Meciurile
zilei

„Așa nu vreau să mă duc eu”. Gică Hagi a mers la Ambasada SUA de la București și a explicat de ce „boicotează” Mondialul

Gheorghe Hagi. Foto: Imago
Gheorghe Hagi. Foto: Imago

Articol de - Publicat sambata, 13 iunie 2026 11:18 / Actualizat sambata, 13 iunie 2026 11:30

Echipa națională a României a ratat calificarea la Campionatul Mondial după ce-a pierdut barajul cu Turcia și de 28 de ani vedem turneul final mondial la televizor.

Actualul selecționer al echipei naționale, Gheorghe Hagi, a participat vineri la o recepție dată de Ambasada Statelor Unite ale Americii la București și și-a amintit de momentele în care România participa la Campionatul Mondial.

Hagi: „Mondialul din 1994 va rămâne în istorie”

„Cea mai frumoasă amintire din SUA este că atunci când am pierdut cu Suedia, în 1994, eu eram cel mai decisiv jucător al Cupei Mondiale. Trebuia să mai joc semifinala și finala. Dar dacă am pierdut cu Suedia, de pe locul 1 am ajuns pe 3 sau 4. Dar e o amintire plăcută pentru că am jucat foarte, foarte bine, am fost decisiv pentru România”, a spus Hagi.

„Naționala României cred că s-a exprimat în '94 la nivelul cel mai mare. Ne-a lipsit puțin, un penalty. Dacă nu pierdeam atunci jucam toate meciurile de la Mondial. Dar asta e, a fost bine pentru noi atunci, ne-am simțit bine. A fost ceva special și va rămâne în istorie. Din primul moment în care am pășit atunci în America am știut că vom face performanță”, a declarat selecționerul.

+18 FOTO

„Argentina sau Brazilia joacă finala cu Spania”

La ediția din acest an a Campionatului Mondial, Hagi și-a făcut deja pronosticurile pentru marea finală din iulie, chiar dacă turneul final este abia la început.

„Sunt multe echipe foarte bune. Sigur o echipă din America de Sud, Argentina sau Brazilia, va ajunge în finală, unde sigur va mai fi Spania, care e preferata mea. Spun că ajunge o națională din America de Sud pentru că ei sunt adaptați la climă și la situația de acolo”, a explicat Hagi.

El a adăugat: „Sunt echipe bune în Europa, care vor trebui să se adapteze la tot ce e acolo. Sunt echipe bune care își vor dori să câștige, ca Spania, Franța, Germania, Anglia. Eu merg pe Spania, pentru că îmi place cum joacă”.

„Așa nu vreau să mă duc eu”. Gică Hagi a mers la Ambasada SUA de la București și a explicat de ce „boicotează” Mondialul
Spania, campioana Europei în 2024 / foto: Imago Images

„Nu merg în America! Stau acasă și sufăr ca tot românul”

Cum România lipsește de la Campionatul Mondial, suporterii speră ca Gică Hagi să ne ducă la turneul final mondial de peste patru ani, dar până atunci obiectivul e calificarea la Europeanul din 2028.

„Dacă ne calificam, mergeam și eu în America. Așa nu vreau să mă duc eu. Stau acasă, sunt cu jucătorii, sufăr și eu ca tot românul, pentru că toți suferim că nu ne-am calificat. România iubește fotbalul. Trebuie însă să îi dăm această bucurie, să căutăm succesul, să fim pozitivi”, a explicat fostul mare mijlocaș al României.

Pe final, a transmis: „Suporterii ne-au arătat atunci când am fost la European că sunt lângă echipa națională. România s-a unit atunci pentru că foarte multă lume iubește fotbalul. Obiectivul, că sunt eu sau altcineva, trebuie să fie calificarea. Trebuie să câștigi fiecare meci, pentru că victoriile aduc bucurie și încredere. Eu sper să duc echipa națională în direcția care trebuie, să îi fac pe jucători să creadă în ei, să fie mai buni”.

Citește și:
Preţurile din Los Angeles sunt ireale: ce poţi cumpăra la supermarket cu 100 de lei
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Preţurile din Los Angeles sunt ireale: ce poţi cumpăra la supermarket cu 100 de lei
Discursul Simonei Halep nu se putea încheia într-un mod mai emoționant: „Vreau să rămâneți puțin în picioare!”
Tenis
Discursul Simonei Halep nu se putea încheia într-un mod mai emoționant: „Vreau să rămâneți puțin în picioare!”
Talentul uitat al României a numit cei mai buni 6 executanți de lovituri libere din istoria fotbalului românesc: „El pe primul loc” » Cum l-a ratat Dinamo
Superliga
Talentul uitat al României a numit cei mai buni 6 executanți de lovituri libere din istoria fotbalului românesc: „El pe primul loc” » Cum l-a ratat Dinamo
Antrenoare de fitness, fosta ispită de la „Insula Iubirii” va fi noua prezentatoare de la „Observator”
Media
Antrenoare de fitness, fosta ispită de la „Insula Iubirii” va fi noua prezentatoare de la „Observator”
Decizie la Bruxelles privind compensațiile plătite pasagerilor la întârzierea zborurilor. Taxele pentru bagajele de mână, în prețul de bază al biletului
Profit.ro
Decizie la Bruxelles privind compensațiile plătite pasagerilor la întârzierea zborurilor. Taxele pentru bagajele de mână, în prețul de bază al biletului
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Preţurile din Los Angeles sunt ireale: ce poţi cumpăra la supermarket cu 100 de lei

Toți o țin minte cu telefonul în decolteu, iar acum s-a întors după 16 ani! Larissa Riquelme, apariție de nerecunoscut la SUA - Paraguay


Comentarii (12)
Mondo
Mondo  •  13 Iunie 2026, 16:48

"„Cea mai frumoasă amintire din SUA este că atunci când am pierdut cu Suedia, în 1994, eu eram cel mai decisiv jucător al Cupei Mondiale. " - am vazut meciurile, Hagi a jucat bine dar pina la "cel mai decisiv" este distanta mare

Mondo
Mondo  •  13 Iunie 2026, 16:47
Postat de etcetc pe 13 Iunie 2026, 11:45

Un om extraodinar si un Patriot in adevaratul sens al cuvantului si in primul rand OM. Respect Gica Hagi pt tot ce ai facut si faci pt fotbalul romanesc!

Fost fotbalist, in prezent mare ***, OM de al lui Becali.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

alibec
alibec  •  13 Iunie 2026, 16:26
Postat de etcetc pe 13 Iunie 2026, 11:45

Un om extraodinar si un Patriot in adevaratul sens al cuvantului si in primul rand OM. Respect Gica Hagi pt tot ce ai facut si faci pt fotbalul romanesc!

Un om de omenie!

Vezi toate comentariile (12)
Comentează