INTERNATIONAL  »  CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2026  »  IRAN - NOUA ZEELANDĂ 2-2

CORESPONDENȚĂ GSP 4 goluri și spectacol pe SoFI Stadium » Iran și Noua Zeelandă au încântat la debutul de la CM 2026

Iran - Noua Zeelandă // FOTO: Ionuț Iordache (GSP) +37   FOTO
Iran - Noua Zeelandă // FOTO: Ionuț Iordache (GSP)

Articol de , - Publicat luni, 15 iunie 2026 14:36 / Actualizat marti, 16 iunie 2026 06:07

Iran și Noua Zeelandă au terminat la egalitate, 2-2, în primul meci disputat la Campionatul Mondial 2026.

Cronică de Sergiu Alexandru, din Los Angeles: 4 goluri și spectacol pe SoFI Stadium » Iran și Noua Zeelandă au încântat la debutul de la CM 2026

Iran și Noua Zeelandă au oferit unul dintre cele mai frumoase meciuri de la acest Campionat Mondial. În Los Angeles, pe extravagantul SoFI Stadium, în fața a 70.000 de fani, cele două naționale au prestat un joc frumos, pe ritm, cu contre,

Într-o atmosferă spectaculoasă, cu zeci de mii de iranieni în tribune, dar și cum mulți neutri, Iran și Noua Zeelandă nu au avut nevoie de minute de tatonare. Și au început tare  din primele minute. Cu Iranul având inițiativa, cu posesia și atacurile, Noua Zeelandă a lovit prima.

Era minutul 6 al meciului când Wood a preluat excelentă o minge lungă, I-a pasat lui Just, care a driblat printre fundașii adverși și i-a pasat înapoi colegului său. Puternic, Wood a protejat excelent, a intrat în careu și i-a pus perfect mingea lui Just, care a finalizat cu un șut violent, de la 12 metri. S-a făcut 1-0, iar Noua Zeelandă îndrăznea să spere că ar putea obține cele trei puncte.

Doar că în minutul 33 tabela s-a modificat din nou, de data asta golul venit din partea iranienilor. Rezaeian a fost pe fază și a împins mingea în poartă din opt metri, după ce Moghanlou fusese blocat de un fundaș advers.

Până la finalul primei reprize, Iran a marcat din nou, dar golul lui Ali Nemat a fost anulat pentru ofsaid.

Iran - Noua Zeelandă // FOTO: Ionuț Iordache (GSP)
Iran - Noua Zeelandă // FOTO: Ionuț Iordache (GSP)
Iran - Noua Zeelandă // FOTO: Ionuț Iordache (GSP)
Iran - Noua Zeelandă // FOTO: Ionuț Iordache (GSP)
Iran - Noua Zeelandă // FOTO: Ionuț Iordache (GSP)
+32 FOTO

Două goluri și în repriza a doua

Jocul frumos a continuat și în partea secundă, iar fanii, mai ales cei neutri, s-au mai putut bucura de alte două goluri. Noua Zeelandă a lovit din nou prima, în minutul 56. Același Just a marcat din nou, după ce a finalizat cu o execuție de la 14 metri, după un un-doi cu Wood.

Dar și de data asta Iranul a replicat, de data asta mai rapid, după 8 minute. Mohebi (64) a fost găsit excelent cu o centrare în careu și a finalizat cu o lovitură de cap plasată excelent, de la 10 metri.

Până la final, ambele echipe au continuat să joace ofensiv și să caute un nou gol, dar jucătorilor le-a lipsit inspirația. S-a terminat 2-2, iar ambele echipe se pot declara mulțumite de prestația avută la primul meci la CM 2026.

FINAL. Iran - Noua Zeelandă 2-2

  • min.64: GOL Iran! Mohebi marchează golul egalizator cu o lovitură de cap spectaculoasă, de la 8 metri
  • min. 56: GOL Noua Zeelandă! Just face dubla, la scurt timp după startul reprizei secunde. Jucătorul de 26 de ani a finalizat cu o execuție de la 14 metri, după un un-doi cu Wood
  • min, 45+5: Golul Iranului a fost anulat pentru ofsaid! Ali Nemati a trimis cu capul în poartă, după o lovitură liberă, dar tușierul a ridicat imediat fanionul
  • min. 33: GOL Iran! Tabela se modifică din nou, iar acum scorul este egal, 1-1. Pentru iranieni a punctat Rezaeian. Acesta a împins mingea în poartă din opt metri, după ce Moghanlou fusese blocat de un fundaș advers
  • min. 22: Iranul are cea mai mare ocazie. După un contraatac plecat din propria jumătate, Mehdi Taremi a plecat într-o acțiune solitară, finalizând cu un șut puternic, de la 18 metri. Mingea a lovit bara laterală
  • min. 6: GOL Noua Zeelandă! După un început mai bun al iranienilor, Noua Zeelandă de lovitura la prima acțiune ofensivă. O minge lungă l-a găsit pe căpitanul Wood la marginea careului, iar acesta i-a pasat excelent lui Elijah Just, care a finalizat cu un șut violent, de la 12 metri

Iran - Noua Zeelandă, echipele de start

Iran (4-4-2): Beiranvand – Rezaian, Nemati, Khalilzadeh, M. Mohammadi – Yousefi, Ghoddos, Ezatolahi, Mohebi – Moghanlou, Taremi
Rezerve: Hosseini, Niazmand, Torabi, Razzaghinia, Kanaani, Jahanbakhsh, Iri, Hosseinzadeh, Hardani, Hajsafi, Ghorbani, Ghaedi, Eckert, Gheshmi
Selecționer: Amir Ghalenoei

Noua Zeelandă (4-2-3-1): Crocombe – Payne, Surman, Boxali, Cacace – Bell, Stamenic – McCowatt, Singh, Just -Wood
Rezerve: Paulsen, Woud, Waine, Thomas, Smith, Rufer, Randall, Pijnaker, Old, Elliot, De Vries, Bindon, Bayliss
Selecționer: Darren Bazeley

Arbitru: Cssar Arturo Ramos (Mexic)
Stadion: SoFi Stadium (Los Angeles)

UPDATE 03:00 » Atmosfera se animă pe SoFI Stadiumc

Cu o oră înainte de fluierul de start, atmosfera în tribune se animă, tot mai mulți fani ocupându-și locurile. Mulți dintre suporteri sunt în continuare în zonele în care se comercializează mâncare și băuturi.

4 goluri și spectacol pe SoFI Stadium » Iran și Noua Zeelandă au încântat la debutul de la CM 2026

UPDATE 02:00 » Primele imagini de la stadion

Cu două ore înainte de startul meciului, câteva mii de fani sunt în arenă, deși porțile s-au deschis de o oră. Pe lângă fanii iranieni care locuiesc în Los Angeles, la meci au venit și mai mulți spectatori neutri, care au profitat de acest meci pentru a se bucura de stadion și de un meci la Campionatul Mondial, la arenă fiind prezenți mulți suporteri americani și mexicani.

Numărul de forțe de ordine este unul impresionant, fiind mai multe filtre de control, iar în stadion sunt și forțe de ordine cu câini special antrenați.

Citește și:
Ioan Becali îl jignește pe Tavi Popescu: „IQ zero, crescut în junglă. N-a avut o femeie până la 16-17 ani, probabil greșeala alor mei”
Superliga
Ioan Becali îl jignește pe Tavi Popescu: „IQ zero, crescut în junglă. N-a avut o femeie până la 16-17 ani, probabil greșeala alor mei”
După US Open, noua senzație a tenisului feminin a defilat în trei ținute diferite la Săptămâna Modei de la New York
Tenis
După US Open, noua senzație a tenisului feminin a defilat în trei ținute diferite la Săptămâna Modei de la New York
Alexander Zverev, gluma serii cu iubita lui Ben Shelton, după finala US Open: „Nu aveai meci?”
Tenis
Alexander Zverev, gluma serii cu iubita lui Ben Shelton, după finala US Open: „Nu aveai meci?”
Secretul lui Cristiano Ronaldo, dezvăluit de nutriționist: „Un singur ingredient pe care 90% dintre oameni nu îl folosesc”
Fitness
Secretul lui Cristiano Ronaldo, dezvăluit de nutriționist: „Un singur ingredient pe care 90% dintre oameni nu îl folosesc”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Secretul lui Cristiano Ronaldo, dezvăluit de nutriționist: „Un singur ingredient pe care 90% dintre oameni nu îl folosesc”

Ioan Becali îl jignește pe Tavi Popescu: „IQ zero, crescut în junglă. N-a avut o femeie până la 16-17 ani, probabil greșeala alor mei”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează