Articol de Eduard Apostol - Publicat miercuri, 06 mai 2026, 17:31 / Actualizat miercuri, 06 mai 2026 17:39
Cristi Chivu, 45 de ani, a fost dorit în fruntea staff-ului administrativ al lui Dinamo, acum mai bine de un deceniu. Cristi Bobar, actualul președinte al lui CSM Reșița, fost director sportiv al „câinilor”, a povestit pentru GSP detalii de la discuție. Și a mai relatat alte detalii interesante
Cristi Chivu, 45 de ani, are Italia la picioare după titlul cu Internazionale Milano. Prestigiosul cotidian Gazzetta dello Sport a făcut și un reportaj la Reșița, acolo de unde a pornit românul în fotbalul mare.
Cristi Bobar despre Cristi Chivu: „Ionuț Negoiță l-a dorit, președinte sau director executiv, dar ne-a refuzat și a explicat de ce"
Cristi Bobar, președintele celor de la CSM Reșița, se cunoaște de mulți ani cu Cristi Chivu. Cu familia Chivu. În urmă cu mai bine de un deceniu, în primul său mandat ca șef al rossonerilor din Banat, a dispus ridicarea unui bust al tatălui lui Cristi, Mircea Chivu, la stadionul din valea Domanului. Mircea Chivu - o legendă a clubului din Reșița.
„Eu îl felicit pe Cristi Chivu în numele clubului și al reșițenilor. Nu mă uimește performanța lui. Are personalitate puternică, a fost căpitan și lider toată viața lui.

Ultima oară ne-am văzut la o cafea în București, înainte de a prelua Parma. Știu că a avut multe oferte din țară, de la echipe de top, dar și din alte țări, pe bani foarte mulți. Dar a ales să antreneze în Italia.
Inclusiv juniorii lui Inter Milano, care este clubul său de suflet. Pe vremea când activam la Dinamo, am fost mandatat de către Ionuț Negoiță să discut cu el pentru a sosi oficial la club. Era vorba să fie președinte sau director general, orice ar fi dorit el.

Ne-am întâlnit, am stat de vorbă vreo trei ore. Era stabilit în București, dar mi-a zis clar că preferă să plece în Italia, să antreneze copiii lui Internazionale. Zicea că e vorba de clubul său de suflet, că vrea să o ia de jos. Și uite la ce nivel a ajuns!
Cu doamna Mariana Chivu vorbim periodic, cred că săptămânal. O femeie deosebit de modestă. O doamnă în adevăratul sens al cuvântului. O așteptăm pe 16 mai, la centenarul clubului CSM Reșița, mi-a confirmat că va fi prezentă", a declarat Bobar pentru Gazeta Sporturilor.
O personalitate foarte puternică, un căpitan adevărat, un lider, un familist convins, Reșița și România îl apreciază foarte mult
Cristi Bobar, președinte CSM Reșița
Cristi Bobar nu uită un moment cutremurător din viața lui Cristi Chivu: „Eram copil de mingi la acel meci"
Bobar a continuat pe subiectul Chivu: "Cristi a fost un bărbat puternic de foarte tânăr. Pe când avea 17 ani și a jucat în tricoul Reșiței în ziua în care a murit tatăl său. Ce putere, ce caracter! Și a jucat un meci întreg. Eram copil de mingi, sunt cu trei ani mai mic decât el.
Juca, plângea, dar nu se lăsa. O forță extraordinară, un om puternic. Se interesează mai tot timpul de CSM Reșița, mi-a zis doamna Mariana. Și dacă vine la Reșița, nu se expune, vine să se liniștească, nu să-l vadă toată lumea", a mai spus oficialul grupării din Reșița.
Cristi Chivu a donat și un teren sintetic Reșiței
Cristi Bobar a fost inițiatorul unui proiect de suflet, ridicarea unei statui în memoria lui Mircea Chivu, în 2010.
„Cristi Chivu, împreună cu familia lui, a participat la eveniment. A venit a doua zi după ce a câștigat Liga Campionilor cu Inter Milano. Un alt moment delicat, cu emoții, cu lacrimi.
Reșița rămâne în sufletul său, iar noi ne mândrim cu un mare antrenor. Care va deveni și mai mare, va cuceri multe trofee. A donat și un teren sintetic, cu titlu gratuit, pentru CSM Reșița. Am avut o înțelegere și a fost un domn, încă o dată", a mai declarat Cristi Bobar.
Costel Gâlcă, întrebat despre demisie după Rapid - CFR: „Normal să fie frustrați. Vom vedea”