FOTBAL  »  Superliga  »  UNIV. CRAIOVA

VIDEO Vasile Mogoș, emoționat la ultimul meci pentru Universitatea Craiova: „Mă întorc în Italia. Mă las de fotbal dacă nu găsesc club”

Articol de , , - Publicat luni, 25 mai 2026 23:35 / Actualizat luni, 25 mai 2026 23:41

Vasile Mogoș, fundașul celor de la Universitatea Craiova, a vorbit după remiza înregistrată de olteni pe terenul de la Rapid, scor 0-0, în ultimul meci din play-off-ul Superligii.

Vasile Mogoș a fost titular și integralist pe Giulești, la ultima sa partidă în tricoul Universității Craiova. La final fotbalistul a fost vizibil emoționat și a vorbit despre viitorul său, dar și despre sentimentele pe care le are la plecarea din Bănie.

Vasile Mogoș: „Mă întorc în Italia. Dacă nu găsesc nimic, poate mă las”

„Da, a fost ultimul meci. Sunt prea multe de zis și nu știu ce să spun. Mulțumesc familiei de aici.

Când termini campionatul este important să nu te accidentezi. Nu m-am gândit în timpul meciului, iar când s-a fluierat am realizat. Din păcate, nu am câștigat, dar eu zic că am făcut un meci bun. Nu sunt mulțumit de rezultat, dar contează că suntem campioni. Trofeele au fost obiectivele mele când am ajuns și plec foarte bine și acum pot să mă duc învingător la soția mea și la fetița mea.

Nu știu dacă voi juca în Italia, nu am nimic acum. Nu știu. Am vrut să termin contractul cu bine, i-am făcut o promisiune lui Mario Felgueiras. Mă întorc în Italia. Dacă nu găsesc nimic poate mă las, încep antrenor sau nu știu. Acum, ideea mea e să ajung la familia mea, un pic de odihnă pentru că am și eu nevoie. A fost un an emoționant, perfect. Sunt foarte bucuros pentru echipa mea. Dacă mă invită băieții când se califică în Champions League, mă voi întoarce cu siguranță. Chiar îmi doresc.

O să îmi fie dor de toți. Sunt ca o mamă. Când ai mai mulți copii, nu poți să zici că-l iubești pe unul mai mult. M-am înțeles bine cu Nicușor Bancu. O să îmi fie dor de toți. Suntem ca frații. Ne-am ajutat reciproc. Acum e timpul să mă întorc acasă, la familie. Îmi e dor de ei. Pentru mine, cea mai bună alegere este să mă întorc acasă.

Le-am zis băieților înainte de meci că a fost o onoare pentru mine să împart vestiarul. Acum trebuie să las boxa. L-am lăsat pe Assad. I-am spus să pună muzică de calitate. Le mulțumesc fanilor, chiar dacă m-au înjurat, face parte din joc. Pe mine m-au încărcat și mai mult, mă stimulau. Fără ei, jocul ăsta nu există. Există presiune, dar dacă nu îți place asta, du-te la biliard”, a spus Vasile Mogoș după partida din Giulești.

  • Mogoș a început fotbalul în Italia, a evoluat pentru Asti, Real Vicenza, Delta PT, Lumezzane, Teramo, Reggiana, Ascoli, Cremonese, Chievo Verona și Crotone. În România a sosit abia în 2023, la CFR Cluj, iar din vara 2025 a trecut la Universitatea Craiova.

  • În acest sezon a bifat 1511 minute în 22 de partide pentru Universitatea Craiova și nu a avut nicio contribuție ofensivă. Este cotat de site-urile de specialitate la 450.000 de euro.

Citește și:
Incident neașteptat în direct » Prezentatoarea TV a arătat mai mult decât și-ar fi dorit: „Știe ce face, e cu intenție”
Stiri extrasport
Incident neașteptat în direct » Prezentatoarea TV a arătat mai mult decât și-ar fi dorit: „Știe ce face, e cu intenție”
„Clar vor ajunge în faliment!” » Mircea Bornescu prevestește dezastrul la două cluburi din Superliga
Superliga
„Clar vor ajunge în faliment!” » Mircea Bornescu prevestește dezastrul la două cluburi din Superliga
Out de la Farul! » Sabău și Gică Popescu și-au dat acordul: „Am considerat că nu ne ajută la atingerea obiectivelor”
Superliga
Out de la Farul! » Sabău și Gică Popescu și-au dat acordul: „Am considerat că nu ne ajută la atingerea obiectivelor”
Nu-l mai vrea nimeni! Fostul jucător al lui FCSB nu are nicio ofertă și refuză să părăsească Superliga: „Nu-i putem face nimic”
Superliga
Nu-l mai vrea nimeni! Fostul jucător al lui FCSB nu are nicio ofertă și refuză să părăsească Superliga: „Nu-i putem face nimic”
Lovitură financiară dată chiar acum de Gigi Becali. Actele au fost semnate
Profit.ro
Lovitură financiară dată chiar acum de Gigi Becali. Actele au fost semnate
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fosta mare jucătoare de tenis, de nerecunoscut la evenimentul organizat la Moscova

Noua sală ultramodernă a României va fi inaugurată săptămâna viitoare » Nimeni nu va ghici primul meci care va fi găzduit acolo


Comentarii (1)
cirus11
cirus11  •  26 Mai 2026, 00:15

Mare pacat sa trebuiasca sa pleci de la club tocmai inaintea unei participari in preliminariile Champions League dar familia trebuie sa primeze.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează