FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

Săptămâna altfel la CFR Cluj: „Mititei și bistecca. Vreau să ne pupăm după fiecare antrenament”

Articol de - Publicat duminica, 17 mai 2026 10:59 / Actualizat duminica, 17 mai 2026 11:00

Cu locul de cupe europene asigurat, Daniel Pancu a făcut spectacol la conferința de presă de după meciul cu Dinamo și a dezvăluit ce va face în zilele viitoare.

CFR Cluj nu mai poate pierde locul 3, care duce în preliminariile Conference League. Iar în săptămâna în care își va decide viitorul, antrenorul Daniel Pancu spune că vrea ca atmosfera la echipă să fie mai relaxată și că în meciul cu FC Argeș, din ultima etapă, va folosi mai mulți jucători care au evoluat mai puțin.

Ce urmează la CFR Cluj: „Mititei și bistecca”

„Vreau ca în această săptămână să fiu relaxat și zâmbitor, să nu mai țip la jucători. Vreau să ne pupăm cu toții la plecare. Acum vor juca și cei care au jucat mai puțin, dar care s-au antrenat excepțional. Am fost foarte uniți.

Săptămâna asta vreau să fiu zâmbitor și relaxat, să glumim la antrenamente. Vreau să mâncăm un mititel, o bistecca (n.r. - friptură). Bere nu, că nu se mai bea bere. Tot vitamine, chiar și la bistecca. Sper să fiu inspirat. Mai am doi ani de contract, așa că sunt liniștit. Nu sunt șomer, sunt antrenor sub contract”, a declarat Daniel Pancu.

Nu ascund că sunt echipe interesate de mine. Urmează o săptămână decisivă. Mă gândesc bine. Suntem la fotbal, se poate întâmpla orice. Sper să fiu inspirat și să iau decizia bună pentru mine. Începând de după acest meci, mai am doi ani de contract. Sâmbătă seara s-a prelungit contractul.

– Daniel Pancu

Un sezon reușit după ce s-a întâmplat, de la retrogradare la locul de acum. Eu am fost primul, dacă nu ne trezeam, jucam la anul la ora 11 în Liga 2.

Am încercat să trag un semnal de alarmă, dar după venirea lui mister Pancu am făcut o treabă extraordinară, 11 victorii la rând.

Cred că niciodată sau poate o dată s-a mai întâmplat asta și am creat un grup frumos. A venit cu o altă energie, a dat energie jucătorilor, mai ales celor care nu joacă. Cu ei e mai greu de lucrat decât cu cei care joacă, a dat încredere la toată lumea, au jucat toți și am fost uniți.

- Mario Camora

Citește și:
Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea » Primele imagini de la cununia civilă a atacantului Generației de Aur
Stiri extrasport
Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea » Primele imagini de la cununia civilă a atacantului Generației de Aur
Convocare de urgență înainte de România - Suedia! Federația a făcut anunțul
Nationala
Convocare de urgență înainte de România - Suedia! Federația a făcut anunțul
FRF, anunț oficial după dezastrul din Polonia: „Au părăsit azi cantonamentul României”
Nationala
FRF, anunț oficial după dezastrul din Polonia: „Au părăsit azi cantonamentul României”
Bogdan Apostu, desființat: „El a inventat și gaura de la covrig” + Dispută între impresari pe tema atacantului de 30 de milioane de euro
Superliga
Bogdan Apostu, desființat: „El a inventat și gaura de la covrig” + Dispută între impresari pe tema atacantului de 30 de milioane de euro
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Soția lui Adrian Mutu rupe tăcerea după ce a debutat ca prezentatoare TV: „A contat foarte mult”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează