Meciurile
zilei

FOTO Declan Rice, certat de mama lui pentru felul în care a apărut în ședința foto oficială de la Mondial

Declan Rice, certat de mama sa înaintea Mondialului // foto: getty images
Declan Rice, certat de mama sa înaintea Mondialului // foto: getty images

Articol de - Publicat joi, 11 iunie 2026, 14:59 / Actualizat joi, 11 iunie 2026 15:55

Declan Rice (29 de ani), campionul lui Arsenal, a fost certat de mama lui din cauză că a stat prea mult la soare.

Mijlocașul lui Arsenal a sosit sâmbătă în cantonamentul Angliei din Florida și s-a confruntat cu temperaturile ridicate, ședința foto oficială pentru turneu arătând arsuri solare pe față și pe brațe. Acest lucru nu l-a împiedicat pe fotbalistul de 27 de ani să marcheze primul gol în victoria cu 3-0 împotriva naționalei din Costa Rica, într-un amical disputat în Orlando.

Declan Rice, victima arsurilor solare înainte de Mondial

Temperaturile foarte ridicate din Statele Unite ale Americii au generat probleme fotbaliștilor care se pregătesc de startul Campionatului Mondial. În Arlington, Texas, unde Anglia își începe campania împotriva Croației pe 17 iunie, temperaturile au atins 36 de grade Celsius săptămâna aceasta.

Declan Rice, unul dintre cei mai importanți jucători englezi ai momentului, a fost victima soarelui puternic din timpul antrenamentelor. Acesta s-a ars pe terenul de fotbal, fiind certat de mama pentru că nu s-a protejat corespunzător.

„Cred că toată lumea a văzut acele fotografii, eram roșu aprins la ședința foto. Mama m-a certat. Sincer, din prima zi în care am ajuns, a trebuit pur și simplu să ne obișnuim cu această căldură. Venind din Anglia, te lovește cu adevărat în față”, a declarat acesta, potrivit bbc.com.

Declan Rice, certat de mama lui pentru felul în care a apărut în ședința foto oficială de la Mondial
Declan Rice, cu arsuri la ședința foto dinaintea Mondialului // foto: bbc.com

Declan Rice s-a alăturat echipei naționale mai târziu din cauza participării clubului său, Arsenal, în finala Ligii Campionilor împotriva lui PSG.

El a spus că suișurile și coborâșurile unui sezon memorabil au fost dificile din punct de vedere mental, dar crede că triumful în Premier League i-a dat încrederea că poate ajuta Anglia să câștige Mondialul din 2026.

Mă simt cu adevărat în formă, cu adevărat puternic. Am avut câteva probleme pe parcursul sezonului, pe care le-am gestionat foarte bine împreună cu fizioterapeuții și antrenorul, așa că am venit aici într-o poziție foarte bună. Mă simt cu adevărat încrezător. Cred că câștigarea Premier League mi-a permis să vin cu un sentiment de încredere și de determinare. Acum, după ce am depășit acest prag cu Arsenal, mi-a dat încrederea că putem veni aici și realiza lucruri mari. În acest moment sunt într-o poziție foarte bună.

Sezonul a fost mai dificil din punct de vedere mental decât fizic. Deși am jucat atât de multe meciuri, emoțiile prin care treci pe terenul de fotbal sunt extraordinare. Este greu să te gândești la Campionatul Mondial în timpul sezonului, pentru că ai atât de multe meciuri mari, dar când ajungi aici, atunci începe să te copleșească. Sunt fericit că nu m-am gândit prea mult la asta în avans și acum am venit cu o minte proaspătă și pregătit.

- a adăugat Declan Rice

Anglia este în căutarea celui de al doilea titlu mondial din istorie. Englezii au câștigat Campionatul Mondial o sigură dată, în 1966.

La ediția din acest an, echipa antrenată de Tomas Tuchel a fost repartizată în grupa L, alături de Croația, Ghana și Panama.

Citește și:
Becali și Șucu construiesc de zor » Imaginile surprinse astăzi lângă București: asta l-a convins pe Pancu să semneze!
Superliga
Becali și Șucu construiesc de zor » Imaginile surprinse astăzi lângă București: asta l-a convins pe Pancu să semneze!
Lovitură în Superliga! Tatăl lui Eissat, Sorin Blejnar și Tăriceanu vor să cumpere clubul: „Am avut primele discuții”
Superliga
Lovitură în Superliga! Tatăl lui Eissat, Sorin Blejnar și Tăriceanu vor să cumpere clubul: „Am avut primele discuții”
Alertă la FRF, după dezvăluirile Gazetei! Sesizare de urgență în scandalul momentului » Președintele riscă doi ani de suspendare!
Liga 2
Alertă la FRF, după dezvăluirile Gazetei! Sesizare de urgență în scandalul momentului » Președintele riscă doi ani de suspendare!
Hegemonie absolută a unui miliardar! „Becali de Tijuana” are 23 de copii și a cumpărat tot fotbalul mexican: „Femeia este animalul meu preferat”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Hegemonie absolută a unui miliardar! „Becali de Tijuana” are 23 de copii și a cumpărat tot fotbalul mexican: „Femeia este animalul meu preferat”
Gigafabrică de miliarde euro în România
Profit.ro
Gigafabrică de miliarde euro în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Hegemonie absolută a unui miliardar! „Becali de Tijuana” are 23 de copii și a cumpărat tot fotbalul mexican: „Femeia este animalul meu preferat”

Impact MAJOR în Superliga! » FIFA a aprobat două noi reguli parcă făcute special pentru fotbalul românesc


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close