INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  TRANSFER

Discuții avansate între Inter și Liverpool pentru transferul mijlocașului din Premier League

Inter și Liverpool, întâlnire pentru transferul lui Curtis Jones / foto: Imago Images
Inter și Liverpool, întâlnire pentru transferul lui Curtis Jones / foto: Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 27 mai 2026 15:30 / Actualizat miercuri, 27 mai 2026 15:48

Directorii sportivi ai lui Inter și Liverpool, Piero Ausilio, respectiv Richard Hughes, s-au întâlnit la Monte Carlo, iar unul dintre subiectele discuției a fost un posibil transfer al mijlocașului Curtis Jones (25 de ani) la campioana Italiei.

Încă din iarnă au existat informații despre interesul „nerazzurrilor” pentru englez, însă atunci nu s-a concretizat o înțelegere între cele două cluburi, dar în ultima vreme, zvonurile privind venirea acestuia la Milano s-au intensificat.

Inter și Liverpool, întâlnire pentru transferul lui Curtis Jones

Potrivit jurnalistului italian Gianluca Di Marzio, oficialii lui Inter și Liverpool s-au întâlnit zilele trecute la Monte Carlo pentru a discuta despre posibilitatea transferului lui Curtis Jones la Milano. Despre această mutare s-a discutat și la începutul acestui an, dar nimic nu s-a concretizat.

Având în vedere că Arne Slot are toate șansele să rămână pe „Anfield”, această posibilitate a reapărut.

În acest sezon, Curtis Jones a bifat 49 de apariții pentru Liverpool în toate competițiile. Deși la bază este mijlocaș central, englezul a fost folosit deseori de Arne Slot în partea dreaptă a defensivei, din cauza problemelor de lot cu care s-a confruntat. Acesta a marcat singurul său gol al sezonului în ultima etapă din Premier League, 1-1 contra lui Brentford.

Mijlocașul englez are contract cu Liverpool până în vara lui 2027, iar cota sa de piață este de 35 de milioane de euro, potrivit transfermarkt.com. Crescut în academia lui Liverpool, Jones a debutat în Premier League sub comanda lui Jurgen Klopp în sezonul 2019-2020.

Discuții avansate între Inter și Liverpool pentru transferul mijlocașului din Premier League
Curtis Jones

Liverpool îl vrea la schimb pe Denzel Dumfries

Se pare că Liverpool ar vrea și ea un jucător de pe urma acestei afaceri. Este vorba de Denzel Dumfries, fundașul dreapta din echipa antrenată de Cristi Chivu, dar care nu ar mai face parte din planurile tehnicianului român pentru sezonul viitor.

„Cormoranii” îl urmăresc de ceva timp pe olandezul care va avea în vară o clauză de reziliere de 22 de milioane de lire sterline (25 de milioane de euro), astfel că un eventual schimb între cele două tabere este foarte posibil.

Discuții avansate între Inter și Liverpool pentru transferul mijlocașului din Premier League
Denzel Dumfries
Citește și:
Remarcatul lui Prunea în Corvinul - Dinamo: „E de mare viitor!”
Superliga
Remarcatul lui Prunea în Corvinul - Dinamo: „E de mare viitor!”
Fiorentina - Frosinone » Bîrligea a debutat în Serie A, într-un meci de coșmar pentru Drăgușin! Rezultat neverosimil
Stranieri
Fiorentina - Frosinone » Bîrligea a debutat în Serie A, într-un meci de coșmar pentru Drăgușin! Rezultat neverosimil
Cele mai ciudate stadioane din lume » Recunoști vreunul?
Campionate
Cele mai ciudate stadioane din lume » Recunoști vreunul?
Transferul lui Vladislav Blănuță a fost oficializat
Campionate
Transferul lui Vladislav Blănuță a fost oficializat
Încă o revoluție la Horse, companie cu fabrică în România: primul motor axial pe un range-extender
Profit.ro
Încă o revoluție la Horse, companie cu fabrică în România: primul motor axial pe un range-extender
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

Milioane de oameni au văzut imaginile live și nu au crezut că sunt reale » Cât de aproape au trecut două avioane de un stadion plin


Comentarii (1)
Van_Basten_88
Van_Basten_88  •  27 Mai 2026, 17:20

Mai bun e Cretu.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează