SPORTURI  »  TENIS  »  US OPEN

Fără români

Articol de - Publicat sambata, 30 august 2008 00:00

După ce Raluca Olaru şi Victor Hănescu au pierdut şi ei, nu mai avem reprezentanţi pe tablourile de simplu

Victor Hănescu a rămas cu consolarea de a fi reuşit cea mai bună evoluţie a sa la US Open. Nu mai jucase la New York din 2005, iar în precedentele trei participări nu depăşise niciodată turul inaugural. De data aceasta, românul a pătruns în runda secundă, însă aseară s-a recunoscut învins de Dmitri Tursunov, rusul care trăieşte din copilărie în State. Cei doi se mai întîlniseră o dată, la challenger-ul de la Dnepropetrovsk, anul trecut, cînd tot Tursunov s-a impus, 6-4, 7-5. :(

Acum, Hănescu a cîştigat primul set la tie-break, dominînd jocul decisiv: 7-2. Apoi însă, în următoarele trei acte, adversarul a reuşit de fiecare dată să-şi asigure break-ul necesar. Sau chiar două, pe final. 6-7 (2), 6-3, 6-4, 6-2 e scorul victoriei lui Tursunov.

Raluca Olaru a părăsit US Open-ul, ca şi anul trecut, în turul secund. Românca a întîlnit-o pe slovaca Dominika Cibulkova, în faţa căreia s-a înclinat cu un dublu 2-6, în fix 100 de minute. Cei doi aşi ai Ralucăi au fost neutralizaţi de 7 duble greşeli, plus un procentaj scăzut la primul serviciu, 53 la sută, faţă de 75 în cazul adversarei. Diferenţa a fost făcută însă pe al doilea serviciu, acolo unde românca a valorificat doar 26 la sută din mingi. Per total, Raluca a avut 53 de puncte, faţă de 71 ale slovacei, care a înregistrat o izbîndă clară.

Atît Olaru, cît şi Hănescu vor primi un cec de 30.000 de dolari pentru prezenţa în runda a doua. :)

La dublu, Horia Tecău şi elveţianul Yves Allegro au cedat aseară în turul secund în faţa perechii Mahesh Bhupathi-Mark Knowles (Ind/Bah), favorită 4, cu 3-6, 3-6.

Citește și:
Dennis Man l-a umilit pe Lindelof, apoi a făcut un gest total neașteptat în fața suporterilor români
Nationala

Gabi Tamaș, critici pentru Hagi după Suedia - România: „Să fiu și eu răutăcios”

Ei sunt jucătorii-surpriză din schimbul Gigi Becali - Mihai Rotaru pe axa FCSB - Universitatea Craiova
Superliga

„Ceva ce n-aș vrea să ratez” » Prezentatoarea cu 1,6 milioane de urmăritori, gata să înfrunte frigul pentru a urmări cel mai aşteptat duel
Box

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturisire șocantă a fostului campion mondial Roberto Carlos: „Mi-au lăsat contul pe zero. Vineri am primit o grămadă de hârtii de a căror existență nu știam””

Ion Țiriac a scos «bestia» din colecție! Cum arată limuzina din 1968 pe care au avut-o John Lennon, Coco Chanel, Ceaușescu și Saddam Hussein

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează