FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

Ofertat de CFR Cluj, Edi Iordănescu a dat răspunsul

Edi Iordănescu // foto: Imago Images
Edi Iordănescu // foto: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 12 mai 2026 14:25 / Actualizat marti, 12 mai 2026 14:38

Fostului selecționer Edi Iordănescu (47 de ani), liber de contract din octombrie 2025, i-a fost propus postul de antrenor principal la CFR Cluj.

Cu Daniel Pancu pe picior de plecare, așteptările fiind ca despărțirea să se petreacă indiferent de locul pe care CFR îl va ocupa la finele sezonului, conducerea din Gruia a început tatonările pentru următorul antrenor.

Prima variantă a fost Edi Iordănescu, care a mai antrenat-o pe CFR în două rânduri, în vara lui 2018, ulterior în sezonul 2020/2021, când a și câștigat titlul.

Ofertat de CFR Cluj, Edi Iordănescu a cerut timp de gândire

Iordănescu a fost contactat și a răspuns prin a solicita un răgaz, câteva săptămâni în care să-și cântărească opțiunile înainte să ia decizia finală, a scris fanatik.ro.

Din informațiile Gazetei, cel care l-a contactat pe Edi Iordănescu a fost Marian Copilu, de curând readus la club în funcția de director executiv. Copilu și Iordănescu au colaborat și în sezonul soldat cu titlu.

Apropiați ai antrenorului au explicat pentru GSP de ce nu se grăbește fostul selecționer să ofere răspunsul: el prioritizează un angajament în străinătate și așteaptă propuneri de peste granițe.

Până acum, Iordănescu a lucrat în străinătate doar în Bulgaria, la ȚSKA Sofia în 2016, respectiv în Polonia, la Legia Varșovia în 2025. Mandatul din urmă l-a încheiat cu un bilanț de 11 victorii, 6 egaluri și 7 înfrângeri.

Pe banca Legiei, a trecut de două tururi preliminare în Europa League, înainte de a fi eliminat de AEK Larnaca după 3-5 la general. A reușit însă calificarea în faza ligii în Conference League.

După o vară tulbure, cu transferuri numeroase, multe făcute peste capul lui, Iordănescu a lăsat-o pe Legia pe locul 10 în campionat, cu doar 16 puncte acumulate în primele 12 etape.

Citește și:
Andrei Nicolescu a răbufnit după victoria cu Rapid: „Ne-au făcut «muci», ăsta e cuvântul”
Superliga
Andrei Nicolescu a răbufnit după victoria cu Rapid: „Ne-au făcut «muci», ăsta e cuvântul”
Note GSP la Rapid - Dinamo, primul derby al sezonului » Cine a primit 9: „Șah-mat!”
Superliga
Note GSP la Rapid - Dinamo, primul derby al sezonului » Cine a primit 9: „Șah-mat!”
Din tribune, David Popovici a exclamat: „Una dintre cele mai bune curse pe care le-am văzut vreodată!”
Altele
Din tribune, David Popovici a exclamat: „Una dintre cele mai bune curse pe care le-am văzut vreodată!”
Daniel Pancu, despre momentul eliminării: „Poate nu cunosc bine regulamentele” + „Nu voi lua niciodată pastile”
Superliga
Daniel Pancu, despre momentul eliminării: „Poate nu cunosc bine regulamentele” + „Nu voi lua niciodată pastile”
Frații Pavăl (Dedeman) - decizie majoră pentru lanțul de magazine Praktiker, cea mai mare rețea de bricolaj din Grecia
Profit.ro
Frații Pavăl (Dedeman) - decizie majoră pentru lanțul de magazine Praktiker, cea mai mare rețea de bricolaj din Grecia
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet

Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!


Comentarii (3)
Dumitru_C
Dumitru_C  •  13 Mai 2026, 11:58

Mergi la CFR draga Edy daca vrei sa fi bătaia de joc a lui Varga!

radoo93
radoo93  •  13 Mai 2026, 03:21
Postat de ParaschivHaur pe 12 Mai 2026, 19:18

Iedul ,,Iedi,, este sub mediocru, a dat chix peste tot pe unde a antrenat...dar o parte a presei aservite îl consideră mare antrenor...pentru că: băiatul lui tata.

La nationala si in mandatul 2 la CFR a avut rezultate bune.

ParaschivHaur
ParaschivHaur  •  12 Mai 2026, 19:18

Iedul ,,Iedi,, este sub mediocru, a dat chix peste tot pe unde a antrenat...dar o parte a presei aservite îl consideră mare antrenor...pentru că: băiatul lui tata.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează