Fotbalistul de la Mondial a atacat public federația: „Nu e vina noastră! Își pun oamenii unde vor ei”

Ali Abdi, fundașul Tunisiei // foto: Imago Images
Ali Abdi, fundașul Tunisiei // foto: Imago Images

Articol de - Publicat luni, 22 iunie 2026 10:36 / Actualizat luni, 22 iunie 2026 10:50

Fundașul tunisian Ali Abdi (32 de ani), de la Nice, a acuzat federația de fotbal a țării pentru eșecul echipei la Campionatul Mondial, de unde a fost deja eliminată după înfrângerile cu 1-5 în fața Suediei și 0-4 contra Japoniei în Grupa F.

Prima înfrângere s-a dovedit fatală pentru selecționerul Sabri Lamouchi, care a fost demis după meci. Ulterior, a fost instalat Herve Renard, însă asta nu a produs nicio schimbare notabilă.

Ali Abdi: „De fiecare dată ștergem tot ce am construit și o luăm de la capăt”

„Am ajuns la Campionatul Mondial cu fotbaliști care nu mai jucaseră niciodată împreună. Practic, nu ne-am pregătit pentru acest Mondial, iar toată pregătirea s-a rezumat la câteva meciuri amicale. Și jucăm împotriva unor echipe care își construiesc stilul de ani de zile.

Nici nu am avut timp să lucrăm mai serios. De fiecare dată ștergem tot ce am construit și o luăm de la capăt, în loc să corectăm pur și simplu greșelile.

Dar asta nu este 100% vina noastră, ci o politică a federației, care are propriile viziuni și își plasează oamenii în diferite posturi din echipă. Iată rezultatul, dar nu știu dacă se va schimba ceva”, a spus fotbalistul, conform sportal.bg.

+4 FOTO

Ultimul meci al tunisienilor de la Cupa Mondială va fi unul doar de palmares. Naționala condusă de Herve Renard o va înfrunta pe Olanda pe 26 iunie, de la 02:00. Batavii sunt liderii grupei, cu 4 puncte, la egalitate cu Japonia. Suedia e pe locul 3, cu 3 puncte.

Campionatul Mondial din 2026 are loc în 3 țări: SUA, Mexic și Canada. Se desfășoară în perioada 11 iunie - 19 iulie. Este primul turneu din istorie cu 48 de echipe. Turneul oferă un total de 104 meciuri în 38 de zile, devenind astfel cel mai lung Campionat Mondial din istorie.

Citește și:
Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”
Nationala
Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”
Venirea lui Reghe l-a dezlănțuit pe Becali, care alungă un titular: „Gata, i-am spus lui MM să-l propună pe 500.000 la Dinamo și Rapid!”
Superliga
Venirea lui Reghe l-a dezlănțuit pe Becali, care alungă un titular: „Gata, i-am spus lui MM să-l propună pe 500.000 la Dinamo și Rapid!”
Prima decizie luată de Reghecampf la FCSB: „Cum vin, îi sparg! Ăia nu sunt pregătiți, băi patroane!” + Becali sare la Rotaru: „Până nu faci asta, ciocu' mic!”
Superliga
Prima decizie luată de Reghecampf la FCSB: „Cum vin, îi sparg! Ăia nu sunt pregătiți, băi patroane!” + Becali sare la Rotaru: „Până nu faci asta, ciocu' mic!”
Lovitură pentru Ana Ivanovic » Decizia radicală pe care Bastian Schweinsteiger a luat-o la îndemnul amantei
Stiri extrasport
Lovitură pentru Ana Ivanovic » Decizia radicală pe care Bastian Schweinsteiger a luat-o la îndemnul amantei
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Reghecampf și-a stabilit staff-ul tehnic la FCSB: două noutăți

Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează