FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Mihai Pintilii a intervenit, după anunțul lui Burchel privind FCSB

Mihai Pintilii / foto: Imago Images
Mihai Pintilii / foto: Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 13 mai 2026 18:56 / Actualizat miercuri, 13 mai 2026 19:09

Mihai Pintilii, fostul antrenor secund de la FCSB, a comentat situația băncii tehnice de la echipa roș-albastră. Lucian Filip, ales interimar după demisia lui Mirel Rădoi, nu a respectat regulamentul Școlii de Antrenori.

Lucian Burchel, șeful Școlii de Antrenori, a declarat că va lua măsuri împotriva FCSB. Pentru ca interimatul să fi fost regulamentar, Lucian Filip trebuia să aibă licența A.

Fostul mijlocaș are licența B, obținută în Moldova. Aceeași diplomă o are și Alin Stoica, cel care formează perechea de antrenori la FCSB alături de Filip.

Mihai Pintilii: „Filip e trecut ca preparator fizic pentru a putea sta pe bancă. Cu licența B, pe care o are, era obligat să stea în tribune”

„Dacă Filip are vreo licență, înseamnă că o ține acasă, în sertar. El apare ca preparator fizic”, a spus Lucian Burchel. Mihai Pintilii a explicat de ce Filip nu apare în sistem ca antrenor, ci ca preparator fizic.

„Lucian Filip și Alin Stoica au amândoi licența B. Filip era trecut preparator fizic pentru a putea sta pe bancă. Dacă era trecut în sistem că avea licența B, trebuia să stea în tribune. Așa, preparatori fizici pot fi oricâți. Erau Thomas Neubert, Filip, Horia Codorean, toți puteau sta pe bancă.

Filip a făcut licența B în Moldova. Licența A tot în Moldova o face, de asta nu e în sistemul lui Burchel. A mai fost și la alte echipe problema asta și nu s-a făcut atât tam-tam”, a declarat Mihai Pintilii, la Prima Sport 1.

Lucian Burchel: „O echipă care rămâne fără antrenorul principal deținător de licența Pro are obligația de a numi pe cineva care are licența A”

„Lucian Filip apare ca preparator fizic, iar din ce știu eu, o echipă care rămâne fără antrenorul principal deținător de licența Pro are obligația de a numi pe cineva care are licența A.

Din punct de vedere al documentației, Lucian Filip nu are nici o calitate de antrenor, nici Licența B, nimic. El apare ca preparator fizic. Eu vorbesc despre ce este în sistem.

Da, Alin Stoica apare că are licența B, dar Filip nu. La noi nu figurează că are licență și cred că nu are nici măcar calificare de antrenor.

Orice persoană sau club e obligat să depună documente doveditoare prin care să arate că respectă regulamentul. Dacă Filip are vreo licență, înseamnă că o ține acasă, în sertar, fiindcă la noi nu apare că e licențiat, nu e nimic în sistem.

Interimatul la o echipă se asigură fie de unul dintre secunzii principalului care a plecat, fie de un alt antrenor care are nevoie minimum de o licență care trebuie să fie un singur nivel inferior cea a antrenorului principal care a plecat, adică să aibă Licența A.

Am făcut o solicitare către departamentul juridic FRF, aștept răspunsul în cursul zilei de joi, apoi decid în consecință”, a declarat Lucian Burchel, potrivit golazo.ro.

Citește și:
Doi jucători părăsesc lotul României! Ce plan are Gică Hagi cu ei
Superliga
Doi jucători părăsesc lotul României! Ce plan are Gică Hagi cu ei
Scandal de proporții în Elveția! A fost deschisă o procedură penală împotriva căpitanului echipei » Riscă până la 5 ani de închisoare
Campionate
Scandal de proporții în Elveția! A fost deschisă o procedură penală împotriva căpitanului echipei » Riscă până la 5 ani de închisoare
Cristi Săpunaru a repetat o expresie de 3 ori, după golul lui Andrei Șucu: „Nu am nimic cu el, dar...”
Superliga
Cristi Săpunaru a repetat o expresie de 3 ori, după golul lui Andrei Șucu: „Nu am nimic cu el, dar...”
Oficialul lui Bayern Munchen l-a făcut praf pe Yamal în câteva cuvinte
Campionate
Oficialul lui Bayern Munchen l-a făcut praf pe Yamal în câteva cuvinte
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Disputa dintre Ion Țiriac și Eduard Novak: „Chemați toată presa, nu se poate așa ceva”

Hagi anunță vineri lotul, dar GSP a aflat primele nume sigure de convocare » Sunt deja în cantonamentul de la Mogoșoaia!


Comentarii (1)
DoreloBossul1nv3st1torul
DoreloBossul1nv3st1torul  •  13 Mai 2026, 20:07

Esti club profesionist mai sc fc fcsb sa'ule , fii profesionist ce naiba . Domnul mihai stoica umblã cu smecherii d'astea ieftine. Domnul Burchel ar trebui sa-si faca treaba , la fel si domnii din FRF si sa nu menajeze astfel de situatii petrecute in interiorul cluburilor asa zise "profesioniste" care n-au antrenori cu licienta.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează