INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

Aurelio De Laurentiis, tentat să vândă Napoli » De unde a primit oferta miliardară și care a fost răspunsul dat

Aurelio De Laurentiis, proprietarul și președintele lui Napoli / Foto: Imago
Aurelio De Laurentiis, proprietarul și președintele lui Napoli / Foto: Imago

Articol de - Publicat sambata, 23 mai 2026 12:44 / Actualizat sambata, 23 mai 2026 12:45

Un fond american de investiții a pus pe masă două miliarde de euro pentru a cumpăra pachetul majoritar de acțiuni al fostei campioane a Italiei. Corriere dello Sport dezvăluie că proprietarul lui Napoli a refuzat, pentru că vrea să celebreze peste trei luni centenarul clubului azzurro.

Aurelio De Laurentiis nu ia în calcul să renunțe la Napoli. După ce a respins o propunere din Arabia Saudită, acum a primit altă ofertă din Statele Unite ale Americii. Un fond de investiții se arată interesat de achiziționarea clubului din orașul de lângă Vezuviu și a licitat la 2 miliarde de euro!

Informația este publicată în ediția tipărită astăzi de Corriere dello Sport. „Superoferta a depășit cu mult evaluarea făcută în toamna trecută de Football Benchmark, 1,2 miliarde de euro.

„Cea mai recentă propunere vine din SUA, aproape un semn al destinului în anul de Mondial, fiind formulată de un grup de afaceriști americani. Reprezentantul fondului de investiții e Matt Rizzetta, președintele italo-american al echipelor Napoli Basketball și Campobasso, precum și fondator și director al Underdog Global Partners, grup specializat în consultanța și gestionarea activelor sportive și a activităților imobiliare conexe”, scrie cotidianul citat.

Aurelio De Laurentiis, tentat să vândă Napoli » De unde a primit oferta miliardară și care a fost răspunsul dat
Aurelio De Laurentiis a câștigat un titlu și o Supercupă în doi ani cu Antonio Conte / Foto: Imago

„Două miliarde este o sumă enormă și dovada unei idei ce nu implică doar fotbalul, ci și perspectivele creșterii orașului”

Italienii au aflat detalii din culisele negocierilor: „Două miliarde reprezintă o sumă enormă și o dovadă a unei idei care implică nu numai fotbalul, ci și perspectivele de creștere ale orașului. Se pare că proiectul s-ar fi bazat pe crearea unui centru care ar lega fotbalul de alte sporturi, în principal baschetul, investind și în facilități.

300de milioane de euro a cheltuit Napoli pentru achiziții în cele două sezoane cu Antonio Conte la conducerea tehnică

De Laurentiis, care va împlini mâine 77 de ani, nu vrea să vândă. În septembrie, don Aurelio va face 22 de ani de când a preluat clubul într-o situație falimentară, iar în august (pe 25, cum este trecut în arhive) se va sărbători centenarul de la înființarea clubului (atunci se numea Associazione Calcio Napoli), iar patronul vrea să organizeze ceva special.

Trebuie menționat că Napoli e cel mai independent club din Italia, potrivit datelor privind finanțarea asigurată de proprietarii din Serie A. Aurelio De Laurentiis n-a investit decât 16 milioane de euro din banii proprii din 2004 încoace!

Napoli s-a autofinanțat cu restul banilor cheltuiți pentru achiziții, salarii și alte sume necesare susținerii clubului.

Citește și:
Tragedie în fotbalul oltean » A murit Nae Ungureanu, unul dintre cei mai iubiți componenți ai „Craiovei Maxima”
Superliga
Tragedie în fotbalul oltean » A murit Nae Ungureanu, unul dintre cei mai iubiți componenți ai „Craiovei Maxima”
„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei
Europa League
„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei
După Răzvan Lucescu, dezastrul » PAOK, scoasă din Europa de o reprezentantă a „țării-minune”: 4 echipe în grupe
Conference League
După Răzvan Lucescu, dezastrul » PAOK, scoasă din Europa de o reprezentantă a „țării-minune”: 4 echipe în grupe
Doborât de modul în care Universitatea Craiova a pierdut în Armenia: „Îți vine să te lași! Mă simt terminat psihic”
Europa League
Doborât de modul în care Universitatea Craiova a pierdut în Armenia: „Îți vine să te lași! Mă simt terminat psihic”
Doi români s-au trezit cu ANAF-ul pe cap după ce au cerut sfatul unui chatbot de tip ChatGPT
Profit.ro
Doi români s-au trezit cu ANAF-ul pe cap după ce au cerut sfatul unui chatbot de tip ChatGPT
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

De la 5 milioane la zero » Precedentul care dă fiori celor de la FCSB în afacerea Bîrligea


Comentarii (1)
calincamp
calincamp  •  23 Mai 2026, 13:11

Doar 16 milioane? Pai si Jiji baga mai mult. Sa nu se mire astia de la Napoli ca nu au câștigat nimic de atata vreme.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează