milă de el, săracul. Dacă avea puțin creier...”
Liga 2
Ionuț Chirilă, replică jignitoare pentru Dănuț Lupu: „Mi-e milă de el, săracul. Dacă avea puțin creier...”
GSP a fotografiat protocolul tematic de la Rapid - Csikszereda: păianjeni, cranii și schelete pe mese
Superliga
GSP a fotografiat protocolul tematic de la Rapid - Csikszereda: păianjeni, cranii și schelete pe mese
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fosta finalistă de la Australian Open, poveste bizară din vestiarul WTA: „Nu mai era nimeni. L-am strecurat pe Quincy”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (1)
__Van_Basten
__Van_Basten  •  29 Aprilie 2026, 21:08

Meme e obisnuit cu intepaturile de la Rahova.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează