SPORTURI  »  BASCHET  »  NBA

Spectacol în finala NBA! San Antonio Spurs, victorie în celebra Madison Square Garden + Donald Trump a fost huiduit

New York Knicks - San Antonio Spurs, meciul 3 al finalei NBA/Foto: Imago Images
New York Knicks - San Antonio Spurs, meciul 3 al finalei NBA/Foto: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 09 iunie 2026 09:32 / Actualizat marti, 09 iunie 2026 09:36

San Antonio Spurs a câștigat meciul 3 al finalei NBA chiar pe terenul lui New York Knicks, scor 115-111, și încă supraviețuiește în această serie. A fost un eveniment uriaș în Madison Square Garden, în tribune aflându-se și Donald Trump (79 de ani), președintele Statelor Unite ale Americii, care a fost huiduit.

După 27 de ani, New York Knicks a ajuns din nou în finala NBA, acolo unde se duelează cu o echipă a San Antonio Spurs, ce are potențialul de a domina liga nord-americană de baschet în următorii 10 ani.

Cu toate acestea, elevii lui Mike Brown au început foarte bine seria și au câștigat primele două meciuri, chiar în Texas. Așadar, jucătorii lui Knicks s-au întors în New York cu un avantaj de 2-0 și cu șansa de a câștiga finala pe propriul teren.

Donald Trump, huiduit în Madison Square Garden, la meciul 3 al finalei NBA

Interesul pentru partidele din Madison Square Garden a fost uriaș, iar prețurile biletelor au urcat extrem de tare. De asemenea, președintele Donald Trump și-a anunțat prezența la meciul 3, alarmând autoritățile care au făcut niște eforturi semnificative pentru a asigura protecția acestuia.

Fanii gazdelor nu au fost impresionați de relația lui Trump cu orașul New York și încă din primul moment în care a fost arătat pe giganticul cub video din tavanul arenei, președintele Statelor Unite a fost huiduit.

El a rămas în „Mecca” a baschetului până în sfertul 4, când mai erau aproximativ 7 minute de joc, după care a părăsit arena. În unele momente, Trump a fost atent la ce se întâmpla pe teren, discutând cu Adam Silver, comisarul NBA, dar au existat și alte perioade, surprinse de imagini, în care președintele american părea că a adormit.

San Antonio Spurs, victorie la 4 puncte, după o prestație excelentă a lui Victor Wembanyama

Confruntarea de pe parchetul MSG nu a oferit motive de somn, fiind extrem de intensă. Aflați într-o situație complicată, oaspeții au atacat primii, au încercat să dicteze ritmul încă din primul sfert și au reușit acest lucru.

Gazdele nu au găsit soluții bune la ofensiva adversă și au fost nevoite să faulteze foarte mult, trimițându-i pe texani la linia de libere. Situația s-a mai echilibrat în a doua repriză, dar San Antonio Spurs a rezistat până la final și s-a impus cu 115-111. Astfel, scorul general al finalei NBA a devenit 2-1 pentru New York Knicks.

Liderii învingătoarei au fost Victor Wembanyama (32 de puncte, 8 recuperări, 6 pase decisive) și Stephon Castle (23 de puncte, 5 recuperări, 5 pase decisive).

De partea cealaltă, s-au remarcat Jalen Brunson (32 de puncte, 5 recuperări, 5 pase decisive) și OG Anunoby (28 de puncte, 5 recuperări).

Meciul 4 al finalei NBA va avea loc miercuri noaptea, la 03:30, tot în New York. Indiferent de ce se va întâmpla în acea partidă, seria se va întoarce pe terenul lui San Antonio Spurs, pentru meciul 5, programat sâmbătă noaptea, tot la 03:30.

Citește și:
I-a murit tatăl, 7 luni mai târziu, fratele, și a decis să-și încheie cariera de succes » Fostul internațional este astăzi grădinar
Campionate
I-a murit tatăl, 7 luni mai târziu, fratele, și a decis să-și încheie cariera de succes » Fostul internațional este astăzi grădinar
Gafă sinistră, în direct, la nunta verii în fotbal: „Aici vor avea loc funeraliile căpitanului naționalei!”
Campionate
Gafă sinistră, în direct, la nunta verii în fotbal: „Aici vor avea loc funeraliile căpitanului naționalei!”
Rapid a anunțat transferul voleibalistei de 19 ani și a pornit furtuna pe pagina oficială: „Voi realizați că are o familie?”
Volei
Rapid a anunțat transferul voleibalistei de 19 ani și a pornit furtuna pe pagina oficială: „Voi realizați că are o familie?”
Gnahore, out! + Marius Baciu: „Aștept să văd când vine Drăguș la antrenament. Poate juca simultan cu Tavi”
Superliga
Gnahore, out! + Marius Baciu: „Aștept să văd când vine Drăguș la antrenament. Poate juca simultan cu Tavi”
Wizz Air anulează în România două rute
Profit.ro
Wizz Air anulează în România două rute
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

În iulie 2026, un vlogger a petrecut o zi Cernobîl » Șocat de ce a găsit la bazinul de înot al „orașului fantomă”

O minge în cap i-a schimbat destinul! Cum a ajuns Ștefania Uță campioană europeană și speranța României la Jocurile Olimpice


Comentarii (5)
Best
Best  •  09 Iunie 2026, 18:29

Sunteti niste mincinosi.

Rocky63
Rocky63  •  09 Iunie 2026, 11:18

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

razvyyc
razvyyc  •  09 Iunie 2026, 10:57

Knicks au preluat conducerea, nu doar au echilibrat, habarniștilor. De ce faceți articole fără urmărirea meciului?

Vezi toate comentariile (5)
Comentează