FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Cine i-a învinețit ochiul lui Victor Angelescu » Președintele Rapidului a apărut în public cu ochelari!

Victor Angelescu și oficialul LPF, Constantin Stătescu, observator la Rapid - Craiova. Foto: Cristi Preda (GSP.RO)
Victor Angelescu și oficialul LPF, Constantin Stătescu, observator la Rapid - Craiova. Foto: Cristi Preda (GSP.RO)

Articol de - Publicat miercuri, 27 mai 2026 13:30 / Actualizat miercuri, 27 mai 2026 13:40

Victor Angelescu (42 de ani), președintele Rapidului, dar și acționar minoritar al clubului din Giulești, a apărut la ultimul meci al sezonului, cel cu Universitatea Craiova, cu o pereche de ochelari de soare care i-au acoperit ochiul drept învinețit.

După 0-0 cu Universitatea Craiova, pe Giulești, pentru Rapid a venit oficial vacanța. Fără să îndeplinească vreun obiectiv în actualul sezon competițional, giuleștenii s-au despărțit deja de antrenorul Constantin Gâlcă și sunt în negocieri pentru numirea lui Daniel Pancu.

Rapid a terminat sezonul pe poziția a 5-a, cu 34 de puncte, la 16 puncte de prima poziție, ocupată de Universitatea Craiova, noua campioană a României.

Victor Angelescu s-a accidentat urât la tenis

Dar, pe lângă rezultatul partidei, fotoreporterul GSP.RO, Cristian Preda, l-a surprins în tribune pe Victor Angelescu, președintele Rapidului și acționar minoritar al clubului. Acesta a purtat pe toată durata confruntării o pereche de ochelari de soare, chiar dacă afară era deja întuneric.

Cine i-a învinețit ochiul lui Victor Angelescu » Președintele Rapidului a apărut în public cu ochelari!
Victor Angelescu cu ochiul drept vânăt și mascat de ochelari. Foto: Cristi Preda (GSP.RO)

Surse din club au dezvăluit pentru GSP.RO că Angelescu a suferit o accidentare la o partidă de tenis cu prietenii și că a decis să mascheze urmele accidentării.

„A fost lovit cu piciorul în ochi la o partidă de tenis cu piciorul. A băgat capul și persoana respectivă n-a fost atentă și l-a lovit în plină figură... Este destul de avariat, ochiul este complet învinețit și a preferat să mascheze urmele cu o pereche de ochelari”, au precizat oameni din interiorul clubului.

Și-a rupt mâna din cot la o „miuță” cu prietenii!

Nu e prima dată când acționarul minoritar are parte de o accidentare după o partidă de sport cu prietenii. S-a mai întâmplat și în trecut, atunci când și-a rupt mâna și-a fost nevoit să și-o pună în ghips pentru mai mult timp.

„Am fost la fotbal. Bine, mai mergeam și înainte, doar că acum s-a întâmplat să mă accidentez, am ligamentele rupte la cot, s-au deplasat puțin, dar le-au pus la loc. A fost bine, dar măcar nu trebuie să mă operez. Mă rugam să am osul rupt, să poată să mă opereze”, a fost mesajul transmis atunci de Angelescu.

Angelescu, fără salariu la Rapid

Angelescu a fost numit președintele clubului după plecarea lui Viorel Moldovan, în vara anului trecut. Acesta dezvăluia la „Prietenii lui Ovidiu” că nu primește salariu de la club și că lucrează zilnic de la birou.

„Am birou la club, dar nu scrie nimic pe ușă. Acolo au stat toți președinții. Stau destul de mult la club, între șase și opt ore zilnic. Până acum nu am luat salariu! Este o discuție, dar nu, până acum nu am fost remunerat”, spunea Angelescu pentru GSP.RO.

Întrebat de unde câștigă bani, Angelescu a răspuns evaziv: „Din business-urile mele separate”. El a mai spus că „mă împac foarte bine cu domnul Șucu”, patronul Mobexpert fiind „principalul om care ia deciziile, pentru că așa este normal”.

Citește și:
Simona Halep și omul de afaceri Dorin Mateiu, prima apariție publică împreună » Fotografiați în loja regală de la Wimbledon, lângă Prințesa Kate și Sharapova
Tenis
Simona Halep și omul de afaceri Dorin Mateiu, prima apariție publică împreună » Fotografiați în loja regală de la Wimbledon, lângă Prințesa Kate și Sharapova
Veste tragică: titularul de la Mondial a murit la 25 de ani! » Ultima imagine pe care a apucat să o posteze
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Veste tragică: titularul de la Mondial a murit la 25 de ani! » Ultima imagine pe care a apucat să o posteze
Soția lui Ișfan a reacționat, după ce Alex a semnat cu Real Oviedo + întâmpinat cu ironii de spanioli: „Paraschiv 2.0”
Superliga
Soția lui Ișfan a reacționat, după ce Alex a semnat cu Real Oviedo + întâmpinat cu ironii de spanioli: „Paraschiv 2.0”
Iubita lui Haaland a dat din casă: „E puțin jenant că vă spun” » Ce face starul norvegian în fiecare seară
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Iubita lui Haaland a dat din casă: „E puțin jenant că vă spun” » Ce face starul norvegian în fiecare seară
EXCLUSIV Ciprian Marica lansează o nouă investiție în România
Profit.ro
EXCLUSIV Ciprian Marica lansează o nouă investiție în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

David Popovici anunță un obiectiv unic pentru sportul mondial

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu


Comentarii (11)
armand
armand  •  27 Mai 2026, 20:13
Postat de armand pe 27 Mai 2026, 19:57

***

Realizez ca moderatorii au probleme majore cu modulațiile limbii române . Oare unde ați susținut bacalaureatul ?

armand
armand  •  27 Mai 2026, 19:57

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

danut.petnaise
danut.petnaise  •  27 Mai 2026, 18:52

Prodanca?!

Vezi toate comentariile (11)
Comentează