FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID - UNIV. CRAIOVA

LIVE DE LA 20:30 Rapid - Universitatea Craiova » Primul meci după câștigarea titlului! Echipele probabile

Rapid - Universitatea Craiova, un derby fără miză // FOTO: Ionuț Iordache (GSP)
Rapid - Universitatea Craiova, un derby fără miză // FOTO: Ionuț Iordache (GSP)

Articol de , - Publicat luni, 25 mai 2026, 09:03 / Actualizat luni, 25 mai 2026 09:03

Rapid - Universitatea Craiova, ultimul meci al play-off-ului, unul fără miză, se joacă diseară, de la ora 20:30, liveTEXT pe GSP.ro și în direct la Digi Sport 1 și Prima Sport 1. Oltenii vin în Giulești în postura de campioni, alb-vișiniii nu mai pot „evada” de pe locul 5.

Un play-off demn de uitat pentru suflarea giuleșteană ajunge la sfârșit în această seară, într-o confruntare de gală cu proaspăta campioană a României. Oltenii și-au adjudecat eventul, dar promit să nu facă figurație la București, la ultima apariție din acest sezon.

Rapidul se desparte în această seară de tehnicianul Constantin Gâlcă, cel care nu va mai continua și din vară la echipa lui Dan Șucu. Jocurile sunt făcute: noul antrenor va fi Daniel Pancu!

Rapid - Universitatea Craiova, live de la 20:30

Rapid - Universitatea Craiova, echipe probabile:

Rapid: Aioani - Onea, D. Ciobotariu, Pașcanu, Sălceanu - Christensen, K. Keita, Grameni - Moruțan, D. Paraschiv, Dobre
Rezerve: Briciu, Șimonia, D. Todoran, Burmaz, M. Costache, Hazrollaj, Hromada, Koljic, A. Șucu
Antrenor: Constantin Gâlcă

Universitatea Craiova: Goncalves - Mogoș, Stevanovic, Screciu - Mora, A. Crețu, Teles, Fl. Ștefan - Băsceanu, Etim, Baiaram
Rezerve: L. Popescu, Bancu, T. Băluță, Anzor, Al Hamlawi, M. Rădulescu, Romanchuk, Cicâldău, D. Matei, Nsimba
Antrenor: Filipe Coelho

Stadion: Giulești
Arbitru: Iuliana Elena Demetrescu (Râmnicu Vâlcea) / A1: Romică Bîrdeș (Pitești) / A2: Ionuț Marius Bobe (București) / Arbitru VAR: Valentin Porumbel (Oltenița - Călărași) / Arbitru AVAR: Sorin Costreie (Voluntari - Ilfov) / R1: Ovidiu Robu (Chitila-Ilfov) / Observator arbitri: Adrian Vidan (București)

Clasamentul play-off-ului

Costel Gâlcă, discurs sincer înaintea ultimului meci la Rapid: „Ne-am urcat în vârful muntelui și apoi am căzut în prăpastie”

Înaintea ultimului meci pe banca Rapidului, Costel Gâlcă a felicitat-o pe Universitatea Craiova pentru titlul câștigat și a recunoscut că giuleștenii au avut un sezon sub așteptări.

„Este ultimul meci, jucăm cu campioana și vrem să îi felicităm pentru că au făcut eventul. Au fost echipa mai constantă și s-a văzut și în rezultate. Nu știu dacă mâine vor juca cei care au evoluat până acum sau o altă echipă, dar pentru noi este important și pentru palmares, nimic mai mult.

Ca să spun sincer, ne-am urcat în vârful muntelui și apoi am căzut în prăpastie. Cam așa a fost sezonul și, din punctul meu de vedere, se putea face mai mult. Pentru mine, suporterii noștri meritau mult mai mult și, pe viitor, merită mult mai mult, pentru că vin în număr foarte mare. Și în deplasări ne-au susținut. Au fost și momente în care au fost frustrați și este normal, logic, dar cred că ei meritau mai mult.

De la meciul cu U Cluj s-a rupt totul. Erau probleme și dinainte, dar atunci ne mai peticeam puțin, mai găseam soluții. Nu am avut constanță, chiar dacă am stat acolo sus. Nu am putut să folosim aceiași jucători în mai multe meciuri”, a declarat Gâlcă.

Filipe Coelho: „Trebuie să avem grijă de jucători”

Filipe Coelho, antrenorul Universității Craiova, a prefațat meciul cu Rapid, de luni, din ultima etapă a play-off-ului Superligii.

„Mai avem un meci, normal că săptămâna aceasta a fost diferită. Acum trebuie să ne concentrăm pe meci. Noi începem sezonul viitor mai devreme, deci trebuie să avem grijă de jucători. Ambiția și motivația trebuie să fie la fel.

A fost o săptămână diferită, avem mulți jucători care merg la naționale, mulți care au avut multe meciuri, au prins multe minute. Luni vom încerca să dăm totul, să mai luăm 3 puncte.

Este un sezon istoric, sper să nu greșesc, dar e cea mai mare performanță a echipei în ultimii ani. Bineînțeles, e un sezon excelent, dar trebuie să ne pregătim pentru viitor. Acest sezon deja a trecut.

Sper ca sezonul viitor să începem cum am terminat acum, cu aceeași atmosferă. Aș vrea să avem aceea atmosferă, dar depinde de noi, de cum vom juca. Sunt niște jucători minunați și sunt diferiți”, a declarat Filipe Coelho, înainte de Rapid - Craiova.

Rapid - Craiova | Date-cheie despre meci, filtrate de statisticianul GSP Liviu Manolache:

- Nouă victorii, cinci remize și cinci înfrângeri este palmaresul înregistrat de giuleșteni în campionatul curent pe teren propriu.

-„Studenții” olteni au câștigat opt dintre cele 19 deplasări din ediția în curs, iar de alte șapte ori au terminat la egalitate.

-10.194 spectatori este media înregistrată de bucureșteni în cele 19 meciuri jucate acasă, locul 3 la acest capitol.

- 23 dintre jucătorii utilizați de olteni și-au trecut în cont cel puțin o contribuție ofensivă (gol, pasă decisivă, penalty scos și transformat de un alt coleg), cei mai mulți.

- De la revenirea Rapidului în principala întrecere internă din 2021, cele două echipe s-au mai întâlnit pe prima scenă de 17 ori, craiovenii s-au impus de opt ori, bucureştenii au câştigat patru jocuri, iar alte cinci partide s-au terminat la egalitate.

- Cea mai recentă dispută directă din Superligă: 19 aprilie 2026, Universitatea Craiova-Rapid 1-0, gol marcat de Assad Al-Hamlawi.

- De reamintit că tehnicianul Constantin Gâlcă a antrenat gruparea din Bănie în 2023/2024 și 2024/2025, palmaresul acestuia pe banca alb-albaștrilor cuprinzând 35 de jocuri în toate competițiile - 16 victorii - 11 remize - 8 înfrângeri

Citește și:
În timp ce 100.000 de fani sărbătoreau în piață, soția marelui rival arunca internetul în aer cu o postare
Baschet
În timp ce 100.000 de fani sărbătoreau în piață, soția marelui rival arunca internetul în aer cu o postare
Eliminat de FCSB, Valeriu Iftime reclamă: „Era o frică foarte mare. Știți ce mi-a spus Miron?”
Superliga
Eliminat de FCSB, Valeriu Iftime reclamă: „Era o frică foarte mare. Știți ce mi-a spus Miron?”
Acuzații șocante la Ploiești! A intrat peste fete în timp ce se schimbau și a lovit o fotbalistă: „A început să o împingă și să-i dea pumni în față”
Fotbal feminin
Acuzații șocante la Ploiești! A intrat peste fete în timp ce se schimbau și a lovit o fotbalistă: „A început să o împingă și să-i dea pumni în față”
De Zerbi a ținut să-l menționeze pe Drăgușin, după ce a salvat-o pe Tottenham de la retrogradare: „TOP!”
Campionate
De Zerbi a ținut să-l menționeze pe Drăgușin, după ce a salvat-o pe Tottenham de la retrogradare: „TOP!”
Rival pentru Dacia Sandero Stepway de la Skoda: un SUV de 15.000 de euro
Profit.ro
Rival pentru Dacia Sandero Stepway de la Skoda: un SUV de 15.000 de euro
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Copleșit de emoții în sala Rapid, Van der Vaart i-a atribuit lui Chivu un cuvânt imens: „Știam că așa va fi!”

Concertul lui Max Korzh a adus scene ca-n marile peluze europene! Imagini incredibile pe gazonul Arenei Naționale


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close