Articol de Roxana Fleșeru - Publicat luni, 25 mai 2026 22:22 / Actualizat luni, 25 mai 2026 22:44
Stan Wawrinka (41 de ani) a jucat ultimul meci la Roland Garros, turneu pe care l-a câștigat în 2015, el fiind învins luni, în primul tur, de Jesper de Jong (25 de ani, locul 109 ATP), cu 3-6, 6-3, 6-3, 6-4.
Un rever în lung de linie a fost una dintre ultimele lovituri ale lui Stan Wawrinka la Roland Garros. Frumosul și potentul său rever cu o mână s-a dus în out, moment în care Stan s-a întins pe zgură și a rămas lipit de ea, în aplauzele spectatorilor de pe Arena Simonne Mathieu.
Finalul partidei avea să vină câteva puncte mai târziu. Campionul din 2015 și-a luat adio de la Paris cu un meci de trei ore și patru minute, fiind învins de Jesper de Jong, intrat pe tablou din postura de lucku loser, cu 3-6, 6-3, 6-3, 6-4.
Emoționat, Stan a avut parte de o ceremonie de retragere caldă, în care publicul i-a strigat numele. „Vă mulțumesc vouă. E greu să spui adio aici, la Roland Garros”, a spus el, cu vocea tremurândă. Pe ecran au rulat apoi imagini cu Roger Federer, Jannik Sinner, Rafael Nadal, Carlos Alcaraz, Gaël Monfils și Novak Djokovic, lăudând cariera celui care a câștigat trei turnee de Mare Șlem.
A fost incredibil. Mai mult decât mă așteptam și mai mult decât aș fi putut cere. Să termin cu atât de multă susținere și dragoste din partea oamenilor este exact motivul pentru care am continuat să joc atât de mult timp – Stan Wawrinka
A plecat de pe teren în ovațiile spectatorilor, apoi a vorbit despre cele întâmplate pe teren și în cariera sa. „Sunt surprins să primesc atât de multă dragoste și susținere din partea jucătorilor, fanilor și organizatorilor turneelor. Sunt în circuit de peste 20 de ani.
Când eram tânăr, visul meu era doar să devin jucător profesionist, să intru în Top 100 și să pot juca aceste turnee. Nu m-am așteptat niciodată să realizez atât de multe în tenis, dar nici nu mi-am pus vreodată limite. Mereu am vrut mai mult, să-mi depășesc limitele și să-mi găsesc propria cale. Sunt fericit și mândru de tot ce am realizat. Astăzi a fost foarte greu. Nu e niciodată ușor să îți iei rămas-bun de la ceva ce iubești atât de mult și pentru care ți-ai dedicat viața. Va fi dificil să plec de la Roland Garros”, a spus Stan Wawrinka.

El a fost întrebat și despre legătura sa cu publicul francez, cel care l-a însoțit cu multă pasiune în ultimul său meci, la cel de-al 21-lea Roland Garros jucat. „Cred că această legătură cu publicul francez s-a construit mai ales între 2014 și 2016. A fost nevoie de timp ca publicul să mă cunoască și să mă susțină atât de mult. Acum, când aud atmosfera și susținerea fanilor, mă simt ca acasă. Este un sentiment excepțional și unul dintre motivele pentru care încă joc la 41 de ani. Aceste emoții sunt cele mai autentice pentru mine”, a subliniat el.
Am încercat mereu să fiu sincer și să împărtășesc cu ceilalți din experiența mea. Am avut norocul să joc tenis timp de 25 de ani și am încercat mereu să transmit că prin pasiune, muncă și dorință poți obține rezultate la care nici nu visai când erai copil – Stan Wawrinka
Stan Wawrinka: „Am crescut urmărind Roland Garros”
Dacă la Australian Open și-a luat adio cu o bere în mână și mai zâmbitor, la Roland Garros a fost parcă mai multă nostalgie. „Turneul acesta este sus în topul meu personal. Nu doar datorită triumfului din 2015. Aici am jucat și singurul meu turneu de juniori pe care l-am câștigat. Am crescut urmărind Roland Garros. Vin din partea francofonă a Elveției și visul meu era să mă întorc de la școală și să mă uit toată ziua la meciuri pe televiziunea franceză.
Am crescut pe zgură și până în 2003-2004 jucam aproape exclusiv pe această suprafață. Pentru mine, Roland Garros va fi mereu diferit față de celelalte turnee”, a subliniat cel care în 2015 l-a învins pe Novak Djokovic într-o finală dramatică.
46 de meciuria câștigat Stan Wawrinka la Roland Garros, pierzând 20
Una pe care nu a văzut-o niciodată de la cap la coadă. „M-am uitat doar la câteva rezumate, ca să mă bucur de tenisul meu (zâmbește). Uneori mă uit și mă întreb dacă mai pot juca așa, dar din păcate nu e atât de simplu. În acel moment nu mă gândeam că joc extraordinar sau că trăiesc ceva special. Eram complet concentrat să îl înving pe numărul 1 mondial, poate cel mai mare jucător din istoria sportului, într-o finală de Grand Slam la Roland Garros. Dar când am intrat pe teren știam că am tot ce trebuie ca să îl bat. Aveam încredere în nivelul meu, în pregătirea fizică și în jocul meu”.

Cum a văzut el faptul că le-a făcut față unora dintre cei mai mari jucători pe care i-a avut acest sport? „Pentru mine era pură pasiune și dorința de a mă autodepăși. Nu mi-am propus niciodată să fiu numărul unu sau să câștig Grand Slam-uri. Când eram copil, obiectivul era doar să intru în Top 100 și să joc marile turnee. Am fost mereu pasionat de tenis și de viața din circuit.
Călătorești în lume, joci cele mai mari turnee și ai șansa să evoluezi în fața atâtor oameni. Nu mă gândeam că fac istorie. Mă întrebam doar cum pot deveni un jucător mai bun și cum pot să îi bat pe cei din Big 4, pentru că pe ei trebuia să îi învingi ca să câștigi marile turnee”, a răspuns Stan, care a urcat în clasamentul mondial până pe poziția a treia.
Stan Wawrinka a răspuns extrem de elegant atunci când a fost întrebat dacă regretă că a trebuit să joace în aceeași perioadă cu Roger Federer. „Nu. Întotdeauna am încercat să nu am regrete. Când am ajuns în circuit și Roger era deja acolo, am văzut asta ca pe o oportunitate uriașă. Am avut șansa să mă antrenez cu cel mai bun jucător din lume, să învăț de la el, să jucăm Davis Cup și la Jocurile Olimpice împreună.
Datorită lui am și o medalie olimpică de aur. Sunt o persoană pozitivă și aleg să văd partea bună a lucrurilor. Pentru mine a fost extraordinar să petrec 20 de ani în circuit alături de Roger”, a spus cel care se va retrage la finalul anului, la turneul de la Basel.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.