FOTBAL  »  Superliga  »  CRAIOVA

VIDEO Sorin Cârțu și-a încordat mușchii în fața rivalelor: „Asta le transmit acum” + „Am idei de transferuri”

Sorin Cârțu, mândru de Craiova +50   FOTO
Sorin Cârțu, mândru de Craiova

Articol de , , - Publicat luni, 18 mai 2026 21:38 / Actualizat luni, 18 mai 2026 22:17

Prezent în piața „Mihai Viteazul” la petrecerea de titlu a Craiovei, Sorin Cârțu, președintele onorific al clubului, a transmis un mesaj pentru olteni, dar și pentru rivali.

Sorin Cârțu speră că echipa va păstra același ritm și în sezonul viitor și va domina fotbalul românesc în următorii ani. A spus că are câteva idei de transferuri, însă va discuta despre asta cu conducerea clubului.

Sorin Cârțu: „Haterii să nu facă ulcer acum”

„Trebuie să își recupereze energiile pe care le-au pierdut și să vină pregătiți pentru ce va urma. Ce atmosferă mai bună de atât vrei? În orice caz, aseară a fost o atmosferă care mi-a adus aminte de cum a fost atunci, cu Kaiserslautern sau Benfica. M-am bucurat de spiritul echipei, a fost acela, al Universității, acela de care vorbim tot timpul.

Spiritul campioanei unei mari iubiri, apoi am venit noi, Craiova Maxima, am adăugat câte ceva, a venit și campioana revoluției, care a adăugat ceva. Ei au continuat, cam asta trebuie să se întâmple la Craiova.

Haterii acum... au fost, s-a simțit, se ascund, ce să le arătam, doar așa (n.r. ridică brațul și îl încordează). Am trecut peste ei, uite mușchii, am fost mult mai tari ca ei. Își înghit lacrimile, supărările.

Totuși, le urez să nu facă ulcer. Este foarte important ca și în anul următor să recidivăm, ca după să sperăm la o hegemonie. Trebuie obligatoriu recidivă anul viitor. Vedem ce jucători aducem, e strategia lor. Eu am, așa, ceva, dar nu vorbesc în fața camerei”, a spus Sorin Cârțu.

Citește și:
Asta chiar ar fi fost bomba anului » Antrenorul echipei din play-off, la un pas să semneze cu FCSB: „A fost la mine acasă!”
Superliga
Asta chiar ar fi fost bomba anului » Antrenorul echipei din play-off, la un pas să semneze cu FCSB: „A fost la mine acasă!”
ȘOCUL serii în fotbalul european: Pep Guardiola pleacă de la Manchester City
Campionate
ȘOCUL serii în fotbalul european: Pep Guardiola pleacă de la Manchester City
Cum arată barajele pentru menținerea și promovarea în Superliga
Superliga
Cum arată barajele pentru menținerea și promovarea în Superliga
Trend ȘOCANT în Coreea de Sud! Ce au remarcat privitorii la femeile din tribune
Altele
Trend ȘOCANT în Coreea de Sud! Ce au remarcat privitorii la femeile din tribune
Schimbare importantă pregătită în facturile de telefonie din România
Profit.ro
Schimbare importantă pregătită în facturile de telefonie din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (6)
Aliluia
Aliluia  •  18 Mai 2026, 23:27
Postat de TribunaCFR pe 18 Mai 2026, 22:26

Stai linistit, Sorin, nu face nimeni ulcer pentru bucuria voastra si a presei din Bucuresti (ieri ati avut 41 de titluri de ziar simultan in GSP, cand CFR daca avea 7-8 in anii in care lua campionatul), dar sa nu se necajeasca unii ca Barsan sau Kovacs ca trebuie sa dea cu subsemnatul pe la DIICOT intr-o buna zi... Le-ai recomandat si lor, preventiv, niste Xanax? :)))

Totusi sa fim un pic realisti, cam cat ar trebui sa se scrie despre un club care ia 3-5-7-10 campionate consecutiv,si cam cat ar trebui sa se scrie despre un club ce ia campionatul dupa 35 de ani? Cam ce si cat ar putea sa se scrie despre Cfr la al 4 lea titlu consecutiv de ex? Nu ti se pare ca euforia primului titlu se transforma in banal dupa 3-4 ani in care doar tu si tot tu castigi? Crezi ca daca Craiova ar lua si la anul, s ar mai scrie atat? As putea sa fac pariu ca nu. Atat.

Liviusport1969
Liviusport1969  •  18 Mai 2026, 23:23
Postat de TribunaCFR pe 18 Mai 2026, 22:26

Stai linistit, Sorin, nu face nimeni ulcer pentru bucuria voastra si a presei din Bucuresti (ieri ati avut 41 de titluri de ziar simultan in GSP, cand CFR daca avea 7-8 in anii in care lua campionatul), dar sa nu se necajeasca unii ca Barsan sau Kovacs ca trebuie sa dea cu subsemnatul pe la DIICOT intr-o buna zi... Le-ai recomandat si lor, preventiv, niste Xanax? :)))

Oleleee…pai nu stii de ce avea CFR ul doar 7-8 articole dedicate pe fiecare sezon?! Pentru ca Dancu și cu Rus au făcut-o campioana pe CFR vreo 20 de sezoane la rând, de-mi muriră toate babele din capul satului de bătrânețe…și saracu CFR ul tot mai luau titluri, ca a erau prea mari datoriile și avea nevoie de banii din Europa…nu conta ca se urca mingea pi ei, …și uite așa dădea CFR ul vro mie de articole osanale adunate într-un veac! Servus!

Dezinformare
Dezinformare  •  18 Mai 2026, 23:11

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează