Articol de Mihai Șovei - Publicat miercuri, 17 iunie 2026 14:00 / Actualizat miercuri, 17 iunie 2026 15:25
U Cluj și-a aflat posibila adversară din turul 2 preliminar din Europa League: dacă trece de Dinamo Kiev, locul al patrulea din campionatul Ucrainei, va juca în a doua rundă cu PAOK, echipă care a terminat pe locul 3 în campionatul Greciei.
Este una dintre cele mai grele echipe care îi puteau ieși în cale lui U Cluj, având în vedere că ceilalți posibili adversari erau Benfica (Portugalia), Maccabi Tel-Aviv (Israel) și Pafos (Cipru).
U Cluj ar juca cu PAOK în turul al doilea din Europa League
Dacă vor trece de Dinamo Kiev, ardelenii vor juca prima manșă din turul 2 pe teren propriu.
Meciurile tur sunt programate pentru 23 iulie, iar meciurile retur vor avea loc pe 30 iulie. Datele confirmate ale meciurilor și orele de start vor fi anunțate de UEFA după tragerea la sorți.
PAOK, perioadă dificilă în Grecia
O prezență constantă în cupele europene, PAOK traversează o perioadă complicată pe plan intern. În precedenta ediție a campionatului din Grecia, echipa din Salonic a terminat pe locul 3, sub rivalele AEK Atena și Olympiacos.
Situația tensionată din cadrul administrației clubului elena a dus la despărțirea iminentă a lui Răzvan Lucescu, tehnicianul român care a cucerit alături de PAOK două campionate ale Greciei și două Cupe ale Greciei.
Totuși, chiar dacă echipa traversează o perioadă dificilă, experiența europeană o face să fie al doilea cel mai greu adversar pe care U Cluj îl putea întâlni, după portughezii de la Benfica.

Unul dintre dezavantajele unei posibile „duble” o reprezintă și returul care se va juca pe stadionul „Toumba” din Salonic. Fanii lui PAOK sunt cunoscuți ca fiind unii dintre cei mai fanatici din Europa, iar atmosfera creată de aceștia pune probleme oricărei echipe care joacă acolo.
PAOK a luat contact recent cu fotbalul românesc. În sezonul 2024/25 din Europa League, echipa antrenată de Răzvan Lucescu a jucat de 3 ori împotriva lui FCSB, campioana României de la vremea respectivă. De fiecare dată FCSB s-a dovedit mult prea puternică pentru PAOK, câștigând toate cele 3 dueluri: de două ori la Salonic (1-0 și 2-1) și o dată la București (2-0).
Meciurile din turul 2 preliminar din Europa League:
Grupa 1:
Hammarby (Suedia) - Anderlecht (Belgia)
Câștigătoarea duelului dintre Qarabag (Azerbaidjan) și Vestri (Islanda) - câștigătoarea duelului CSKA Sofia (Bulgaria) - Derry City (Irlanda)
Tromso (Norvegia) - Viktoria Plzen (Cehia)
Twente (Olanda) - câștigătoarea duelului dintre Vojvodina (Serbia) și Ferencvarosi (Ungaria)
Beşiktaş (Turcia) - Midtjylland (Danemarca)
Grupa 2:
Câștigătoarea duelului dintre Hajduk Split (Croația) și Zilina (Slovacia) - Pafos (Cipru)
Câștigătoarea duelului dintre Sheriff Tiraspol (Republica Moldova) și NK Aluminij (Slovenia) - Maccabi Tel-Aviv (Israel)
St. Gallen 1879 (Elveția) - Benfica (Portugalia)
Câștigătoarea duelului dintre Dinamo Kiev (Ucraina) și U Cluj (România) - PAOK (Grecia)
Posibila adversară a lui U Cluj în turul 2 preliminar din Conference League
În cazul în care U Cluj va fi eliminată din Europa League, „șepciile roșii” se vor duela în turul doi preliminar din Conference League cu Brann, locul 4 în campionatul Norvegiei în sezonul precedent.
Cu un lot evaluat la 28 de milioane de euro, Brann este antrenată de Freyr Alexandersson, fost „secund” la naționala Islandei și fost antrenor principal la Lyngby și Kortrijk.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
FABULOS » De la România - Argentina, în 1994, nu s-a mai întâmplat așa ceva la un Mondial
Elveția - Bosnia, în istoria Cupei Mondiale » Așa ceva nu s-a văzut în 96 de ani