COMERCIAL  »  ADVERTORIAL  »  STANLEYBET

Mondialul surprizelor: când realitatea din teren bate calculele hârtiei

Articol de GSP - Publicat luni, 22 iunie 2026 19:26 / Actualizat luni, 22 iunie 2026 19:26

Suntem abia în etapa a doua din faza grupelor a celui mai lung turneu final din istorie, iar câteva naționale cu pretenții fie au deja bagajele făcute, fie au emoții uriașe în ceea ce privește calificarea în fazele eliminatorii. Turcia, Belgia și Ecuador sunt echipele care au bifat deja câteva borne care nu le fac deloc cinste.

Turcia, cea mai mare dezamăgire de la Cupa Mondială 2026

Ați văzut imaginile cu delegația Turciei în drum spre America? Părea o repetiție pentru ceea ce avea să se întâmple după Campionatul Mondial. Turcii sperau că o să ajungă departe în competiție și probabil își imaginau că întoarcerea acasă va semăna izbitor cu plecarea la Cupa Mondială.

Visul frumos s-a spulberat după doar două meciuri de coșmar – 0 la 2 cu Australia și 0 la 1 cu Paraguay. Partide în care turcii au avut 76% posesie și au tras de 62 de ori la poartă. Astfel, au stabilit un record pe care nicio echipă din lume n-ar vrea să-l egaleze. Reușește, totuși, selecționata Semilunei să înscrie? Stanleybet oferă o cotă de 1.37 pentru un gol marcat în poarta Statelor Unite ale Americii, într-un meci care contează doar pentru palmares.

Și Belgia riscă să plece acasă

Belgia, alteori o națională care nu ierta așa-zisele echipe mici, n-a reușit să marcheze nici cu Egipt, nici cu Iran. În primul meci, egiptenii și-au băgat singuri mingea în poartă. De la ultimul gol marcat de “Diavolii roșii” la Cupa Mondială, belgienii au tras nu mai puțin de 69 de șuturi, fără niciun efect pe tabelă.

E de așteptat ca “dracii” să oprească seceta în ultimul meci din grupă, contra Noii Zeelande. Naționala lui Rudi Garcia are o singură opțiune pentru a merge mai departe în fazele eliminatorii: victoria. Favorit să înscrie este nimeni altul decât Romelu Lukaku, cel mai bun marcator din istoria Belgiei.

Ecuador a dat-o-n bare

Ecuadorienii au lovit bara de trei ori în cele două meciuri de la Mondial, ambele încheiate fără gol. Statisticile sunt de-a dreptul uluitoare: 39 de șuturi, dintre care 15 pe poarta naționalei Curacao, având un raport al golurilor așteptate (xG) de 4.06.

Selecționata lui Sebastian Beccacece mai are o șansă de a merge mai departe: joi, de la 23:00, întâlnește Germania la New York. Nemții sunt deja calificați, așa că sud-americanilor ar putea avea o misiune mai simplă. La Stanleybet, victoria Ecuadorului e cotată cu 3.80.

Până la fluierul de start al ultimelor meciuri din faza grupelor, poți să fii chiar tu protagonistul în Campionatul Suporterilor. Ai șansa de a câștiga premii zilnice și săptămânale. Mai mult decât atât, campania Șutul Zilei îți poate aduce zilnic în cont un premiu atractiv.

Mondialul eroilor care poartă mănuși în loc de pelerine

Citește și:
Irina Begu s-a căsătorit cu antrenorul ei, fost jucător cunoscut de tenis
Tenis
Irina Begu s-a căsătorit cu antrenorul ei, fost jucător cunoscut de tenis
Performanță senzațională! Ștefania Uță, campioană mondială U20 la 400 de metri garduri
Atletism
Performanță senzațională! Ștefania Uță, campioană mondială U20 la 400 de metri garduri
Artista faimoasă din România se iubește cu un fotbalist mai tânăr cu 13 ani » Fiul ei joacă la FCSB: „Felicitări, campionul meu!”
Stiri extrasport
Artista faimoasă din România se iubește cu un fotbalist mai tânăr cu 13 ani » Fiul ei joacă la FCSB: „Felicitări, campionul meu!”
Cele 3 locuri din România care l-au cucerit pe spaniolul lui Dinamo: „Le-aș recomanda prietenilor”
Superliga
Cele 3 locuri din România care l-au cucerit pe spaniolul lui Dinamo: „Le-aș recomanda prietenilor”
Moldoveanul Rezmeriță a împânzit Irlanda cu magazinele
Profit.ro
Moldoveanul Rezmeriță a împânzit Irlanda cu magazinele "Polonez", cu produse din Europa de Est, inclusiv din România. Diaspora românească locală e printre principalii clienți țintă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Irina Begu s-a căsătorit cu antrenorul ei, fost jucător cunoscut de tenis

Artista faimoasă din România se iubește cu un fotbalist mai tânăr cu 13 ani » Fiul ei joacă la FCSB: „Felicitări, campionul meu!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează