SPORTURI  »  BASCHET  »  LNBM

live U-BT Cluj-Napoca – CSM Oradea, finală cu trofeul pe masă » Startul reprizei secunde: gazdele „sparg gheața” din afara semicercului

U-BT Cluj-Napoca - CSM Oradea, finala LNBM/Foto: David Istrate (GSP.ro) +10   FOTO
U-BT Cluj-Napoca - CSM Oradea, finala LNBM/Foto: David Istrate (GSP.ro)

Articol de - Publicat miercuri, 03 iunie 2026, 18:50 / Actualizat miercuri, 03 iunie 2026 20:04

U-BT Cluj-Napoca și CSM CSU Oradea se întâlnesc miercuri, 3 iunie, în BTarena, în meciul 4 al finalei Ligii Naționale de Baschet Masculin. Trupa gazdă are nevoie de o victorie pentru a-și asigura cel de-al 6-lea titlu național. Meciul a început la ora 19:01 și poate fi urmărit liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe Digi Sport 2, Prima Sport 2 și FRB TV.

Pentru a 5-a oară în ultimii 6 ani, U-BT Cluj-Napoca și CSM Oradea s-au întâlnit în finala Ligii Naționale de Baschet Masculin. Bihorenii au deschis scorul și au condus cu 1-0, dar clujenii au câștigat următoarele două meciuri și sunt la un pas de al 6-lea titlu la rând.

Live. U-BT Cluj-Napoca – CSM CSU Oradea, meciul 4 al finalei LNBM: 38-40

Min. 21. 36-36. Patrick Richard „sparge gheața” la prima acțiune ofensivă a penultimului act și marchează primul coș de 3 al lui U-BT.
Startul sfertului 3.

Finalul sfertului 2. 33-36. Prima repriza se încheie cu 4 puncte consecutive pentru U-BT, care intră la vestiare cu un deficit de 3 puncte.
Min. 19. 29-36. O nouă întrerupere a jocului, după un parțial de 5-0 al lui CSM Oradea. Bogdan Nicolescu a înscris o „triplă imposibilă” și apoi Emmanuel Nzekwesi a marcat pe contraatac.
Min. 18. 29-31. După un time-out cerut de Silvășan, e rândul lui Cristian Achim să solicite un timp de odihnă. U-BT s-a apropiat la două puncte, grație unui dunk al lui Ceaser.
Min. 17. 27-31. Slam-dunk izbutit de Molinar pe contraatac și fanii gazdelor se descătușează.
Min. 14. 21-29. Indicațiile tehnicianului vâlcean dau roade, iar roș-albaștrii se distanțează din nou. Moment complicat pentru alb-negri. Cu toate acestea, Mihai Silvășan nu solicită timp de odihnă.
Min. 12. 19-21. Început mai bun de secvență pentru U-BT, care se apropie la două puncte, prin două coșuri marcate de Trey Woodbury și Iverson Molinar. Time-out cerut de Cristian Achim.
Startul sfertului 2.

Finalul primului sfert. 15-20. CSM Oradea a dominat actul inaugural, fiind dornică să șteagă impresia arătată în meciul 3.
Min. 8. 9-14. După un coș al lui Kris Richard, oaspeții se distanțează la o diferență de 5 puncte. Micuța galerie bihoreană încearcă să îi țină piept publicului clujean.
Min. 6. 7-9. Meci cu puține puncte până acum. Daron Russell, unul din liderii lui U-BT din meciul 3, nu găsește drumul spre coș deocamdată.
Min. 4. 4-7. Run de 7-2 pentru CSM Oradea, care se distanțează la 3 puncte, după o pătrundere a lui Jaizec Lottie.
Min. 2. 2-0. Primul coș al partidei a fost înscris de Nighael Ceaser, printr-un slam-dunk.
Start de meci în BTarena.

U-BT Cluj-Napoca – CSM Oradea, finală cu trofeul pe masă » Startul reprizei secunde: gazdele „sparg gheața” din afara semicercului
Imnul Universității, cântat în BTarena înainte de meciul 4 al finalei LNBM/Foto: David Istrate (GSP.ro)

UPDATE ora 18:00 » Trofeul de campioană națională e în BTarena

Federația Română de Baschet a pregătit cele două trofee destinate campioanei și vicecampioanei LNBM, cât și medaliile. Acestea au fost poziționate în spatele mesei oficiale și sunt admirate de puținii spectatori care au ajuns la sală cu o oră înainte de meci.

