FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

EXCLUSIV Rapid încearcă să scape de Kader Keita! Momentan, refuzuri pe linie: „Totul s-a închis din start”

Rapidiștii vor să scape în această vară de Kader Keita (25 de ani). Foto: sportpictures.eu
Rapidiștii vor să scape în această vară de Kader Keita (25 de ani). Foto: sportpictures.eu

Articol de - Publicat marti, 23 iunie 2026, 17:44 / Actualizat marti, 23 iunie 2026 18:06

Rapidiștii vor să scape în această vară de Kader Keita (25 de ani), mijlocașul fiind propus mai multor echipe din străinătate. Însă controlul judiciar sub care se află în România le pune bețe în roate oficialilor din Giulești.

Daniel Pancu vrea să-i vadă la lucru pe toți jucătorii din lotul Rapidului în stagiul de pregătire din Austria, după care va decide cine se pliază pe planul său pentru noul sezon de Superligă.

Dacă până acum de la formația vișinie a plecat în Polonia Tobias Christensen, pentru o sumă de aproximativ 700.000 de euro, după spusele președintelui Victor Angelescu, acum giuleștenii ar vrea să se despartă de un alt fotbalist din lot.

Rapid nu-l mai vrea pe Kader Keita!

Din informațiile GSP, unul dintre jucătorii de care oficialii din Grant ar vrea să scape în perioada următoare este mijlocașul ivorian Kader Keita, în vârstă de 25 de ani.

„Acesta a fost propus mai multor echipe din străinătate, inclusiv din Tunisia, Sudan, Qatar și Emiratele Arabe Unite. Impresarul său a început deja o serie de discuții preliminare”, spun persoane din fenomen care au participat la schimbul de informații privind plecarea lui Keita de la Rapid.

Mijlocașul mai are contract cu Rapid până în vara anului viitor, iar în ultimul sezon a bifat 33 de meciuri în Superligă, fără să marcheze vreun gol sau să ofere vreo pasă decisivă.

L-au refuzat din start, după problemele din România

Una dintre echipele căreia i-a fost propus Keita a respins din start orice început de discuții după ce a aflat de problemele pe care fotbalistul le are în România.

„Au sunat și și-au luat referințe din țară, iar în momentul în care li s-a comunicat situația jucătorului nici n-au mai vrut să intre în discuții pentru un eventual transfer. Totul s-a închis din start”, sună informațiile GSP.

Rapid încearcă să scape de Kader Keita! Momentan, refuzuri pe linie: „Totul s-a închis din start”
Kader Keita titularizat în Craiova - Rapid, etapa 5 play-off // foto: Cristi Preda (GSP.ro)

Este de notorietate faptul că jucătorul a produs un accident pe 3 martie, în urma căruia o femeie și-a pierdut ulterior viața la spital. În prezent, fotbalistul în vârstă de 25 de ani se află sub control judiciar și nu are dreptul să părăsească România.

Surse judiciare au dezvăluit pentru GSP că cercetările în cazul lui Kader Keita au fost finalizate și că, în următoarele zile, dosarul urmează să fie înaintat instanței, pentru începerea procesului.

Procesul va începe la Judecătoria Sectorului 2 și se va desfășura în regim de urgență.

Nu se știe încă dacă poate merge în Austria

Una dintre problemele cu care se confruntă acum oficialii echipei lui Daniel Pancu este dacă mijlocașul va putea merge, începând cu 29 iunie, în stagiul de pregătire din Austria alături de echipă.

În acest moment, Keita este acuzat de ucidere din culpă și de părăsirea locului accidentului fără încuviințarea Poliției.

În acest caz, dacă pentru ambele infracțiuni s-ar aplica pedeapsa maximă de 7 ani, Keita ar urma să execute 9 ani și 4 luni de închisoare. În cazul aplicării unor pedepse minime, durata detenției ar fi de 2 ani și 8 luni.

Rămâne ca instanța să decidă dacă Keita va putea pleca sau nu în cantonament cu Rapid, în perioada 29 iunie-10 iulie.

Giuleștenii vor disputa trei meciuri de pregătire

  • 5 iulie - Rapid Viena (Austria) - locul 5 în ultima ediție a play-off-ului din prima ligă a Austriei și calificată în Conference League
  • 8 iulie - FC Košice (Slovacia) - ocupanta locului 1 în play-out-ul din prima ligă a Slovaciei
  • 9 iulie - Slovan Liberec (Cehia) - locul 6 în ultima în ultima ediție a play-off-ului din prima ligă a Cehiei
Citește și:
Cristiano Ronaldo tocmai a stabilit recordul pe care Messi nu i-l poate lua » Cel puțin nu în 2026!
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Cristiano Ronaldo tocmai a stabilit recordul pe care Messi nu i-l poate lua » Cel puțin nu în 2026!
AI-ul stăpânește Mondialul într-un mod rapid și înfricoșător! Distingi pozele trucate de cele reale?
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
AI-ul stăpânește Mondialul într-un mod rapid și înfricoșător! Distingi pozele trucate de cele reale?
Dan Alexa a avertizat-o pe Diana Munteanu în legătură cu fiul ei fotbalist: „Să nu ia asta de la taică-su', că se nenorocește!”
Superliga
Dan Alexa a avertizat-o pe Diana Munteanu în legătură cu fiul ei fotbalist: „Să nu ia asta de la taică-su', că se nenorocește!”
Au intrat oficial în insolvență, la o lună după finalul Superligii
Liga 2
Au intrat oficial în insolvență, la o lună după finalul Superligii
FOTO Frații Pavăl, fondatorii Dedeman, tranzacție cu un milionar belgian
Profit.ro
FOTO Frații Pavăl, fondatorii Dedeman, tranzacție cu un milionar belgian
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cristiano Ronaldo tocmai a stabilit recordul pe care Messi nu i-l poate lua » Cel puțin nu în 2026!

Gigi Becali s-a sucit la 180°, iar „11”-le FCSB-ului suferă o modificare fundamentală!


Comentarii (4)
OlteanuMarian
OlteanuMarian  •  23 Iunie 2026, 19:00

Asta e mic copil pe langa Mario...

Catavencu2
Catavencu2  •  23 Iunie 2026, 18:44

apropo, cun sa vinzi in strainatate un jucator care are interdictie sa paraseasca tara? articolul asta ar merita un premiu in jurnalistica...totusi nenea Crisan...

MirTzeA
MirTzeA  •  23 Iunie 2026, 18:16

Va fi transferat la Atletico Jilava

Vezi toate comentariile (4)
Comentează