FOTBAL  »  Superliga  »  DEZVĂLUIRI

Fostul jucător de la Rapid, derapaj de necrezut: „România, o țară groaznică, sunt toți țigani, șmecheri”

Luciano Vella, fost jucător al Rapidului, în anul 2008 // foto: Imago
Luciano Vella, fost jucător al Rapidului, în anul 2008 // foto: Imago

Articol de - Publicat miercuri, 20 mai 2026 19:27 / Actualizat miercuri, 20 mai 2026 23:39

Fostul fundaș dreapta argentinian Luciano Vella (45 de ani), legitimat la Rapid în 2008, a vorbit recent în cadrul unui podcast din țara natală despre perioada petrecută în România, având un discurs extrem de dur la adresa românilor, pe care i-a jignit fără menajamente.

Acesta a adus în discuție și marile probleme ale clubului de la Podul Grant, din acea perioadă, discuțiile existente între oficialii clubului și șocul cultural pe care l-a trăit în momentul în care a semnat la București, pe care l-a descris ca fiind un „oraș urât”.

Transferat în vara lui 2008, de la Cadiz, Vella a recunoscut că a venit la Rapid doar pentru bani, fiind ademenit financiar cu o sumă mulțumitoare. Haosul de la club, aflat în plin moment de reconstrucție, l-a dezgustat însă teribil.

Luciano Vella, discurs virulent la adresa românilor și României: „Era foarte urâtă, groaznică!”

Argentinianul a jucat la Rapid 6 meciuri, 437 de minute în total, apoi a plecat. A rămas liber de contract după ce nu a fost plătit, iar la peste un deceniu distanță de la acel moment încă își amintește de perioada de coșmar trăită în țara noastră.

„România e o țară complicată. Sunt toți țigani, toți țigani, șmecheri. Iranianul (n.r. - Fathi Taher) a adus jucători de peste tot. În afară de mine, erau din Nigeria, Bosnia… jucători de națională. Sincer, aveam o superechipă”, a povestit argentinianul, citat de golazo.ro.

Acesta a povestit și cum în perioada respectivă a observat că omul de afaceri iranian Fathi Taher ar fi descoperit că sumele reale ale transferurilor erau umflate artificial de cel care era atunci patronul giuleștenilor, George Copos.

„Spunea: «Vella costă un milion», dar îi cereau un milion și jumătate. Așa făcuse cu toți jucătorii. Făcuse 14 transferuri și președintele român îi furase vreo 8-9 milioane de dolari. Iranianul s-a enervat și a plecat. Și n-a mai plătit pe nimeni. N-am mai primit salariile. Atunci am trimis scrisoare la FIFA și am devenit liber de contract”, a continuat argentinianul, care a avut apoi o „rafală” la adresa României, țară care nu l-a impresionat deloc.

„România era groaznică. Bucureștiul, evident, fiind capitală, era mai OK, dar când mergeam prin împrejurimi era teribil. România era foarte urâtă, groaznică! Era în dezvoltare, nu mint. Cred că acum Bucureștiul e mult mai frumos decât atunci când am fost eu acolo. Și, na, nu ne mai plăteau, a trebuit să plec.

Țin minte că după primele meciuri am zis: «Ce urât e Bucureștiul, dar pentru banii ăștia trăiesc aici». Când era iranianul, era perfect. Semnasem pe trei ani și ziceam: «Rezist trei ani aici și mă îmbogățesc». Dar după trei-patru luni iranianul a plecat și n-am mai primit nimic”, a mai spus Vella.

Nu vorbeam română, nu înțelegeam nimic. Vorbeam foarte prost engleza. Română deloc. Dar dacă știai engleză, te descurcai bine. Și româncele erau toate bune. Eram fotbalist acolo, trebuia să am și eu ceva succes, nu?

Odată, am ieșit în oraș cu un nigerian cu care stăteam în cantonament. N-am schimbat niciodată o vorbă cu el și nu știu cum ne-am înțeles să ieșim. Am mers în club și simțeam că ne înțelegem bine. N-a fost prea multă conversație în seara aia, mai mult dans. Nici acum nu știu ce făceam eu acolo

- Luciano Vella, fost jucător la Rapid în 2008

Luciano Vella s-a retras din fotbal în anul 2017. De-a lungul timpului, pe lângă Rapid, acesta a mai îmbrăcat tricoul celor de la Newell's, Cadiz, Velez Sarsfield, Independiente, River Plate, Union Santa Fe, Defensa y Justicia și Arsenal de Sarandi.

Citește și:
Șarmanta prezentatoare TV a fost cucerită de stilul lui Cristi Chivu: „Mi-a plăcut ce a încercat el să transmită”
Campionate
Șarmanta prezentatoare TV a fost cucerită de stilul lui Cristi Chivu: „Mi-a plăcut ce a încercat el să transmită”
Anunț de ultimă oră la CFR Cluj: „De luni începe treaba!”
Superliga
Anunț de ultimă oră la CFR Cluj: „De luni începe treaba!”
Fosta acționarului de la Dinamo, la Festivalul de la Cannes: „6 ani împreună au fost foarte grei”
Stiri extrasport
Fosta acționarului de la Dinamo, la Festivalul de la Cannes: „6 ani împreună au fost foarte grei”
Cu o bere rece în mână, Estavana Polman s-a descătușat: „Mă voi întoarce la București! Un singur lucru nu o să-mi lipsească”
Handbal
Cu o bere rece în mână, Estavana Polman s-a descătușat: „Mă voi întoarce la București! Un singur lucru nu o să-mi lipsească”
FOTO Model legendar revine după 36 de ani ca mașină electrică și cu preț mai mic
Profit.ro
FOTO Model legendar revine după 36 de ani ca mașină electrică și cu preț mai mic
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Copleșit de emoții în sala Rapid, Van der Vaart i-a atribuit lui Chivu un cuvânt imens: „Știam că așa va fi!”

Concertul lui Max Korzh în București provoacă frenezie! Imagini incredibile: Centrul Vechi, plin de străini


Comentarii (16)
braveheartro
braveheartro  •  22 Mai 2026, 11:11
Postat de Braveheart.ro pe 22 Mai 2026, 09:56

Știi să citești sau ți-a citit altcineva greșit? Omul s-a referit la români în general nu la cei de la Rapid. Iată, mai încearcă odată: „România e o țară complicată. Sunt ***, șmecheri.” Acu' te-ai prins?

E tare că ați cenzurat ca fiind vulgar sau jignitor fix pasajul din articolul vostru, citat cu ghilimele :)))))))))

Braveheart.ro
Braveheart.ro  •  22 Mai 2026, 09:56
Postat de reddog2100 pe 21 Mai 2026, 18:51

E un mincinos si asta,unde ati vazut tigani sau smekeri la Rapid?

Știi să citești sau ți-a citit altcineva greșit? Omul s-a referit la români în general nu la cei de la Rapid. Iată, mai încearcă odată: „România e o țară complicată. Sunt ***, șmecheri.” Acu' te-ai prins?

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

reddog2100
reddog2100  •  21 Mai 2026, 18:51

E un mincinos si asta,unde ati vazut tigani sau smekeri la Rapid?

Vezi toate comentariile (16)
Comentează