FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

SPECIAL Plătit de clubul anexat KGB-ului » Trecutul atipic al noului mijlocaș de la Rapid

Povestea lui Vladan Bubanja, noul mijlocaș al Rapidului
Povestea lui Vladan Bubanja, noul mijlocaș al Rapidului

Articol de - Publicat vineri, 19 iunie 2026, 15:22 / Actualizat vineri, 19 iunie 2026 17:49

Vladan Bubanja (27 de ani), noul mijlocaș al Rapidului, are o poveste de carieră construită între extreme. Până să aleagă Giuleștiul, muntenegreanul împrumutat de la formația rusă Orenburg a trecut de la fidelitatea pentru un singur club, unde a crescut timp de 14 ani, la transferul controversat în Rusia, în plin război, pe care l-a numit un mare pas înainte.

Ultima dată cedat temporar la Osijek, în prima ligă croată, Bubanja va evolua în tricoul vișiniu cel puțin până în vara anului viitor. Pentru jucătorul de profil defensiv, Superliga poate reprezenta o rampă de relansare, inclusiv în perspectiva echipei naționale, pentru care a bifat o singură partidă, în 2023.

Vladan Bubanja, 14 ani la Sutjeska

Înainte ca numele lui Vladan Bubanja să fie asociat cu transferurile în diferite campionate și cu naționala Muntenegrului, mijlocașul și-a construit aproape întreaga identitate într-un singur loc, la Sutjeska Niksic, clubul orașului său natal, acolo unde s-a format timp de 14 ani.

În 2022, înlocuitorul lui Christensen a dat curs propunerii celor de la NK Lokomotiva, pentru care a evoluat în 59 de meciuri, înscriind de 8 ori. Transferul a reprezentat trecerea într-un campionat croat mai puternic decât cel din Muntenegru, pe care mai târziu avea să-l replice.

Astfel, trei ani mai târziu, a ales să meargă la formația bosniacă FK Sarajevo, club balcanic la care a descoperit un alt tip de încărcătură, creată de legătura puternică dintre suporteri, oraș și echipă.

Cel mai mare impact asupra dezvoltării mele l-au avut antrenorii de la academia lui Sutjeska. De-a lungul anilor am schimbat mulți antrenori extraordinari, de la care am învățat mult, nu doar despre fotbal, ci și despre viață.
- Vladan Bubanja, mijlocaș Rapid

Plătit de clubul anexat KGB-ului » Trecutul atipic al noului mijlocaș de la Rapid
Vladan Bubanja va evolua la Rapid sub formă de împrumut timp de un sezon. Foto: FC Rapid

Cum a fost experiența lui Vladan Bubanja la FK Sarajevo

Pentru Vladan Bubanja, singurul sezon petrecut în tricoul lui FK Sarajevo a fost extrem de relevant pentru modul în care mijlocașul muntenegrean își definește relația cu presiunea. Ajuns într-un mediul mult mai efervescent, ce poate fi sinonim cu povara în multe dintre situații, jucătorul înalt de 1,93 metri a bifat 40 de apariții în stagiunea 2024-2025, în care a marat șase goluri și a oferit trei pase decisive în toate competițiile.

Nu a văzut niciodată manifestarea tribunelor ca pe un element de care trebuie să fugă. Din contră, pentru el reprezintă o componentă naturală a meseriei. „Nu a fost ușor, au fost multe provocări, dar cred că tocmai în asemenea circumstanțe am arătat adevărata forță. Nu am căutat alibi, ne-am concentrat pe joc și am dat totul”, spunea Bubanja după unul dintre cele mai tensionate momente ale sezonului, returul semifinalei Cupei Bosniei, disputat pe terenul lui Borac Banja Luka. „Avem mentalitate de câștigători și asta s-a văzut. Pentru suporteri, Sarajevo înseamnă totul, iar noi intrăm cu această emoție”.

Acest an a fost mai mult decât fotbal pentru mine. Plec cu inima plină, iar Sarajevo rămâne pentru totdeauna în ea.
- Vladan Bubanja, fost mijlocaș FK Sarajevo

4trofee are Vladan Bubanja în CV. A cucerit Cupa în Bosnia și Herțegovina cu FK Sarajevo și a cucerit de trei ori titlul în Muntenegru cu Sutjeska Niksic.

„Pas înainte în Rusia”, în timpul războiului

Cel mai controversat moment al traseului său nu a fost legat de un conflict personal sau de o problemă din interiorul vestiarului, ci de o alegere profesională, pe care a făcut-o în vara anului trecut.

După perioada petrecută la Sarajevo, muntenegreanul s-a transferat în schimbul sumei de 840.000 de euro la Orenburg, într-o perioadă în care cluburile din Rusia erau excluse din competițiile europene ca urmare a invaziei din Ucraina.

Bubanja a prezentat mutarea ca pe un pas înainte în carieră și ca pe o trecere la un nivel superior, o afirmație care i-a atras foarte multe critici. Chiar dacă explicația sa a fost una pur sportivă, legată de nivelul campionatului și de oportunitate, mutarea în Rusia a devenit inevitabil cea mai discutată decizie.

„Este cu siguranță un pas important pentru mine. Întotdeauna a fost visul meu să joc într-o ligă europeană mai puternică, iar Prima Ligă Rusă este, fără îndoială, una dintre ele. Astăzi mi-am îndeplinit acest obiectiv. Abia aștept să joc în campionatul Rusiei, iar primele impresii sunt, puțin spus, fenomenale”, potrivit CDM.

750.000 de euroeste cota de piață a mijlocașului defensiv potrivit portalului de specialitate Transfermarkt.com

Orenburg, controlat de KGB și finanțat de Gazprom

Transferul a atras atenția și prin identitatea clubului la care a ajuns. Orenburg a fost asociat cu aceeași sferă de influență economică din care face parte și Zenit Sankt Petersburg, proiectul major susținut de Gazprom.

Imaginea formației a devenit și mai complexă prin prezența la conducere a unor persoane venite din zona serviciilor de securitate, cel mai important exemplu fiind Vasili Eremiakin, numit președinte al lui Orenburg în 2020 după un traseu profesional neobișnuit pentru lumea fotbalului. Între 1979 și 2000, acesta a lucrat în structurile sovietice și ulterior ruse de securitate, KGB și FSB, unde s-a ocupat de contrainformații, experiență despre care a vorbit deschis într-un interviu acordat presei din Rusia.

Citește și:
Apariție incendiară! Cea mai frumoasă fotbalistă din România a făcut senzație pe plajă
Fotbal feminin
Apariție incendiară! Cea mai frumoasă fotbalistă din România a făcut senzație pe plajă
Război pentru putere în fotbalul românesc » Justin Ștefan, discurs fără precedent: „Plec! Nu văd de ce aș mai rămâne în acest mecanism”
Superliga
Război pentru putere în fotbalul românesc » Justin Ștefan, discurs fără precedent: „Plec! Nu văd de ce aș mai rămâne în acest mecanism”
A impresionat în Superligă și este dorit la campioana Bulgariei! Prețul? 1 milion de euro
Superliga
A impresionat în Superligă și este dorit la campioana Bulgariei! Prețul? 1 milion de euro
„Am un feeling că nu se mai întoarce!” » MM Stoica anticipează un nou scandal de proporții la FCSB, cu vedeta de 2.000.000 €
Superliga
„Am un feeling că nu se mai întoarce!” » MM Stoica anticipează un nou scandal de proporții la FCSB, cu vedeta de 2.000.000 €
Un milionar român și-a adus acasă compania din Danemarca
Profit.ro
Un milionar român și-a adus acasă compania din Danemarca
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FABULOS » De la România - Argentina, în 1994, nu s-a mai întâmplat așa ceva la un Mondial

Elveția - Bosnia, în istoria Cupei Mondiale » Așa ceva nu s-a văzut în 96 de ani


Comentarii (2)
alessyo49
alessyo49  •  19 Iunie 2026, 18:24

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

mafa
mafa  •  19 Iunie 2026, 18:06

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează