Articol de Maria Olteanu - Publicat sambata, 06 iunie 2026, 08:23 / Actualizat sambata, 06 iunie 2026 09:26
În doar 24 de ore, după ce a oferit un amplu interviu cotidianului La Gazzetta dello Sport, antrenorul campion al celor de la Inter, Cristi Chivu, a vorbit și cu publicația Corriere della Sera, unde a abordat mai multe subiecte. Și-a deschis sufletul și a rememorat momente din copilărie, de la regimul Ceaușescu la familie. „Aș face orice pentru jucătorii mei”, spune tehnicianul care recunoaște că și-a învățat jucătorii ce înseamnă iubirea unui tată.
Cristi Chivu a scris istorie la Inter în ultimul sezon, reușind să câștige campionatul în Serie A și Cupa Italiei. Este adorat de italieni, care și-au pus toate speranțele în el, dar nu uită nici de unde a plecat. Amintirile legate de România sunt corelate, involuntar, cu începuturi dificile, marcate de perioadele în care țara noastră nu știa ce înseamnă libertatea.
Iată mai jos cele mai importante idei extrase dintr-un interviu amplu cu emoție și suflet, oferit celor de la Corriere della Sera, în care Chivu a vorbit despre drama adolescenței, când și-a pierdut tatăl la început de carieră, dar și despre cum i-a cumpărat o casă mamei lui în momentul în care a ajuns să câștige din fotbal.
Cristi Chivu: „Prima minge cu care m-am jucat a fost o minge de tenis”
- Ne puteți povesti cum erați în copilărie și cum s-a născut dragostea dumneavoastră pentru fotbal?
- Am fost un copil fericit. Aveam puține lucruri, cele permise de regimul comunist din România. Dar am crescut cu educația primită de la părinții mei, bucurându-mă de copilărie, cu dorința de a nu pierde acea fericire. Aveam puțin, dar ne bucuram de tot. Eram pasionat de fotbal, pentru că tatăl meu fusese jucător. La acea vreme, antrena o echipă de amatori. Când eram mic, eram fericit și nerăbdător să descopăr ce avea să-mi ofere lumea.
- Vă amintiți prima minge cu care ați jucat?
- Era o minge de tenis cu care mă jucam în casă. Studiam traiectoriile, mecanismele de dribling și de șut. Îmi amintesc acea minge de tenis zburând pe toți pereții camerei. O loveam cu capul sau din voleu și ajungea în ușa camerei, care pentru mine devenea poartă.
- Tatăl dumneavoastră a murit chiar la începutul carierei dumneavoastră.
- Aveam șaisprezece ani și jumătate. Voiam să-i demonstrez ceea ce el a gândit mereu despre mine, dar pe care eu l-am aflat abia mai târziu de la mama: că pot crește responsabil și îmi pot croi un drum prin forțe proprii. Acesta a fost singurul obiectiv al vieții mele: să-i arăt că pot face lucruri frumoase și corecte, ca un tânăr matur. Din păcate, nu a apucat să mă vadă crescând. În ziua în care a murit, eram în cantonament, dar am reușit să-mi iau rămas bun de la el. A doua zi, așa cum și-ar fi dorit el, eram pe teren pentru un meci.
Ultima discuție pe care Cristi Chivu a avut-o cu tatăl lui: „Acel angajament mă ține mereu cu picioarele pe pământ”
- Vă amintiți ultimă discuție?
- I-am spus să nu-și facă griji, pentru că voi deveni foarte responsabil și voi avea grijă de toată familia. Am crescut brusc, iar acea promisiune am avut-o mereu în fața ochilor. Acel angajament mă ține mereu cu picioarele pe pământ, atât în momentele bune, cât și în cele mai grele.
- Vă amintiți căderea lui Ceaușescu? Aveați nouă ani.
- Era în zilele de Crăciun. Tatăl meu era subinginer la o fabrică de armament. Fabrica fusese închisă și toți angajații primiseră ordin să păzească locuri strategice. Într-o seară, tata a venit acasă și ne-a spus că trebuie să meargă de gardă, recomandându-ne să nu ieșim din casă, pentru că la Timișoara începuseră să tragă în manifestanți. Am trăit acea noapte cu mare anxietate, se auzeau împușcături chiar și de acasă. Am o amintire precisă, întipărită în minte: tatăl meu plecând de acasă seara, proaspăt bărbierit, și întorcându-se a doua zi dimineață cu barbă.
- Chiar dacă erați copil, vă amintiți momentul în care Ceaușescu, de la balconul unde ținea un discurs, a auzit pentru prima dată vocile protestatarilor?
- Da, eram cu toții nerăbdători să înțelegem ce se întâmplă. Jurnalul de știri al regimului minimaliza evenimentele, dar noi ascultam Radio Europa Liberă și înțelegeam că regimul se clatină. Credeam că va reuși să scape. Dar apoi l-au prins, i-au făcut un proces rapid și istoria țării mele s-a schimbat.
Libertatea pentru copilul Cristi Chivu: „O felie de șuncă, un cub de ciocolată. Vă vine să credeți că am mâncat prima banană la opt ani?!”
- Ce însemna pentru un copil român cuvântul „libertate”?
- Vreți să vă spun adevărul? Posibilitatea de a avea lucruri. De a trăi normal, de a mânca normal. Atunci aveam dreptul la doar doi litri de lapte, câteva ouă, puțin ulei și pâine doar sâmbăta. Libertatea însemna o felie de șuncă, un cub de ciocolată. Vă vine să credeți că am mâncat prima mea banană la opt ani?!
- Când ați decis că veți deveni fotbalist?
- La nouă ani. Eram încă sub regim și, chiar în acel decembrie, frecventam o școală de fotbal. Visul meu era să pot avea un salariu pe care să-l aduc acasă. Așa cum făceau părinții mei, care la sfârșitul lunii numărau economiile și le ascundeau. Voiam să fac la fel ca tatăl meu.
- Când ați devenit bogat, ce i-ați dăruit mamei dumneavoastră?
- O casă. I-am făcut multe cadouri mamei, dar nu sunt suficiente pentru a compensa eforturile pe care le-a făcut, rămasă singură, pentru a ne crește pe mine și pe sora mea. M-a răsplătit mândria ei pentru cariera mea, pentru faptul că am învățat și mi-am ținut promisiunea făcută tatălui meu.
- Cine a fost sărac are mai multă „foame” de succes decât cel care a crescut pe terenurile cu iarbă ale școlilor de fotbal și cu dușuri calde?
- Astăzi, în Europa, este greu să mai găsești situații ca cele din trecut. În Africa se simte această dorință de ascensiune socială. Foamea oferă un impuls important: dorința de a ieși din situații dificile, de a te afirma, de a răsplăti toate sacrificiile pe care familia ta le-a făcut pentru tine... Sunt lucruri care îți transmit ceva în plus față de cineva care ar putea părea mai superficial, care nu a cunoscut greutățile vieții.
- Seamănă meseria de tată cu cea de antrenor?
- Eu știu că adesea am de-a face cu adulți care uneori pot părea copii. Stima lor este importantă, dar nu este iubirea pe care o simți față de un tată. Pentru că jucătorii sunt conștienți că mâine pot pleca și își pot găsi un alt «tată». Copiii sunt copii pentru toată viața. Eu le transmit jucătorilor mei că aș face orice pentru ei. Că dacă au nevoie de mine, sunt acolo. Le sunt alături. Nu sunt genul de antrenor convins că proximitatea diminuează autoritatea. Autoritatea nu provine dintr-un rol, ci dintr-un mod de a fi.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
