Protest depus la FIFA după controversa de la Mondial: „Nu există consecvență” » În Spania s-a judecat pe dos

Federația Braziliană a solicitat un punct de vedere din partea Comisiei de Arbitri a FIFA pentru golul anulat lui Vinicius Jr. în Scoția - Brazilia 0-3
Federația Braziliană a solicitat un punct de vedere din partea Comisiei de Arbitri a FIFA pentru golul anulat lui Vinicius Jr. în Scoția - Brazilia 0-3

Articol de - Publicat vineri, 26 iunie 2026 18:39 / Actualizat vineri, 26 iunie 2026 18:39

Decizia arbitrului în meciul dintre Scoția și Brazilia, scor 0-3, de a-i anula un gol lui Vinicius Jr., a stârnit o dezbatere aprinsă. Potrivit portalului Estadao, Federația din Rio de Janeiro a depus o plângere oficială la FIFA și a explicat motivele.

Trupa lui Carlo Ancelotti a câștigat grupa C, clasându-se la golaveraj în fața Marocului, după ce a învins Scoția cu un convingător 3-0. Scorul a fost deschis în minutul 7, printr-o execuție precisă a lui Vinícius Júnior. După o gafă a lui Jack Hendry în fața careului, brazilienii au trimis din nou mingea în plasă, însă bucuria lor din minutul 15 nu a durat mult.

Brazilienii au invocat că la un fault al lui Messi nu s-a apelat la VAR pentru „roșu”, iar la Vinicius s-a fluierat degeaba

Tabela nu s-a modificat la 2-0, din cauza unei intervenții a extremei stânga a lui Real Madrid, care a pus piciorul în fața balonului, iar adversarul său a fost astfel influențat să greșească.

Protest depus la FIFA după controversa de la Mondial: „Nu există consecvență” » În Spania s-a judecat pe dos
Faza în care arbitrul i-a anulat un gol lui Vinicius Jr. pentru un fault în atac în Scoția - Brazilia 0-3

După consultarea VAR, arbitrul César Ramos a considerat că Vinicius Junior a făcut fault. Deși a existat într-adevăr un contact, acesta nu a părut să aibă un impact semnificativ asupra desfășurării fazei.

Decizia controversată a stârnit un val de critici în Brazilia. Atât suporterii, cât și presa, au catalogat situația drept „furt al unui gol”. Federația a mers chiar mai departe, sesizând FIFA în legătură cu faza care a provocat multe polemici.

Arbitrii spanioli au judecat invers când nu au dat penalty la Vinicius Jr. în derbyul cu Barcelona din toamna trecută!

„Brazilia a depus protest oficial la FIFA în legătură cu golul anulat al lui Vinícius Jr. în meciul cu Scoția. În document, federația braziliană face referire la golul lui Messi, care a fost validat, în ciuda unui presupus fault al lui Alexis Mac Allister în acțiunea premergătoare șutului. Se argumentează că deciziile VAR ar trebui să fie consecvente,” a declarat portalul brazilian Estadao.

Elevii lui Carlo Ancelotti se pregătesc pentru meciul din șaiseprezecimile de finală ale Cupei Mondiale, unde vor întâlni Japonia pe 29 iunie, la ora 19:00.

Protest depus la FIFA după controversa de la Mondial: „Nu există consecvență” » În Spania s-a judecat pe dos
Faza din careul lui Real Madrid cu intrarea lui Lamine Yamașl asupra lui Vinicius Jr. din derbyul cu Barcelona (2-1)

Faza are similitudini cu un episod petrecut în toamna trecută tot cu Vinicius Jr. S-a întâmplat în El Clasico de pe Bernabeu, Real Madrid - Barcelona 2-1. În prima repriză, Lamine Yamal a procedat aproape la fel ca Vinicius contra Scoției și, cum faza a fost în careul catalanilor, inițial arbitrul a dictat penalty.

„Centralul” a fost sesizat de VAR și, după ce a văzut reluările, a anulat lovitura de la 11 metri. Ulterior, Comisia de Arbitri din LaLiga a dat un comunicat în care a explicat că retragerea loviturii de pedeapsă acordată echipei lui Xabi Alonso a fost corectă!

Citește și:
Ochelari de mii euro și țipete care au zguduit vestiarul » O nouă reprezentație a lui Ionuț Chirilă: „Unde o dai, mă, în condiții de adversitate?”
Cupa Romaniei
Ochelari de mii euro și țipete care au zguduit vestiarul » O nouă reprezentație a lui Ionuț Chirilă: „Unde o dai, mă, în condiții de adversitate?”
Cuplul momentului în sportul românesc » Fotbalistul din Liga 2 se iubește cu o artistă faimoasă
Stiri extrasport
Cuplul momentului în sportul românesc » Fotbalistul din Liga 2 se iubește cu o artistă faimoasă
Există o întrebare MAJORĂ care plutește în aer înainte de finala lui David Popovici de la 100 metri liber
Altele
Există o întrebare MAJORĂ care plutește în aer înainte de finala lui David Popovici de la 100 metri liber
FCSB și-a găsit atacant! Gigi Becali, pentru GSP: „L-am luat pentru 4 luni”
Superliga
FCSB și-a găsit atacant! Gigi Becali, pentru GSP: „L-am luat pentru 4 luni”
FOTO Ion Țiriac demolează vila fiului său de pe malul lacului Tei și construiește în loc un turn cu apartamente
Profit.ro
FOTO Ion Țiriac demolează vila fiului său de pe malul lacului Tei și construiește în loc un turn cu apartamente
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Lovitura verii în televiziune! Cătălin Măruță ia locul vedetei de la Antena 1

Sumele amețitoare plătite de UEFA amantei lui Infantino » Ce a făcut soția actualului președinte FIFA când a aflat că acesta o înșela cu secretara


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează