Articol de Adrian Duţă - Publicat luni, 18 mai 2026 13:30 / Actualizat luni, 18 mai 2026 16:05
Universitatea Craiova a câștigat titlul în Superliga cu Filipe Coelho pe bancă. Portughezul a preluat echipa după 16 etape de sezon regular, fiind ales în locul lui Mirel Rădoi, care a demisionat în noiembrie.
La capătul unui sezon pe care ambii antrenori și-au pus amprenta, iată datele statistice ale Craiovei cu Rădoi și Coelho la cârmă.
Mirel Rădoi a început în forță sezonul, dar a lăsat echipa pe locul 4, la 6 puncte de lider
Universitatea Craiova a început sezonul în deplasare, cu UTA. A fost 3-3 la Arad, după ce oltenii au condus cu 3-0 până în minutul 81. Două goluri au fost primite în prelungiri de craioveni, care după remiza cu UTA aveau să înceapă o serie impresionantă de victorii.
Universitatea Craiova a legat 6 succese la rând în Superliga, într-o perioadă cu meciuri din 3 în 3 zile, echipa jucând și în preliminariile Conference League. Printre oponentele care au fost învinse de olteni în această serie se numără Argeș, U Cluj și CFR, echipe care ulterior au ajuns în play-off.
29 de punctea obținut Craiova cu Rădoi pe bancă în acest sezon de Superliga
Craiova a ajuns pe primul loc, dar calificarea în grupele Conference League și-a pus amprenta pe formația lui Mirel Rădoi. Oltenii au făcut egal cu Metaloglobus, scor 0-0, în etapa 14 din Superliga. A urmat 2-2 în Bănie cu Rapid și 1-2 cu UTA, tot acasă. A fost ultimul meci al lui Rădoi pe banca oltenilor.
Mirel a lăsat-o pe Craiova pe locul 4 în Superliga, la 6 puncte în spatele liderului Rapid. În 16 meciuri la conducerea alb-albaștrilor în acest sezon de Superliga, Rădoi a obținut 8 victorii, 5 egaluri și a pierdut de 3 ori. A adus 29 de puncte.
1,62e media de puncte pe meci a lui Rădoi la Craiova în acest sezon de Liga 1
Filipe Coelho, medie impresionantă de puncte în Superliga
Filipe Coelho a fost numit la Craiova în noiembrie, în pauza pentru meciurile naționalelor. Portughezul era la prima experiență ca „principal” la nivelul unei prime divizii. Din 2017 era asistentul portughezului Paulo Bento, alături de care a lucrat la Dangbai, naționala din Coreea de Sud și naționala Emiratelor Arabe Unite.
Coelho a început cu dreptul la Craiova, victorie cu 2-1 la Pitești. A continuat cu 1-0 în fața lui Mainz, în Conference League. Portughezul a readus echipa olteană pe primul loc în Superliga, poziție pe care Craiova a încheiat anul 2025.
După reluarea competiției, Craiova a câștigat cu Petrolul și Botoșani fără să primească gol. A suferit un eșec șocant la Ovidiu, 1-4 cu Farul, dar și-a revenit rapid cu 1-0 în fața Oțelului.
Universitatea a încheiat sezonul regular pe primul loc în Liga 1, cu 60 de puncte, cu 4 peste Rapid, care a fost pe doi. În play-off, Craiova a obținut 6 victorii și un egal. Suficient pentru a câștiga campionatul cu o etapă înainte de final, după un impresionant 5-0 cu U Cluj, adversara directă.
Până acum, Coelho a stat pe banca oltenilor la 23 de meciuri în campionat. A obținut 15 victorii, 5 egaluri și a pierdut de 3 ori. În total, a obținut 50 de puncte, fără a fi luată în calcul înjumătățirea de la finalul sezonului regular.
2,17 puncte pe mecie media obținută de Filipe Coelho la Craiova, în Superliga
Filipe Coelho a continuat cu sistemul implementat de Mirel Rădoi
Alături de directorul sportiv Mario Felgueiras, Mirel Rădoi a făcut strategia de transferuri pentru a aduce jucători compatibili cu sistemul 3-5-2. Fostul antrenor al oltenilor a implementat noua formulă în pauza de vara trecută și a mers cu ea până pânzele albe.
Așa a reușit prima calificarea din istoria clubului în grupa unică de Conference League. Filipe Coelho a menținut sistemul pus în practică de Rădoi, făcând doar schimbări microscopice pe parcurs.
A schimbat din 3-5-2 în 3-4-3 pe parcursul play-off-ului, cu David Matei urcat mai sus, în linie cu atacanții. O modificare mai multe pe hârtie, în practică jocul fiind aproape neschimbat.
Rădoi a calificat echipa în grupa de Conference League
Principalul aspect care a rămas în urma lui Rădoi, lăsând la o parte sistemul de joc, a fost calificarea în grupa unică de Conference League, după 3 tururi preliminare trecute.
Cu Mirel antrenor, oltenii au trecut de Sarajevo, Spartak Trnava și Bașakșehir în preliminariile Conference League. În grupă, Rădoi a remizat cu Noah, a câștigat cu Rapid Viena și a pierdut cu Rakow. A lăsat-o pe Craiova cu 4 puncte în grupă.
Cu Filipe Coelho, oltenii au mai obținut 3 puncte, după 1-0 cu Mainz. Au pierdut cu Sparta Praga, 1-2, și cu AEK Atena, 2-3. În fața grecilor, Craiova a pierdut în prelungiri. La egal, alb-albaștrii s-ar fi calificat în play-off-ul pentru optimi. Craiova a trecut peste drama de la Atena și la primul meci din campionat a zdrobit-o pe Csikszereda cu 5-0.
Ce spun două legende despre Rădoi și Coelho
GSP a stat de vorbă cu două legende ale fotbalului românesc, Ioan Ovidiu Sabău și Rodion Cămătaru, a doua zi după ce Universitatea Craiova a luat campionatul. Ambii au fost de acord că atât Rădoi, cât și Coelho au merit mare la titlul oltenilor.
Pe cei de la Craiova i-au ajutat foarte mult meciurile din cupele europene. Echipa a fost construită de Mirel, dar tot respectul și pentru actualul antrenor, pentru că a arătat echilibru, mai ales după ce au pierdut cu U Cluj 4-0.
- Neluțu Sabău, pentru GSP
Rădoi are un merit. Mirel a ghicit lotul, el a făcut transferurile. Această echipă e creată de el. Marea majoritate a acestor jucători au fost aduși de el. A văzut bine jucătorii care-i trebuiau unei echipe cum e Craiova și mai ales prin prisma faptului că l-a pierdut și pe Mitriță la început de sezon.
- Rodion Cămătaru, pentru GSP
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.