Articol de George Nistor - Publicat vineri, 29 mai 2026, 12:09 / Actualizat vineri, 29 mai 2026 12:25
Marton Eppel, atacantul celor de la Csikszereda, va continua încă un sezon în tricoul ciucanilor. Harghitenii au ajuns la un acord cu vârful maghiar în vârstă de 34 de ani pentru prelungirea cotractului scadent la 30 iunie.
Transferat cu cost zero în urmă cu un an, după ce s-a despărțit de Nyiregyhaza, din prima ligă a Ungariei, atacantul s-a integrat perfect în Superliga, iar cifrele confirmă evoluțiile foarte bune. Eppel a marcat 21 de goluri pentru roș-negrii, în stagiunea recent încheiată.
Csikszereda l-a convins pe Marton Eppel să semneze prelungirea
Imediat după ultima etapă a play-out-ului, oficialii ciucani au demarat tratativele pentru a-și asigura serviciile lui Marton Eppel și în ediția 2026-2027 a Superligii, iar atacantul și-a dat acordul la începutul acestei săptămâni.
În noul sezon, maghiarul va fi pregătit la Miercurea Ciuc de către Istvan Szabo, fostul său antrenor de la Nyiregyhaza, cu care a colaborat până să se transfere în România.
În ediția de campionat 2016-2017, atacantul cu 8 selecții la echipa națională a fost golgheterul diviziei maghiare, cu 16 reușite, performanță care l-a propulsat, mai târziu, spre o mutare la Cercle Brugge.

Produs al academiei MTK Budapesta, Eppel a mai evoluat, de-a lungul timpului, pentru NEC Nijmegen (Țările de Jos, 2011-2012), Paks (2012-2015), MTK Budapest (împrumut, 2013-2014), Dunaujvaros (2015-2016), Honved (2016-2018, 2020-2022), Kairat Almaty (Kazahstan, 2018-2020), Cercle Brugge (2020), Diosgyor (2022-2023), Warta Poznan (2023-2024) și Nyiregyhaza Spartacus (2024-2025).
150.000 de euroeste cota de piață a lui Marton Eppel, potrivit portalului de specialitate Transfermarkt.com
12goluri a marcat pentru Csikszereda în Superliga 2025-2026
Gustavo Cabral, Wilhelm Loeper, Arian Kabashi, Bloj Erwin și Mariano Bettini sunt jucătorii care își vor încheia angajamentele cu Csikszereda. În același timp, clubul poartă negocieri cu Akademia Puskas pentru prelungirea împrumuturilor lui Zoard Nagy și Szabolcs Dusinszki.
Laszlo Kleinheisler cere timp
Ciucanii încearcă să-l convingă, în aceste zile, și pe Laszlo Kleinheisler (32 de ani) să continue la club pentru încă un sezon. Mijlocașul poreclit „Scholes al Ungariei” are propuneri din a doua liga a Ungariei și nu s-a hotărât, până în acest moment, în privința viitorului său.
Din februarie și până în prezent, Kleinheisler a bifat doar 7 prezențe în Superliga, marcând o singură dată, în poarta Oțelului.
Timp de zece ani a îmbrăcat tricoul naționalei, debutând în 2015, sub comanda lui Bernd Storck, fost antrenor la Sepsi Sfântu Gheorghe. A acumulat 53 de meciuri pentru prima reprezentativă a Ungariei, inclusiv la Campionatele Europene din 2016 și 2021.
Csikszereda a programat în această vară două cantonamente, unul dintre ele urmând să se desfășoare la Dunajska Streda, oraș cu populație majoritar maghiară, în care evoluează DAC, formație susținută financiar de Guvernul Ungariei.
În Slovacia, ciucanii vor disputa partide amicale împotriva celor de la DAC Dunajska Streda, Backa Topola și Gyor. Al doilea cantonament al verii se va disputa în Austria.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.