Șoc în Capul Verde: căpitanul Ryan Mendes este acuzat de viol » O traducătoare braziliană l-a denunțat la poliție

Căpitanul Ryan Mendes are are 99 de selecții și 22 de goluri la naționala Capului Verde / Foto: Imago
Căpitanul Ryan Mendes are are 99 de selecții și 22 de goluri la naționala Capului Verde / Foto: Imago

Articol de - Publicat sambata, 27 iunie 2026 20:59 / Actualizat sambata, 27 iunie 2026 21:42

Sărăbătoarea marii surprize a Campionatului Mondial 2026 a fost stricată de o veste bombă venită de la Antipozi. Ryan Mendes (36 de ani), extrema stângă a naționalei Capului Verde, este acuzat că ar fi agresat sexual acum fix trei luni o femeie în Noua Zeelandă.

Capul Verde a trecut de faza grupelor chiar la debutul la competiția sub egida FIFA, obținând trei puncte (fără înfrângere) și terminând pe locul al 2-lea, în urma liderului Spania. Cotidianul A Bola a preluat astăzi știrea publicată în Brazilia legată de infracținea de care e bănuit căpitanul echipei africane.

„Ryan Mendes a invitat-o în cameră, unde ar fi agresat-o fizic pe translatoare, ar fi încercat s-o sufoce, a lovit-o cu pumnul și ar fi mușcat-o”

Potrivit ziarului Globoesporte, cazul implică o cetățeană braziliană care locuiește în această țară și se presupune că a avut loc în martie, când „Rechinii Albaștri” se aflau acolo pentru două meciuri pregătitoare cu reprezentativa din Chile, pe 27 martie, și în compania unei selecționate locale, pe 30 martie.

În plângerea depusă se precizează că incidentul a avut loc pe 27 martie la hotelul unde s-a cazat delegația Capului Verde în Auckland. Victima, care locuiește în țara de la Antipozi (posedă viză de rezidență și muncă), a participat la evenimentul FIFA Series având incluse cele două amicale.

Brazilianca era sub contract cu federația neozeelandeză ca translator, oferind sprijin operațional naționalei din Capul Verde și, prin urmare, era cazată la hotelul delegației africane.

Șoc în Capul Verde: căpitanul Ryan Mendes este acuzat de viol » O traducătoare braziliană l-a denunțat la poliție
Căpitanul Ryan Mendes are are 99 de selecții și 22 de goluri la naționala Capului Verde / Foto: Imago

Femeia a raportat poliției că, după primul joc a fost invitată la o întâlnire într-una din camerele rezervate echipei naționale de la hotel. A acceptat, crezând că va trebui să lucreze ca interpret. A menționat, însă, că era o reuniune socială și s-a întors în camera ei după ce s-a simțit rău.

Victima a fotografiat vânătăile suferite și s-a dus la o clinică specială ce oferă sprijin victimelor agresiunilor sexuale

Ea a povestit că, la scurt timp, a auzit o bătaie în ușă și a deschis-o. „Ryan Mendes ar fi intrat în cameră, după care ar fi agresat-o fizic, ar fi încercat să o sufoce, ar fi lovit-o cu pumnul și ar fi mușcat-o, în timp ce reclamanta s-a apărat. N-a putut face acest lucru, astfel că jucătorul echipei turce Igdir a comis presupusul viol”, mai relatează sursa citată.

Conform aceleiași publicații, brazilianca a fotografiat vânătăile suferite și s-a dus la o clinică care oferă sprijin victimelor agresiunilor sexuale, unde un raport medical a certificat multiple vânătăi pe sâni, gât și buze, precum și zone ale scalpului și pe fese.

Examinarea genitală, potrivit Globoesporte, a înregistrat „două leziuni circulare, dureroase la atingere, la baza labiilor mici”.

Poliția din Noua Zeelandă a confirmat ancheta în curs, dar, din cauza legilor stricte privind confidențialitatea vieții private din țară, nu a dezvăluit numele celor implicați, iar plângerea a fost depusă pe 10 aprilie.

Citește și:
Ea este cea care îi decide viitorul lui Nicolae Stanciu: „Ei sunt de copii împreună”
Stiri extrasport
Ea este cea care îi decide viitorul lui Nicolae Stanciu: „Ei sunt de copii împreună”
Revoluția lui Gică Hagi pentru meciul cu Bosnia: „Vom face foarte multe schimbări” » „Regele” a anunțat deja un titular!
Nationala
Revoluția lui Gică Hagi pentru meciul cu Bosnia: „Vom face foarte multe schimbări” » „Regele” a anunțat deja un titular!
Ce se întâmplă cu Haaland dacă City va fi retrogradată » Dezvăluirea cotidianului Sport
Campionate
Ce se întâmplă cu Haaland dacă City va fi retrogradată » Dezvăluirea cotidianului Sport
Disputat de FCSB si U Cluj, Stanciu și-a decis viitorul: „Ei sunt prima opțiune”
Nationala
Disputat de FCSB si U Cluj, Stanciu și-a decis viitorul: „Ei sunt prima opțiune”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturisire șocantă a fostului campion mondial Roberto Carlos: „Mi-au lăsat contul pe zero. Vineri am primit o grămadă de hârtii de a căror existență nu știam””

Ion Țiriac a scos «bestia» din colecție! Cum arată limuzina din 1968 pe care au avut-o John Lennon, Coco Chanel, Ceaușescu și Saddam Hussein


Comentarii (1)
jocuri
jocuri  •  28 Iunie 2026, 00:28

ceva nu prea e ok. depui plangerea pe 10 aprilie si incindentul {violul} presupus a fost pe 27 martie....dupa 2 saptamani >>>

Vezi toate comentariile (1)
Comentează