FOTBAL  »  Superliga  »  CSIKSZEREDA

Președintele lui Csikszereda a confirmat: el vine antrenor după Robert Ilyeș

Istvan Szabo, în perioada la Kecskemet
Istvan Szabo, în perioada la Kecskemet

Articol de - Publicat joi, 21 mai 2026 09:04 / Actualizat joi, 21 mai 2026 09:28

Maghiarul Istvan Szabo (59 de ani) va fi înlocuitorul lui Robert Ilyeș la Csikszereda.

În cei 3 ani petrecuți pe banca ciucanilor, Robert Ilyeș (52 de ani) a promovat echipa în Superligă și a menținut-o acolo pentru un al doilea sezon de primă ligă.

În ciuda rezultatelor foarte bune, el a ales să plece la finele acestui sezon, odată cu expirarea contractului, justificând că „modul în care vedeam eu fotbalul nu era compatibil cu cel al clubului”.

„Adică eu voiam mai mult, știu că pot mai mult. Aveam însă nevoie de jucători de valoare, să fac o echipă cum voiam eu, să pot aduce jucători cu calități care să se muleze pe viziunea mea”, a detaliat Ilyeș în dialog cu GSP.ro.

Istvan Szabo îl înlocuiește pe Robert Ilyeș la Csikszereda

Gazeta v-a informat că favorit să-l înlocuiască pe Ilyeș este maghiarul Istvan Szabo, văzut la mai multe meciuri de acasă ale ciucanilor în acest sezon. Președintele clubului, Zoltan Szondi, a confirmat pentru cotidianul maghiar Nemzeti Sport că părțile sunt înțelese.

Practic, tot ce rămâne este semnarea contractului, apoi Szabo va fi anunțat oficial pe 3 iunie ca nou antrenor al echipei”, notează maghiarii.

Szabo și-a intrat deja în rol și sondează piața pentru fotbaliști maghiari pe care să-i aducă la Miercurea Ciuc.

Vicecampion în Ungaria cu Kecskemet

Szabo era liber de contract din octombrie 2025, când s-a despărțit de Nyiregyhaza după ce obținuse 5 victorii și 6 egaluri în 19 meciuri.

Cel mai mult a lucrat la Kecskemet, între 2021 și 2024, anterior și între 2010 și 2012 în diferite funcții în Academie sau la prima echipă.

În mandatul recent de 3 ani, a preluat echipa în liga secundă, a promovat-o imediat, iar în primul sezon în elită s-a clasat pe 2, la 6 puncte în urma campioanei Ferencvaros. În al doilea sezon de primă ligă a coborât pe locul 6.

Csikszereda va efectua două stagii de pregătire înaintea noului sezon, unul în Austria, celălalt în orașul slovac Dunajksa Streda, localitate cu majoritatea populației de etnie maghiară, unde va și înfrunta echipa locală, DAC, pe Backa Topola și pe Gyor.

Csikszereda a încheiat sezonul de Superligă pe locul 11 (5 în play-out).

Citește și:
Șarmanta prezentatoare TV a fost cucerită de stilul lui Cristi Chivu: „Mi-a plăcut ce a încercat el să transmită”
Campionate
Șarmanta prezentatoare TV a fost cucerită de stilul lui Cristi Chivu: „Mi-a plăcut ce a încercat el să transmită”
Anunț de ultimă oră la CFR Cluj: „De luni începe treaba!”
Superliga
Anunț de ultimă oră la CFR Cluj: „De luni începe treaba!”
Fosta acționarului de la Dinamo, la Festivalul de la Cannes: „6 ani împreună au fost foarte grei”
Stiri extrasport
Fosta acționarului de la Dinamo, la Festivalul de la Cannes: „6 ani împreună au fost foarte grei”
Cu o bere rece în mână, Estavana Polman s-a descătușat: „Mă voi întoarce la București! Un singur lucru nu o să-mi lipsească”
Handbal
Cu o bere rece în mână, Estavana Polman s-a descătușat: „Mă voi întoarce la București! Un singur lucru nu o să-mi lipsească”
FOTO Model legendar revine după 36 de ani ca mașină electrică și cu preț mai mic
Profit.ro
FOTO Model legendar revine după 36 de ani ca mașină electrică și cu preț mai mic
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Copleșit de emoții în sala Rapid, Van der Vaart i-a atribuit lui Chivu un cuvânt imens: „Știam că așa va fi!”

Concertul lui Max Korzh în București provoacă frenezie! Imagini incredibile: Centrul Vechi, plin de străini


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează