FOTBAL  »  LIGA 2  »  STEAUA

Comandantul Stelei anunță planul pentru promovarea în Superligă: „Odată ce va veni anunțul că putem promova...” + mesaj clar despre Daniel Oprița

Eduard Danilof, comandantul clubului Steaua
Eduard Danilof, comandantul clubului Steaua

Articol de - Publicat miercuri, 13 mai 2026 16:04 / Actualizat miercuri, 13 mai 2026 16:15

Eduard Danilof, comandantul Clubului Sportiv al Armatei „Steaua”, a vorbit despre planul prin care clubul ar putea obține dreptul de promovare în prima ligă, dar și despre situația antrenorului Daniel Oprița.

Comandantul „militarilor” a aprobat declarațiile făcute recent de Radu Miruță, care a susținut că drumul Stelei către SuperLiga României este „ireversibil”.

Eduard Danilof, despre situația Stelei și promovarea în Superligă: „Drumul nu mai poate fi întors”

Comandantul clubului din Ghencea a explicat că una dintre variantele luate în calcul este o asociere realizată chiar în interiorul structurilor Ministerului Apărării Naționale, astfel încât Steaua să poată obține dreptul legal de promovare.

Cum a spus și ministrul Miruță, la nevoie, facem asocierea și prin noi înșine. Adică prin structurile MApN, să obținem acel drept de promovare prin asocieri în interiorul ministerului. Cu siguranță, odată ce va veni anunțul că putem promova, se vor găsi sponsori. Cum zicea și ministrul, drumul nu mai poate fi întors.

Totodată, Danilof a transmis că oficialii clubului își doresc continuarea colaborării cu Daniel Oprița, tehnicianul care a dus echipa din Liga 4 până în Liga 2.

Daniel ne-a dus din liga a patra în a doua. Dacă și el își dorește să continue alături de Steaua, nu avem nicio problemă să facem asta. Noi ne-am dori să continuăm. Nimeni nu cunoaște echipa precum Oprița, eu sunt convins că ar avea rezultate și în Liga 1.

Au fost discuții la nivel de staff, avem lista de jucători cu care am vrea să prelungim. Dar lipsa bugetului ne-a făcut să ne oprim din negocieri. Le reluăm cât se poate de repede în momentul în care vom avea resurse suficiente pentru a face asta. Suntem instituție publică, nu putem angaja pe niște bani pe care nu-i avem. Nu se poate”, a declarat Eduard Danilof, conform as.ro.

CSA Steaua este în continuare „blocată” în Liga 2

CSA Steaua nu are drept de promovare în Superligă deoarece funcționează ca un club de drept public, aflat în subordinea directă a Ministerului Apărării Naționale.

Conform Legii Sportului nr. 69/2000, doar cluburile organizate ca entități de drept privat pot participa în competițiile profesioniste.

În plus, regulamentele FRF și LPF prevăd că echipele departamentale sau de stat nu pot obține licența necesară pentru participarea în prima ligă, regulă aliniată și la cerințele UEFA privind independența cluburilor profesioniste.

Citește și:
Au furat startul! Prima echipă care și-a prezentat echipamentul pentru următorul sezon de Superligă » Schimbă sponsorul tehnic
Superliga
Au furat startul! Prima echipă care și-a prezentat echipamentul pentru următorul sezon de Superligă » Schimbă sponsorul tehnic
Nuntă de lux la FCSB! Cerere spectaculoasă pe plaja din Zanzibar, căsătorie în orașul natal din România
Superliga
Nuntă de lux la FCSB! Cerere spectaculoasă pe plaja din Zanzibar, căsătorie în orașul natal din România
E haos la Real Madrid! Mesaje cenzurate și o reacție incredibilă în momentul intrării lui Mbappe
Campionate
E haos la Real Madrid! Mesaje cenzurate și o reacție incredibilă în momentul intrării lui Mbappe
Un an mai târziu, afirmația făcută de Adelina Chivu a devenit virală în Italia!
Campionate
Un an mai târziu, afirmația făcută de Adelina Chivu a devenit virală în Italia!
Concedieri și închidere în România decise de una dintre cele mai bogate familii americane
Profit.ro
Concedieri și închidere în România decise de una dintre cele mai bogate familii americane
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mărturia-document a eroului Helmut Duckadam despre Sevilla '86: „Valentin a obținut o facilitate nesperată!”


Comentarii (10)
istet10.
istet10.  •  14 Mai 2026, 19:52
Postat de UnEscuMioritic pe 13 Mai 2026, 17:21

In opinia mea declaratiile de genul asta urmaresc de fapt prelungirea contractului lui Daniel Oprița si cam atat. :((( Daca ma iau dupa ce a zis referitor la o structura a MApN care se va asocia cu CSA Steaua astfel incat sa se rezolve problema creata de actuala lege si actualul regulament al LPF si FRF am senzatia ca perceptia realitatii reprezinta o mare problema la sefii acestui club. Altfel spus, MapN numai da banii direct la CSA Steaua, ii da unei alte structuri a MApN, care nu are treaba cu fotbalul, dar care sponsorizeaza fotbalul. :o Asa isi imagineaza ei ca i-au pacalit pe toti de parca nu s-ar vedea ca de fapt totul ramane sub sub umbrela MApN. In opinia mea, sectia de fotbal a CSA Steaua ar trebui sa se ocupe doar de copii si juniori sub indrumarea marilor fotbalisti pe care acest club i-a avut.

Asta cu o structura tot a MApN este o gluma. Pai structura aia nu-i deprtamentala, apartinand de Armata? De pe Luna se vede ca nu ar indeplini cerintele regulamentare de licentiere. Dar sa nu zica lumea ca nu s-a incercat. Matem ca csa nu vrea asociere cu privat caci pierd vaca de muls. Taierea finantarii ar demonstra daca chiar doresc promovarea in conditiile actuale.

istet10.
istet10.  •  14 Mai 2026, 19:49
Postat de Stelistconvins pe 13 Mai 2026, 18:27

Unii comentatori cred ca CSA va avea echipa de aceiași jucători in Liga cind va promova.Sigur vor fi transferuri pentru ca a juca in culorile rosu _albastru este o onoare.Siguri vor fi sponsori puternici pina acum bișnițarul a pus bete in roate echipei CSA Steaua București.

Esti comic. Crezi ca o sa navaleasca jucatorii valorosi doar pt onoare? Vin pt bani si pt posibilitatea de a le creste cota. Doar o echipa de cupe europene le-ar asigura asa ceva. Asadat banii conteaza. Cine te asigura ca vor fi sponsori? Acum de ce nu sunt macar pt a asigura bugetul pt nivelul asta? Pe de alta parte ai grija cu alcatuirea frazelor, cu punctuatia ...

istet10.
istet10.  •  14 Mai 2026, 19:42
Postat de Cristi71 pe 13 Mai 2026, 16:52

Fraților, citesc sj ma crucesc....domnul comandant foloseste expresii de genul "odată ce va veni anunțul ca vom promova" sau "drumul nu mai poate fi intors", dar practic nu fa e nimic in sensul asta. Atâta gargara degeaba.... Sa il scuture cineva sa se trezească si sa il anunte ca mai sunt doar doua luni si începe un campionat si steaua lor o sa joace iar degeaba....

Drumul lui nu are o data la care trebuie parcurs. Clar ca sezonul viitor tot in B il petrec.

Vezi toate comentariile (10)
Comentează