INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SERIE A

Antonio Conte pleacă de la Napoli! Trei nume care l-ar putea înlocui

Antonio Conte pleacă de la Napoli // foto: Guliver/gettyimages
Antonio Conte pleacă de la Napoli // foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat marti, 19 mai 2026 14:38 / Actualizat marti, 19 mai 2026 15:02

Despărțirea dintre Napoli și Antonio Conte (56 de ani) este iminentă. Patronul clubului, Aurelio De Laurentiis, are 3 nume pe lista posibililor înlocuitori.

Instalat în 2024 pe banca lui Napoli, Antonio Conte a cucerit titlul și Supercupa Italiei în primul sezon, iar în această a doua stagiune i-a calificat pe napolitani în Liga Campionilor.

Gazzetta dello Sport scrie că după ultima etapă din acest sezon, colaborarea dintre Conte și Napoli va ajunge la final, un scenariu previzibil având în vedere afirmațiile făcute în ultima vreme de părțile implicate.

Antonio Conte pleacă de la Napoli: favorit pentru naționalei Italiei

Despărțirea vine în contextul în care Conte se află în pole-position pentru postul de selecționer al naționalei Italiei. O decizie în acest sens va fi luată și comunicată ulterior alegerilor pentru președinția Federației Italiene de Fotbal, programate pe 22 iunie.

Între timp, patronul lui Napoli, Aurelio De Laurentiis, a alcătuit lista antrenorilor care l-ar putea succeda pe Conte. În capul ei este Maurizio Sarri, cu condiția ca napolitanul să-și încheie conturile cu Lazio, formație cu care se află sub contract din 2025.

3 variante pentru Napoli: Sarri, Allegri, Grosso

Sarri a mai antrenat-o pe Napoli vreme de 3 sezoane, între 2015 și 2018, perioadă în care a cules aprecieri pentru stilul de joc al albaștrilor.

Al doilea pe lista lui ADL este Massimiliano Allegri, antrenorul lui AC Milan în acest sezon. Allegri are contract până în 2027, înțelegerea s-ar prelungi cu un an dacă ar obține calificarea în Liga Campionilor, dar el condiționează rămânerea la Milan de investiții serioase în mercato, influență în politica de recrutare și clarificarea organigramei și atribuțiilor în cadrul clubului.

O a treia variantă o reprezintă Fabio Grosso, antrenorul lui Sassuolo. Grosso, 48 de ani, îi antrenează pe neroverdi din 2024. A readus echipa în Serie A în chiar primul sezon la cârmă.

Potrivit sursei citate, De Laurentiis va decide în această săptămână cine să-l succeadă pe Conte pe banca lui Napoli.

Citește și:
Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea » Primele imagini de la cununia civilă a atacantului Generației de Aur
Stiri extrasport
Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea » Primele imagini de la cununia civilă a atacantului Generației de Aur
Pep Guardiola, prezent alături de fiica lui la Săptămâna Modei de la Paris » Lăudați pentru ținutele purtate
Campionate
Pep Guardiola, prezent alături de fiica lui la Săptămâna Modei de la Paris » Lăudați pentru ținutele purtate
„Credeți că Ianis ar putea să joace la națională dacă nu l-ar chema Hagi?” » Întrebarea reporterului GSP a schimbat tonul selecționerului
Nationala
„Credeți că Ianis ar putea să joace la națională dacă nu l-ar chema Hagi?” » Întrebarea reporterului GSP a schimbat tonul selecționerului
Ultrașii FCSB-ului cer ca doi oameni să plece urgent de la echipă: „Avem dovezi, e haos! E adevărat tot ce auzisem”
Superliga
Ultrașii FCSB-ului cer ca doi oameni să plece urgent de la echipă: „Avem dovezi, e haos! E adevărat tot ce auzisem”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Soția lui Adrian Mutu rupe tăcerea după ce a debutat ca prezentatoare TV: „A contat foarte mult”


Comentarii (1)
yoyosm
yoyosm  •  19 Mai 2026, 16:38

îl vrei la FCSB?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează