SPORTURI  »  TENIS  »  WTA ROMA

După calificarea în semifinalele turneului de la Roma, Sorana Cîrstea s-a retras din competiția de dublu

Sorana Cîrstea, la Foro Olimpico/Foto: Getty Images
Sorana Cîrstea, la Foro Olimpico/Foto: Getty Images

Articol de - Publicat miercuri, 13 mai 2026 09:29 / Actualizat miercuri, 13 mai 2026 10:27

Sorana Cîrstea (36 de ani, 27 WTA) și Jaqueline Cristian (27 de ani, 28 WTA) au luat decizia de a se retrage din competiția de dublu a turneului WTA 1000 de la Roma, după calificarea Soranei în semifinalele competiției de simplu. Cele două românce ar fi trebuit să joace împotriva favoritelor numărul 2 la titlu.

La Roma, Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian au făcut din nou echipă la dublu și, în turul inaugural, au trecut cu 6-4, 6-4 de italiencele Tyra Grant și Jennifer Ruggeri. În optimile de finală ale competiției, cele două românce ar fi trebuit să joace împotriva Katerinei Siniakova (30 de ani, Cehia) și lui Taylor Townsend (30 de ani, Statele Unite ale Americii).

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian s-au retras din competiția de dublu de la Roma

Favoritele numărul 2 ale competiției câștigaseră în turul inaugural în fața perechii americano-filipineze Hailey Baptiste/Alexandra Eala: 6-2, 6-1. Duelul din optimile de finală de la Roma nu va mai avea loc, fiindcă reprezentantele noastre au decis să se retragă.

Dacă Jaqueline a fost eliminată în turul secund al competiției de simplu, pierzând cu 7-6 (5), 6-7 (2), 4-6 în fața Karolinei Pliskova (34 de ani, 130 WTA), în schimb, Sorana are un parcurs senzațional la Foro Olimpico.

Jucătoarea de 36 de ani a trecut de Tatjana Maria, apoi a produs surpriza în fața liderei mondiale Aryna Sabalenka, după care le-a învins pe Linda Noskova și Jelena Ostapenko. Așadar, Cîrstea s-a calificat în penultimul act al turneului WTA 1000 de la Roma, urmând să o întâlnească pe Coco Gauff (22 de ani, 4 WTA).

În acest context, Sorana a ales să își canalizeze întreaga energie pe competiția de simplu, fiind la o victorie de intrarea în Top 20 WTA.

„Spun mereu că nu există dată de expirare pentru ambiții și visuri. Cred că toată lumea poate vedea că iubesc din suflet acest sport, că am atât de multă pasiune pentru el”, a declarat Cîrstea, imediat după calificarea în semifinalele WTA 1000 Roma.

Citește și:
Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Superliga
Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Sydney Sweeney a revenit într-o nouă reclamă controversată, doar în chiloți: „Bărbați în toată firea pariază pe culoarea lenjeriei mele intime”
Campionate
Sydney Sweeney a revenit într-o nouă reclamă controversată, doar în chiloți: „Bărbați în toată firea pariază pe culoarea lenjeriei mele intime”
Universitatea Craiova a ridicat acreditările Gazetei și amenință redacția. Răspunsul GSP
Superliga
Universitatea Craiova a ridicat acreditările Gazetei și amenință redacția. Răspunsul GSP
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Altele
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (1)
Trandafir
Trandafir  •  13 Mai 2026, 10:43

O decizie inteligenta si de bun augur. Succes Sorana !

Vezi toate comentariile (1)
Comentează