SPORTURI  »  ALTELE  »  CANOTAJ

VIDEO Canotorii lotului național s-au întors cu medalii la Snagov » Reunirea perechii Simona Radiș-Ancuța Bodnar: „Au demonstrat cât sunt de valoroase”

Ancuța Bodnar și Simona Radiș cu medalia de aur de la Cupa Mondială Sevilla 2026 Foto: FR Canotaj
Ancuța Bodnar și Simona Radiș cu medalia de aur de la Cupa Mondială Sevilla 2026 Foto: FR Canotaj

Articol de - Publicat vineri, 05 iunie 2026 21:11 / Actualizat vineri, 05 iunie 2026 21:12

Sportivii din lotul național de canotaj au reintrat în programul de antrenamente, după ce au venit cu patru medalii de la etapa de Cupă Mondială de la Sevilla. Simona Radiș și Ancuța Bodnar au refăcut barca multilaureată, pecetluind întoarcerea cu încă un aur.

Canotorii români au evoluat la finalul lunii mai în primul lor concurs oficial al anului, în prima etapă de Cupă Mondială, cea de la Sevilla. S-au întors de acolo cu distincții, una de aur, una de argint și două de bronz, ocupând locul 5 în clasamentul pe medalii.

Perechea de aur Ancuța Bodnar-Simona Radiș s-a reunit și a revenit în proba lor dintotdeauna, cea de dublu vâsle. A fost un succes, cele două multiple campioane olimpice, mondiale și europene impunându-se în finala disputată pe baza La Cartuja în fața bărcilor din Țările de Jos și Irlanda.

La dublu rame masculin, Ștefan Berariu și Florin Lehaci au cucerit medalia de argint în urma Noii Zeelande, dar cu avans față de locul 3 ocupat de Lituania. Distincțiile de bronz au revenit bărcii feminine de 4 vâsle și celei masculine de 8 plus 1 rame. Alte bărci tricolore au fost în finale.

Revenirea în aceeași barcă pentru Radiș și Bodnar i se pare un lucru foarte bun președintei FR Canotaj, Elisabeta Lipă.

„Mă bucur foarte mult pentru Ancuța și pentru Simona că sunt din nou în această formulă, deși oricând ne putem aștepta că nu mai vor în formula asta și vor fi în alta”, a spus cvintupla campioană olimpică în cadrul evenimentului de la Snagov în care s-a anunțat un nou parteneriat al FR Canotaj, cu Super Foundation.

Important e că la ora actuală sunt din nou împreună, au demonstrat că sunt, dacă mai era cazul să demonstreze, foarte valoroase pentru că nu este ușor să treci din rame în vâsle, să te acomodezi, să chiar dacă tu îți cunoști coechipierul, barca nu te cunoaște. Cert este că au potențial, cert este că e foarte mult de lucru și ce este cel mai îmbucurător este că oricând, la orice oră ele sunt acolo sus”, a completat ea.

Lipă a accentuat că fetele au fost totuși împreună, au rămas colege de cameră și au fost la antrenamente una alături de alta pentru că ambele au dublat anul trecut.

„Ele și-au dorit având în vedere că Magda avut o problemă medicală, și a trebuit să facă o intervenție chiurgicală, n-a mai putut să revină în efort fiindcă a avut interdicție de la medic și atunci au zis: «Hai să revenim!»”, a dezvăluit președinta.

„Primul concurs s-a încheiat și din fericire s-a încheiat cu bine. A fost o competiție pe care am așteptat-o toți cu interes și cu nerăbdare, în mod special sportivii, pentru că voiau să se măsoare cu adversarii lor”, a declarat și antrenorul coordonator Dorin Alupei.

Am văzut multe schimbări pe plan internațional, și noi a făcut ceva schimbări. Una peste alta, competiția a fost una una de succes. Am văzut unde putem să îmbunătățim și cu siguranță că în perspectiva participării la Europene și Mondiale o să facem unele modificări și în planul de pregătire, dar poate și în formulele de echipaje”, a adăugat el.

Canotorii lotului național s-au întors cu medalii la Snagov » Reunirea perechii Simona Radiș-Ancuța Bodnar: „Au demonstrat cât sunt de valoroase”
Dorin Alupei, antrenorul coordonator al lotului național de canotaj Foto: FR Canotaj

Apoi a comentat reunirea Simonei și Ancuței, spunând că a fost inițiativa lor, pe care corpul tehnic a susținut-o. „Asta le-a dat un imbold, un boost de energie și de încredere pentru următoarele competiții”. Alupei crede că pauza luată anul trecut, când au evoluat în bărci diferite, a fost binevenită. „Acum au revenit cu încredere în proba lor”, a subliniat el.

Lotul actual conține atât sportivi experimentați, cât și tineri cooptați recent, provenind de la tineret. „De cele mai multe ori funcționează mixul pentru că e vorba de tinerețe și entuziasm și cu cei cu experiență. Dacă știm să le să le punem cap la cap poate să iasă chiar o chestie foarte bună”, a precizat el.

Până la Campionatele Europene de la Varese, concursul de la Sevilla va rămâne singurul pentru lotul României, care nu va participa la celelalte etape de Cupă Mondială, Plovdiv și Lucerna. „Din păcate, nu mai mergem, că putem să ne dăm planul peste cap”, a explicat Dorin Alupei.

El a asigurat și că sportivii care au avut probleme medicale, Magdalena Rusu – o intervenție la nas, Marian Enache – la bilă, și-au reluat de puțin timp antrenamentele pentru a se integra cât mai repede în programul comun.

Citește și:
Acord! Sunt gata să-l prezinte oficial pe Kopic » Creștere salarială uriașă
Superliga
Acord! Sunt gata să-l prezinte oficial pe Kopic » Creștere salarială uriașă
Pleacă să se căsătorească a doua zi după România - Țara Galilor. „Îl bag doar o repriză”
Nationala
Pleacă să se căsătorească a doua zi după România - Țara Galilor. „Îl bag doar o repriză”
Transfer ratat de FCSB! „Pretenții prea mari”
Superliga
Transfer ratat de FCSB! „Pretenții prea mari”
Cornel Dinu a rostit un singur nume pentru Dinamo: „Un antrenor care cunoaște trăirile din vestiar și de pe bancă”
Superliga
Cornel Dinu a rostit un singur nume pentru Dinamo: „Un antrenor care cunoaște trăirile din vestiar și de pe bancă”
FOTO „Cel mai rapid și puternic vehicul de serie din istoria noastră”. Audi prezintă noul supercar Nuvolari, cu peste 1000 CP
Profit.ro
FOTO „Cel mai rapid și puternic vehicul de serie din istoria noastră”. Audi prezintă noul supercar Nuvolari, cu peste 1000 CP
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cum arată tricourile celor 48 de participante la CM » Ce producător de echipament e liderul de la Mondial

Zeljko Kopic la bilanț: plusuri și minusuri după doi ani și jumătate pe banca lui Dinamo: ce a schimbat, unde a eșuat, examenele picate și moștenirea pe care o lasă


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează