FOTBAL  »  LIGA 2  »  UTA - “U” CLUJ 2-1

Iluminaţi

Articol de GSP - Publicat marti, 26 august 2008 00:00

Arădenii şi-au inaugurat nocturna cu o victorie în faţa clujenilor, care rămîn cu pasivul din Liga I

Cu o echipă de rezerve încropită de tehnicianul arădean, UTA nu a avut probleme cu “studenţii” din Cluj. După ce a format jucători ca Hîldan, Fl. Petre sau Mărgăritescu, Ionuţ Chirilă a demonstrat încă o dată că a moştenit spiritul de creaţie al părintelui său şi a mai inventat doi jucători. Nigerianul Ibeh a fost transformat dintr-un închizător mediocru într-un atacant de clasă, iar juniorul Toc, care a primit încredere totală, a controlat fără probleme defensiva gazdelor.

Clujenii au arătat la fel de debusolaţi precum situaţia de pe banca tehnică. Deşi puteau deschide scorul prin Robson în minutul 7, oaspeţii s-au stins şi au recepţionat din plin lovitura lui Mircea Gheorghe (10). “Centralul” Danşa nu a văzut henţul lui Cordoş din careu (13), iar, pînă la pauză, Universitatea ar fi putut egala doar la “capul” lui Soporan, respins de Huţan peste poartă (28).

Arădenii au ieşit însă montaţi de la vestiare, iar Ibeh, omul meciului, a închis partida cu un şut sec din şase metri (51). “Studenţii” au mai contat doar la impresia artistică prin golul fabulos al lui Ţene de la 40 de metri (77) , pentru că, în ultimele 13 minute, nu au avut puterea de a-şi mai crea măcar o ocazie clară de egalare.

MILAN ISTERIC!
Fundaşul “şepcilor roşii”, Milan Jovanovic, a fost protagonistul unui moment incredibil. După o decizie ciudată a arbitrului Danşa, muntenegreanul şi-a rupt tricoul de nervi. “Centralul” l-a scos din teren pentru a-şi schimba tricoul, dar Jovanovici l-a aruncat şi s-a aşezat pe banca de rezerve, refuzînd să mai intre pe gazon! Antrenorul Marius Popescu a trimis magazionerul la vestiare pentru a găsi un tricou de rezervă, dar, după un minut, s-a răzgîndit şi l-a trimis în teren pe Borza. “În viaţa mea, n-am văzut aşa ceva. Am cei şapte ani de acasă, nu vreau să zic mai multe”, a spus Popescu la final.

Citește și:
Laila, iubita-fotomodel a lui Sinner, la momentul mărturisirilor: „Complimentul favorit? Când cineva îmi spune asta”
Stiri extrasport
Laila, iubita-fotomodel a lui Sinner, la momentul mărturisirilor: „Complimentul favorit? Când cineva îmi spune asta”
Becali l-a auzit pe colegul de platou al lui Baciu și a sunat să-l corecteze: „De ce faci fake news?!”
Superliga

Arsenal nu mai poate câștiga titlul în Premier League la golaveraj
Campionate
Arsenal nu mai poate câștiga titlul în Premier League la golaveraj
Lotul Braziliei pentru Cupa Mondială » Ancelotti a luat hotărârea în cazul lui Neymar
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Lotul Braziliei pentru Cupa Mondială » Ancelotti a luat hotărârea în cazul lui Neymar
Schimbare importantă pregătită în facturile de telefonie din România
Profit.ro
Schimbare importantă pregătită în facturile de telefonie din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră

Comentarii (6)
 •  26 August 2008, 10:40

:)) pe langa ruperea tricoului a mai fost un moment tare sortul lui IBEH la MARINCAu

 •  26 August 2008, 09:48

kolosvari vasutas ieste cel mai bun echip, batem iar la el pe tot lumea si chistigam campionat Romaniai, dache nu macar campion judet Hajdu-Bihar Megyiei. Hajra KVSC, mult bun la el estem!

 •  26 August 2008, 09:26

bine ca este cfr-ul pe primul loc - campioana blaturilor; se vede acum la jocul pe care il face

Vezi toate comentariile (6)
Comentează
Close