FOTBAL  »  Superliga  »  COMPONENȚĂ

OFICIAL Știm cele 16 echipe care vor evolua în Superliga 2026-2027!

Dinamo - FCSB // FOTO: GSP.ro
Dinamo - FCSB // FOTO: GSP.ro

Articol de - Publicat luni, 01 iunie 2026 22:28 / Actualizat luni, 01 iunie 2026 22:32

FC Voluntari - Hermannstadt, returul barajului de menținere/promovare în Superliga, a pus punct sezonului 2025-2026. Ilfovenii s-au impus, scor 3-0, și au revenit în primul eșalon (5-3 la general). După acest meci, cunoaștem cele 16 formații care vor evolua în sezonul 2026-2027 de Liga 1.

Celor 13 formații care și-au asigurat deja prezența în următoarea ediție a Superligii, fie din play-off, fie din play-out, li se adaugă cele trei echipe promovate din Liga 2: Corvinul Hunedoara, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe și FC Voluntari.

Cele 16 echipe care vor evolua în următorul sezon de Superliga

  • Universitatea Craiova

  • Universitatea Cluj

  • CFR Cluj

  • Dinamo București

  • Rapid București

  • FC Argeș

  • UTA Arad

  • FCSB

  • Oțelul Galați

  • FC Botoșani

  • Csikszereda Miercurea Ciuc

  • Petrolul Ploiești

  • Farul Constanța

  • FC Voluntari

  • Corvinul Hunedoara

  • Sepsi Sfântu Gheorghe

Formațiile care au evoluat în play-off-ul Superligii, ediția 2025-2026: Universitatea Craiova, campioana României, va reprezenta țara noastră în preliminariile Ligii Campionilor.

Universitatea Cluj va juca în preliminariile Europa League după ce a terminat pe locul 2, întrucât oltenii au câștigat și Cupa, în timp ce CFR Cluj și FCSB merg în preliminariile Conference League. Dinamo, Rapid și FC Argeș au terminat pe locurile 4, 5 și 6.

  • FCSB (locul 8 din play-out) va evolua în cupele europene deoarece a câștigat barajul de Conference League împotriva lui Dinamo (locul 4 din play-off), scor 2-1.

Formațiile care și-au asigurat salvarea directă din play-out: UTA Arad, FCSB, Oțelul Galați, FC Botoșani, Csikszereda și Petrolul.

Farul Constanța s-a salvat după barajul cu Chindia Târgoviște, la loviturile de departajare, în timp ce Hermannstadt a retrogradat după ce l-a pierdut pe cel cu Voluntari, 3-2 în tur, respectiv 0-3 la retur.

Unirea Slobozia și Metaloglobus au terminat pe ultimele două locuri și au retrogradat în Liga 2.

Corvinul Hunedoara a terminat pe primul loc în B și revine după 34 de ani pe prima scenă a fotbalului românesc, în timp ce Sepsi Sfântu Gheorghe a terminat pe 2 și s-a întors după un sezon.

Echipa sezonului în Superliga, anunțată de LPF: Edvinas Gertmonas (Universitatea Cluj) - Carlos Mora (Universitatea Craiova), Kennedy Boateng (Dinamo), Oleksandr Romanchuk (Universitatea Craiova), Raul Opruț (DInamo) - Issouf Macalou (Universitatea Cluj), Anzor Mekvabishvili (Universitatea Craiova), Cătălin Cîrjan (Dinamo), Meriton Korenica (CFR Cluj) - Assad Al-Hamlawi (Universitatea Craiova), Jovo Lukic (Universitatea Cluj)

Antrenorul sezonului: Filipe Coelho (Universitatea Craiova)

În urma hotărârii Comitetului de Urgență al FRF din 8 mai 2026, la solicitarea LPF, a fost modificată data de începere a sezonului 2026/2027 al Superligii, în weekend-ul 18-19 iulie 2026, în loc de 11-12 iulie 2026 cum fusese inițial stabilit.

De asemenea, data de desfășurare a Supercupei României va fi 11 iulie 2026, în loc de 4 iulie 2026 cum fusese inițial stabilit

- FRF

Pauza de iarnă se va produce după meciurile din etapa 20, programată în 19-20 decembrie 2026. Apoi, Superliga se va relua în 16-17 ianuarie 2027.

Play-off-ul și play-out-ul vor începe în 20-21 martie 2027. Etapa 10 din play-off se va juca în 29-30 mai 2027.

Citește și:
Povestea emoționantă a lui Florin Pîrvu: a promovat la fix doi ani după ce a trecut printr-o dramă » „Îi mulțumesc soției mele, care de sus mă susține și mă veghează” + Încă poartă verigheta!
Superliga
Povestea emoționantă a lui Florin Pîrvu: a promovat la fix doi ani după ce a trecut printr-o dramă » „Îi mulțumesc soției mele, care de sus mă susține și mă veghează” + Încă poartă verigheta!
Juan Bauza a revenit în România!
Superliga
Juan Bauza a revenit în România!
Ghinion! România și-a aflat adversara din sferturile Campionatului European de minifotbal
Nationala
Ghinion! România și-a aflat adversara din sferturile Campionatului European de minifotbal
La ce oră se joacă Mirra Andreeva - Sorana Cîrstea, în sferturile de finală de la Roland Garros
Tenis
La ce oră se joacă Mirra Andreeva - Sorana Cîrstea, în sferturile de finală de la Roland Garros
FOTO Noile tarife de referință RCA. Cât ar plăti acum șoferii în funcție de vârstă și mașină
Profit.ro
FOTO Noile tarife de referință RCA. Cât ar plăti acum șoferii în funcție de vârstă și mașină
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Uitați-vă la Sorana cum arată!” » Am mers să vorbim cu antrenorul care a lucrat cu 3 mari campioni ai tenisului românesc: „Aici ar putea fi un secret al ei”

Hagi nu se lasă » Doi jucători care au refuzat naționala, pe lista „Regelui” pentru următoarele acțiuni


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează