FOTBAL  »  LIGA 2  »  OLIMPIA SATU MARE

EXCLUSIV Decizie la Olimpia Satu Mare în cazul jucătorilor-pariori: „Băieții au acceptat pedepsele”

Atacantul Marius Hosu, unul dintre jucătorii pedepsiți de Comisia de Disciplină a FRF
Atacantul Marius Hosu, unul dintre jucătorii pedepsiți de Comisia de Disciplină a FRF

Articol de - Publicat marti, 12 mai 2026 14:45 / Actualizat marti, 12 mai 2026 14:45

CS Olimpia Satu Mare, echipă retrogradată în Liga 3, se află într-o situație tensionată, după ce trei jucători din lotul actual au fost suspendați de FRF pentru pariuri. Conducerea clubului a decis suspendarea contractelor timp de două luni.

Comisia de Disciplină și Etică a FRF a anunțat că patru jucători de la Olimpia Satu Mare (unul dintre ei a plecat între timp) au fost suspendați în urma unei anchete disciplinare deschise în acest sezon. Jucătorii în cauză sunt Cătălin Oanea, Alexandru Sabău, Alin Văsălie și Marius Hosu. Dintre aceștia, Alexandru Sabău nu mai este în lot din februarie. Fiecare a fost suspendat de FRF pentru două luni și amendat cu 10.000 de lei.

Olimpia Satu Mare a suspendat contractele jucătorilor pedepsiți de FRF

Azi, la clubul din Satu Mare a avut loc o întâlnire a Comitetului Director, după decizia FRF. Iar șefii au decis suspendarea contractelor celor trei jucători până la finalizarea suspendării.

Conducerea Olimpiei susține că din ancheta Comisiei de Disciplină și Etică a FRF a reieșit că aceștia nu au pariat pe meciurile echipei și că au cel puțin patru ani de când nu au mai utilizat conturile online.

Președintele Istvan Mureșan a dialogat cu Gazeta Sporturilor, vorbind despre decizia șefilor și despre situația jucătorilor.

„Noi nu tolerăm astfel de fapte, am promovat mereu fair-play-ul, atât pe teren, cât și în afara lui. Am avut azi o întâlnire a Comitetului Director și am decis să suspendăm contractele celor trei jucători. Înțelegerile expiră pe 30 iunie, dar începând de azi sunt suspendate. Nu știm dacă vor continua la noi și din sezonul viitor. Vom vedea.

Din ce informații avem, atât de la Comisie, cât și din mai multe părți, ei au niște conturi vechi, pe care nu le-au mai folosit de 4-5 ani. Și când au mers la Comisie, la prima audiere, au recunoscut că au pariat. Dar nu recent și nu pe meciurile echipelor lor. Și după prima audiere, toți și-au închis conturile.

Așteptăm și noi hotărârea Comisiei, să vedem totul clar. Dar cred că asta a fost. A fost vorba de niște conturi vechi, inactive. Dacă pariau recent, cred că erau pedepsiți mai aspru. Băieții au acceptat pedepsele, fără probleme. Știu și ei cum e regulamentul și că l-au încălcat. Vom vedea ce va urma.

Noi urmează să facem o analiză a tot ce s-a întâmplat în sezonul trecut, să vedem ce am făcut bine și ce am greșit. Vom decide dacă vom continua cu actualul staff sau mergem cu unul nou. Apoi, staff-ul va trebui să înceapă să lucreze la viitorul lot. Și tot staff-ul va decide dacă îi va păstra pe cei trei sau nu”, a declarat Istvan Mureșan pentru GSP.ro.

A fost un sezon complicat pentru noi, cu bune și cu rele. Avem multe de învățat și vom face o analiză a tot ceea ce s-a întâmplat. Le mulțumim fanilor că au fost lângă noi și celor de la Consiliul Local, pentru sprijinul financiar. Nu am avut nicio problemă pe plan financiar. Acum, vom vedea ce urmează.

– Istvan Mureșan

Citește și:
Bernadette Szocs s-a relaxat la piscină: „Sărutată de soare”
Altele
Bernadette Szocs s-a relaxat la piscină: „Sărutată de soare”
Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!
Campionate
Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!
Anamaria a aflat decizia judecătorilor în procesul cu superstarul Luka Doncic: ce se întâmplă cu cele 50 de milioane de dolari
Baschet
Anamaria a aflat decizia judecătorilor în procesul cu superstarul Luka Doncic: ce se întâmplă cu cele 50 de milioane de dolari
Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet
Tenis
Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet
Frații Pavăl (Dedeman) - decizie majoră pentru lanțul de magazine Praktiker, cea mai mare rețea de bricolaj din Grecia
Profit.ro
Frații Pavăl (Dedeman) - decizie majoră pentru lanțul de magazine Praktiker, cea mai mare rețea de bricolaj din Grecia
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet

Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează