Puterea Cupei Mondiale: David Beckham, de la cel mai detestat om la erou național » Povestea unei legături speciale cu turneul final

Reporterii GSP au surprins și un moment amuzant în timpul primei reprize: britanicul, care tocmai fusese onorat cu o stea pe Hollywood Walk of Fame, s-a trezit cu un fular aruncat în cap.

Cupa Mondială și fostul căpitan al Angliei au o istorie care se confundă, iar asta pentru că personajul David Beckham, cel are a trecut prin toate stările posibile în fotbal, s-a definit la aceste turnee finale.

De la „inamicul public” al Angliei la simbolul unei generații

David Beckham a fost una dintre marile contradicții ale sportului modern: un jucător care a devenit atât de celebru încât propria imagine a ajuns, uneori, să-i acopere performanțele.

Un star global înaintea apariției rețelelor sociale, un fotbalist transformat într-un brand, dar și un profesionist care a petrecut o carieră întreagă încercând să demonstreze că în spatele reclamelor, al copertelor și al luminilor exista, înainte de orice, un sportiv.

Pentru o generație întreagă, Beckham a fost freza schimbată înaintea fiecărui turneu, căsătoria cu Victoria Adams, aparițiile din reviste și imaginea fotbalistului devenită produs cultural. Pentru cei care au împărțit vestiarul cu el, a fost însă altceva: jucătorul care rămânea după antrenamente pentru a mai executa zeci și sute de lovituri libere, un om care și-a șlefuit talentul printr-o disciplină aproape obsesivă.

Nu a avut explozia lui Ronaldo, eleganța lui Zidane sau fantezia marilor decari ai epocii sale, dar a avut una dintre cele mai valoroase calități din fotbal: capacitatea de a repeta un gest până când acesta devenea aproape imposibil de apărat. Mingea trimisă de Beckham avea propria semnătură: corpul aplecat, brațul stâng deschis pentru echilibru și o traiectorie care părea să sfideze fizica.

Cupa Mondială e scena pe care Beckham a trăit toate viețile posibile: dacă la nivel de club Beckham a cunoscut gloria, Cupa Mondială i-a oferit o poveste mult mai complicată. Acolo nu a fost doar fotbalist, ci un adevărat personaj.

În trei turnee finale consecutive, Beckham a trecut prin toate rolurile pe care le poate primi un sportiv: vinovat, salvator și lider.

Secunda care aproape i-a distrus cariera

La Mondialul din 1998, Beckham ajunge ca unul dintre cei mai promițători jucători ai Angliei. Era tânăr, talentat și în plină ascensiune, dar încă departe de maturitatea pe care avea să o capete mai târziu.

În optimile de finală, Anglia a întâlnit Argentina, într-un duel încărcat istoric și emoțional. Acolo a venit momentul care avea să-l urmărească ani întregi.

După un duel cu Diego Simeone, Beckham, căzut pe gazon, a reacționat nervos și a întins piciorul spre mijlocașul argentinian. Nu a fost o lovitură violentă, dar a fost suficient. Arbitrul i-a arătat cartonașul roșu.

Anglia a rămas în inferioritate numerică și a pierdut ulterior la loviturile de departajare.

În câteva ore, Beckham a trecut de la copilul minune al fotbalului englez la ținta furiei unei țări întregi. Presa tabloidă l-a transformat în principalul vinovat pentru eliminare, iar ura a depășit rapid limitele fotbalului.

A primit amenințări, a fost huiduit pe stadioanele din Anglia, iar o efigie cu chipul lui a fost spânzurată în fața unui pub.

Pentru Beckham, Cupa Mondială din 1998 a devenit prima lecție despre partea întunecată a celebrității. Momentul în care a descoperit că aceeași țară care te ridică poate încerca să te distrugă.

Reabilitare prin fotbal

În 2001, Anglia avea nevoie de un rezultat pozitiv cu Grecia pentru calificarea la Cupa Mondială din Coreea de Sud și Japonia. Beckham era deja căpitan, dar cicatricea din 1998 încă exista.

A făcut atunci unul dintre cele mai complete meciuri ale carierei. A alergat enorm, a condus echipa și, în prelungiri, când Anglia era aproape de ratarea calificării directe, a primit o ultimă șansă.

Lovitură liberă. Poziția perfectă pentru Beckham. Anglia a făcut 2-2 și s-a calificat la Mondial.

La patru ani după eliminarea din Franța, fotbalul i-a oferit lui David Beckham scenariul perfect pentru a-și rescrie povestea. Anglia și Argentina au fost repartizate în aceeași grupă la Cupa Mondială din 2002, iar duelul venea cu toate amintirile episodului „Simeone”.

De această dată, Beckham nu mai era tânărul impulsiv din 1998, ci căpitanul Angliei, un fotbalist obligat să-și reconstruiască relația cu propria țară după patru ani de critici.

În prima repriză, Michael Owen a obținut un penalty, iar mingea a ajuns la Beckham. Era mai mult decât o execuție de la 11 metri, era momentul în care putea închide cel mai dificil capitol al carierei.

A marcat, Anglia a câștigat cu 1-0, iar celebrarea sa, cu pumnii strânși și cu furia acumulată în toți acei ani, a devenit una dintre imaginile emblematice ale carierei sale. Nu a fost golul care i-a adus Angliei un trofeu, ci golul care i-a adus lui Beckham iertarea fanilor.

Ultimul Mondial și lacrimile căpitanului

În 2006, Beckham ajungea la Cupa Mondială într-un alt rol. Nu mai era copilul care încerca să demonstreze că merită tricoul Angliei și nici starul aflat în căutarea revanșei, ci liderul unei generații considerate una dintre cele mai talentate din istoria naționalei.

Într-o echipă cu Steven Gerrard, Frank Lampard, Wayne Rooney, Rio Ferdinand și John Terry, Beckham era imaginea experienței și a maturității.

În optimile cu Ecuador, a decis calificarea printr-o lovitură liberă executată în stilul devenit deja marcă personală. Prin acel gol a devenit primul englez care a înscris la trei Cupe Mondiale diferite.

Finalul a fost însă dureros. În sfertul cu Portugalia s-a accidentat și a părăsit terenul, iar camerele l-au surprins plângând pe banca de rezerve. Anglia a pierdut din nou la penalty-uri.

După turneu, Beckham a renunțat la banderola de căpitan și a pus capăt unei dintre cele mai intense relații dintre un fotbalist și naționala Angliei.