INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  CELTA VIGO

Ales cel mai bun jucător de la Celta Vigo, Ionuț Radu și-a clarificat viitorul: „Așteptăm cu nerăbdare”

Ionuț Radu, portarul lui Celta Vigo // FOTO: Getty Images
Ionuț Radu, portarul lui Celta Vigo // FOTO: Getty Images

Articol de - Publicat duminica, 24 mai 2026 18:33 / Actualizat duminica, 24 mai 2026 18:34

Internaționalul român Ionuț Radu (28 de ani), desemnat cel mai bun jucător al lui Celta Vigo în acest sezon, și-a exprimat intenția de a rămâne la clubul din La Liga și în stagiunea următoare.

Portarul român a fost singurul jucător al lui Celta Vigo care a bifat fiecare meci al acestui sezon din La Liga, având în total 50 de apariții în toate competițiile.

Ionuț Radu rămâne la Celta Vigo: „Este casa mea”

„Sunt foarte fericit pentru echipă, pentru oraș, pentru fani, pentru tot ce s-a întâmplat în acest an. Sunt foarte recunoscător. Trebuie să ne bucurăm de momentele bune, avem un grup incredibil.

Am reușit să depășim perioada negativă prin care am trecut. Pentru mine, suntem ca o familie, iar asta este forța noastră. Așteptăm cu nerăbdare sezonul viitor pentru a realiza și mai multe, pentru că știu că putem fi mai buni”, a declarat Ionuț Radu, potrivit Marca.

De asemenea, internaționalul român și-a anunțat intenția de a rămâne la Celta Vigo: „Este casa mea. Îmi place foarte mult aici. Rămân. Nici nu trebuie să mă gândesc la asta. Celta mi-a oferit foarte mult, iar eu vreau să ofer foarte mult înapoi clubului”.

Celta Vigo a încheiat sezonul din La Liga pe locul 6, asigurându-și astfel prezența în sezonul următor din Europa League.

Ionuț Radu a bifat toate cele 38 de meciuri din campionatul Spaniei și a reușit să păstreze poarta intactă în 10 partide.

Internaționalul român a ajuns la Celta Vigo vara trecută, liber de contract după despărțirea de Venezia. Trecut prin academia lui Inter, Ionuț Radu a mai evoluat pentru Avellino, Genoa, Parma, Cremonese, Auxerre și Bournemouth.

Astfel, Bundesliga este singurul din cele 5 top campionate din Europa în care Ionuț Radu nu a evoluat.

Ionuț Radu a fost convocat de selecționerul Gică Hagi în lotul pentru meciurile amicale cu Țara Galilor și Georgia. Ceilalți doi portari aleși de „rege” sunt Marian Aioani de la Rapid și Otto Hindrich de la Legia Varșovia.

Citește și:
A dominat tenisul mondial, acum este de nerecunoscut! Fostul lider ATP, surprins în Los Angeles
Tenis
A dominat tenisul mondial, acum este de nerecunoscut! Fostul lider ATP, surprins în Los Angeles
CFR Cluj s-a înțeles cu Marius Șumudică » Ce a spus Varga și toate detaliile despre contract
Superliga
CFR Cluj s-a înțeles cu Marius Șumudică » Ce a spus Varga și toate detaliile despre contract
Dinamo și-a cedat fotbalistul în ziua meciului cu FC Voluntari!
Superliga
Dinamo și-a cedat fotbalistul în ziua meciului cu FC Voluntari!
Varga, împins să facă pasul pe care l-a tot refuzat: „Dacă nu vin curând banii necesari, CFR Cluj nu va mai exista!”
Superliga
Varga, împins să facă pasul pe care l-a tot refuzat: „Dacă nu vin curând banii necesari, CFR Cluj nu va mai exista!”
Magazin online din România, amendat pentru că a sunat clienții fără să le ceară voie
Profit.ro
Magazin online din România, amendat pentru că a sunat clienții fără să le ceară voie
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

TAS, verdict crunt în cazul de dopaj al lui Cosmin Matei: „Clubul Sepsi va respecta decizia”

Raul Rusescu la GSP Live: „La CFR, au fost lucruri inimaginabile” + Pronostic uimitor la dubla Craiovei: „Crede-mă, acolo a fost ca la bunică-mea, la Coșoveni”


Comentarii (1)
Ninel2
Ninel2  •  24 Mai 2026, 21:38

si ce treaba are Ionut Radu de la Celta cu Bologna-Inter 3-3 habar n-am, poate daca vedeam aclo Inter-Bodo 2-5 as fi inteles

Vezi toate comentariile (1)
Comentează