U-BT Cluj-Napoca – CSM Oradea, finală cu trofeul pe masă/Foto: David Istrate (GSP.ro)
U-BT Cluj-Napoca – CSM Oradea, finală cu trofeul pe masă/Foto: David Istrate (GSP.ro)
U-BT Cluj-Napoca – CSM Oradea, finală cu trofeul pe masă/Foto: David Istrate (GSP.ro)
U-BT Cluj-Napoca – CSM Oradea, finală cu trofeul pe masă/Foto: David Istrate (GSP.ro)
U-BT Cluj-Napoca – CSM Oradea, finală cu trofeul pe masă/Foto: David Istrate (GSP.ro)
+5 FOTO

Partidele de la Oradea au fost extrem de echilibrate: gazdele au câștigat primul meci la 3 puncte (87-84), în timp ce oaspeții și-i l-au adjudecat pe al doilea la 5 puncte (88-83). În schimb, primul duel de la Cluj a fost foarte dezechilibrat, fiind dominat total de U-BT.

Elevii lui Mihai Silvășan au început în forță și au condus cu 8-1. Oaspeții au revenit și s-au apropiat la un punct, dar alb-negrii au continuat să joace într-un ritm rapid și la o intensitate superioară adversarilor.

Daron Russell, Mitch Creek și Trey Woodbury au fost principalele arme ale gazdelor, care s-au impus cu 103-78 și au dus scorul la general la 2-1. Așadar, confruntarea din această seară, care va începe la ora 19:00, poate să închidă seria și să îi asigure lui U-BT un nou titlu național.

În schimb, dacă CSM Oradea va produce surpriza în BTarena, atunci seria se va întoarce la Oradea, acolo unde duminică, 7 iunie, se va desfășura meciul decisiv al finalei.

BTarena este sold-out pentru meciul 4

La fel ca în meciul 3 și ca în primele două partide de la Oradea, organizatorii au anunțat că sala va fi sold-out, așa că sunt așteptați în jur de 10.000 de spectatori în Sala Polivalentă.

Având în vedere ziua desfășurării meciului și scorul general al seriei, orădenii nu vor mai veni într-un număr atât de mare precum au făcut-o luni, 1 iunie, când au umplut două sectoare din inelul superior al BTarena.

După meciul 3, Mihai Silvășan, antrenorul lui U-BT, a transmis un avertisment, declarând că seria nu e gata și că elevii lui trebuie să rămână cu picioarele pe pământ. De partea cealaltă, Cristian Achim, tehnicianul orădenilor, a declarat că își păstrează speranța în șansele echipei sale, recunoscând însă că se pot schimba puține lucruri din punct de vedere tactic.

În februarie, longevivul antrenor al lui CSM Oradea a anunțat că, la finalul acestui sezon, va părăsi banca tehnică a echipei. Prin urmare, există posibilitatea ca acest meci să fie ultimul din cariera de antrenor a lui Achim, care va ocupa o funcție în structura de conducere a clubului bihorean.

Citește și:
Gata, Adrian Rus a semnat! A venit anunțul oficial al clubului
Superliga
Gata, Adrian Rus a semnat! A venit anunțul oficial al clubului
A așteptat să plece de la Farul și l-a făcut praf pe Stoican: „N-am reușit să batem pe nimeni cu el aici”
Superliga
A așteptat să plece de la Farul și l-a făcut praf pe Stoican: „N-am reușit să batem pe nimeni cu el aici”
Fiica marelui Roy Keane s-a căsătorit cu fotbalistul lansat de rivală
Stiri extrasport
Fiica marelui Roy Keane s-a căsătorit cu fotbalistul lansat de rivală
Dan Nistor a ales dintre Dinamo, Craiova și U Cluj: „Până la moarte! N-am cum să uit niciodată”
Superliga
Dan Nistor a ales dintre Dinamo, Craiova și U Cluj: „Până la moarte! N-am cum să uit niciodată”
Lovitură pentru Dacia în România. Ce se întâmplă cu Logan
Profit.ro
Lovitură pentru Dacia în România. Ce se întâmplă cu Logan
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

UEFA ne-a închis stadionul, iar Gică Hagi a aflat abia acum! Meciul fără spectatori pe care urmează să-l joace România

„Vreau să mă retrag din tenis acum!” » Conferința de presă șocantă a Arynei Sabalenka: „Am dat-o în bară!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează