Articol de Daniel Scorpie - Publicat luni, 08 iunie 2026, 11:51 / Actualizat luni, 08 iunie 2026 11:54
Drama lui Christian Eriksen a făcut din nou înconjurul lumii fotbalului, care s-a rugat pentru ca mijlocașul danez să-și revină. Fanii au postat foarte multe mesaje pe pagina de Instagram a internaționalului, care s-a părbușit pe teren în amicalul de duminică seară cu Danemarca, la Odense.
Conturile de pe rețelele de socializare ale lui Eriksen au fost inundate de mesajele de susținere din partea fanilor din toată lumea.
Fanii i-au trimis mesaje: „Nu meriți asta! Sper că ești bine”
„Dumnezeu să fie cu tine”, i-a transmis un fan. „Însănătoșește-te curând! Dar cred că este de ajuns deocamdată, frate!”, a postat un al doilea.
„Nu meriți asta. Sper că ești bine”, scrie și un al treilea suporter îngrijorat de situația mijlocașului danez, în ton cu multe altele în aceeași formulă.
Urările de bine vin de la fani din multe țări, inclusiv Italia, Ucraina, Germania și Azerbaidjan, care nu au uitat ce s-a întâmplat în urmă cu cinci ani cu Christian Eriksen la EURO, unde mijlocașul danez de 34 de ani s-a păbușit prima oară pe gazon după un stop cardiac, în timpul partidei din grupă cu Finlanda de pe „Parken”.

Morten Boesen, doctorul naționalei Danemarcei, se așteaptă ca Christian Eriksen să părăsească spitalul în orele următoare. Mijlocașul în vârstă de 34 de ani, care a fost salvat duminică în timpul meciului amical cu Ucraina datorită defibrilatorului implantat, se simte bine și se va putea întoarce acasă.
Morten Boesen: „Christian este cu familia sa și se simte bine. Se așteaptă să fie externat și meargă în curând acasă”
Christian Eriksen s-a prăbușit în a doua repriză a meciului amical de la Odense, Danemarca - Ucraina, la scorul de 2-1, și a rămas inconștient pe gazon, provocând panică și spaimă în tribune, în rândul colegilor și al adversarilor. Din fericire, și-a revenit și a reușit să părăsească singur terenul.
El primise îngrijiri imediat, dar a mers pe propriile picioare până la ambulanța care intrase în stadion. Mijlocașul a fost transportat aseară la Spitalul Universitar din oraș, unde a efectuat examene medicale cardiologice. Federația Daneză de Fotbal (DBU) a făcut o actualizare a situației sale medicale în această dimineață.
„Am vorbit cu Christian și se simte bine. Este alături de familia sa și într-o dispoziție bună. Se așteaptă ca el să fie externat în curând și să poată merge acasă.

Avem grijă de toți jucătorii și suntem permaent în contact cu ei”, a spus Morten Boesen, conform unui comunicat de presă și postărilor DBU de pe platformele sociale.
Lui Eriksen i s-a implantat un defibrilator, care-i reglează ritmul cardiac și administrează automat șocuri electrice
Mai mulți dintre jucători au fost foarte afectați de accident și, prin urmare, meciul a fost abandonat după ce UEFA a fost informată și și-a dat acceptul.
Christian Eriksen s-a prăbușit pe gazon și în 2021 în timpul unui meci de la EURO împotriva Finlandei, desfășurat pe Parken Stadion.
Ca urmare a episodului grav, i s-a implantat un dispozitiv ICD (defibrilator), ce monitorizează ritmul cardiac și administrează automat șocuri electrice pentru a opri problemele cardiace ce îi pot pune viața în pericol.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!